Am scos de sub gunoaie un monument centenar, fântâna Mântuleasa

Chiar dacă nu s-ar vrea Craiova capitală culturală a Europei, monumentelor ei le-ar sta mai bine îngrijite decât înglodate în jeg.

La doi pași de terenurile de sport ale Colegiului „Frații Buzești“ e o fântână care a secat demult, ca și ochii celei care a ctitorit-o de lacrimi. Așezată la strada Dealul Spirii, groapa zidită a fost numai bună să depoziteze, printre buruieni, ce le-a prisosit nesimțiților Craiovei: peturi goale, alte ambalaje, un monitor spart de compter antic, câteva cărți de gramatică a limbii engleze (pesemne că un elev de la „Buzești“ le învățase ca pe evanghelie), rahați.

Până vineri, 4 decembrie 2015, Aneta Bălăciociu și doi fii ai ei s-au răsucit în mormânt. Fântâna cu monument a împlint 121 de ani, există de pe când se folosea în scriere și ă din e:

Deasupra plăcii comemorative e dăltuită o poezioară ștearsă de vreme:

Simțul și vederea

Le am perdut oftând

Lacramile încă

Mă au secat plângând

Copilașii mamei

Unde ață retăcit

Vă caut zadarnic

Vai și am obosit

Apa ce se scurge

Din acest isvor

Lacrami sunt din peptumi

Trist și ardetor.

Am căutat alte date pe net și n-am găsit decât asta, pe saitul Radioului Oltenia: „Fântâna Mântuleasa a fost construită în 1854 și refăcută de Aneta Bălăcioiu la 1 septembrie 1894 în amintirea celor doi băieți, militari, pe care i-a pierdut când aveau 20 și respectiv 25 de ani. A fost renovată în august 1955 dar, uitată în ultima vreme, izvorul său, aminitind de lacrimile unei mame, nu mai iese la suprafață. Să nu uităm lacrimile mamelor!“

Noi, ăștia de la Republica Oltenia, am zis că, dacă tot vrem să vedem cum e să trăiești într-o capitală culturală continentală, decât să creăm grupuri pe Facebook sau să aderăm la ălea deja create, mai bine să punem mâna înmănușată pe sapă, lopată și foarfeca de grădină și să smulgem din mizerie un monument centenar aflat la câteva minute de mers pe jos de centrul orașului. Asta am făcut vineri, 4 decembrie.

N-a durat mai mult de 40 de minute să eliberăm zidurile de planta agățătoare crescută alandala și să facem gunoiul morman.

Pe urmă a fost treaba, de zece minute, probabil, a oamenilor de la RAADPFL să ia gunoiul organic și anorganic într-o remorcă, după ce-am sunat-o noi pe directoarea instituței, Rela Filip. A fost promptă, știa de starea monumentului. Ați văzut fântâna înaintea operațiunii, vedeți-o și după. Elementele arhitecturale decorative nu ne pricepem să le restaurăm:

În Uniunea Europeană, România ocupă un loc retrogradabil la consumul de săpun și pastă de dinți. Același tratament îl aplică românii nu doar propriului trup, ci și ambientului, deși ca să ții orașul curat nu-ți trebuie săpun și cu atât mai puțin pastă de dinți. Să-i dea Dumnezeu viață lungă fântânii Mântuleasa! Poate chiar și apă.

În poveștile românilor, când Făt-frumos pleacă după Ileana găsește pe drum o fântână părăginită, o curăță și o sleiește, iar fântâna, drept răsplată, îi îndeplinește o dorință sau îi face cadou un obiect cu puteri magice. Nu le-am spus bine povești: din păcate, sunt basme.