La 5 februarie 1965 a venit pe lume Gică Hagi. Un fotbalist ca el se năștea o dată la 9 ani: Dobrin în 1947, Balaci în 1956. Ca și pe Dobrin, Universitatea Craiova l-a transferat pe Hagi pentru câteva zile. Clubul a făcut ce depindea de el în privința asta: l-a băgat la facultate.
În vara lui 1983, după ce atinsese semifinalele Cupei UEFA, Universitatea Craiova avea un lot care cerea sânge proaspăt. Aproape toți fotbaliștii jucau împreună de cel puțin 7 ani; Balaci și Ștefănescu erau la Craiova de 10 ani, Negrilă, Cămătaru, Lung și Crișan de 9, Donose era de 14 ani, cu o intermitență de două campionate, când fusese împrumutat la Chimia Râmnicu-Vâlcea. Tinerii promovați în ultima vreme, Adrian Popescu și Bâcu, nici măcar nu erau prea tineri. Echipa obosise de atâta glorie și nu se mai omora să tragă la titlu, interesând-o doar cupele europene și banii.
Conducerea clubului (Corneliu Andrei Stroe era creierul) a pus la cale un transfer care să învioreze Centralul – și terenul de joc, și tribunele: Gheorghe Hagi, de la Farul Constanța. Împlinise 18 ani la 5 februarie 1983, debutase în Divizia A în ultima ediție de campionat: 18 partide și 7 goluri. Ar fi strâns meciuri mai multe, dar din când în când mai juca și pentru Luceafărul București, echipă înscrisă în Divizia B, care reunea naționala de juniori sau tineret a României. Oricum, Hagi făcea furori, presa și chibții îi luaseră seama, era un nume, transferul său la o echipă mare se arăta inevitabil. La o echipă mare din România, altfel nu se putea.
În vara lui 1983, la prima sesiune de admitere, pe lista candidaților admiși la Facultatea de Științe Economice din Craiova, forma de învățământ cursuri de zi, incorporabli (adică aia care urmau să facă armata, 9 luni, înainte să înceapă facultatea), s-a aflat și Hagi Gheorghe. Cu o medie de 7 și ceva, obținută la examenele la analiză matematică, economie politică și geografie. Era primul fotbalist care nu intra-n Craiova la seral sau FF, ci la zi. Asta arăta cât de mult și-l dorea clubul. Chibiții se uitau pe lista expusă în fața Universității și-și frecau mâinile. Acum să vezi emulație la echipă!
Un astfel de transfer ar fi costat în fotbalul occidental probabil un milion de dolari, la vremea aia. Fotbalul românesc nu era însă profesionist. La fotbaliști avea întâietate cariera în meserie. Așa că, admis la studii superioare într-un oraș, și mai ales la zi, nu la FF, un fotbalist putea fi legitimat, conform regulamentului, la echipa acelui oraș, nu era necesară nicio dezlegare de la ultimul său club. După regulamentul școlar, un student nu se putea muta în alt centru universitar decât după ce încheia și promova primul an de studii. Așadar, măcar doi ani de atunci încolo (armata și anul întâi de facultate), Hagi ar fi trebuit să joace la Universitatea Craiova. Numai că pe Nicu Ceaușescu nu-l prea interesau regulamentele. Nicu l-a luat pe Hagi la Sportul Studențesc, transerându-l cu studiile la ASE, în București.
Cumplitul ghnion al Științei a fost că, în vara lui 1983, s-a accidentat grav Ilie Balaci, într-un turneu al echipei naționale la Paris. Ilie avea să mai apară doar de câteva ori în echipa Craiovei. Maximii s-au retras treptat de la Craiova, care a mai zvâcnit totuși în Europa: cu Betis Sevilla și Olympiacos Pireu, cu Monaco, cu Galata.
Așa a băgat Craiova la facultate un fotbalist pentru Sportul Studențesc. O mai pățise cu Iordăneascu, avea s-o pățească și cu Stângaciu (admis primul pe listă!), ambii deturnați de Steaua. Dar dacă la Iordănescu și Stângaciu au rămas locuri libere, intrându-se cu 5, la Hagi ultima medie de admitere a fost cam 5,4. De n-ar fi intrat Hagi, pe care pariem că nu știința de carte l-a propulsat între admiși, ar fi făcut-o unul care obținuse media 5,34, de exemplu…
