Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români este, în mod incontestabil, Amza Pellea, cunoscut sub numele de Nea Mărin din Băileşti. Datorită lui, Băileştiul a fost, pentru mult timp (şi mai este, graţie eforturilor locuitorilor săi, care au organizat un festival anual de umor ce poartă numele lui Amza Pellea), un fel de capitală a umorului românesc şi, cu precădere, oltenesc. De trecerea prin lume a marelui actor român se leagă multe poveşti şi snoave, intrate deja în folclorul local. Iar istorisirile lui Nea Mărin despre Nepotul Sucă fac parte dintre cele care ne-au încântat revelioanele şi, din când în când, după-amiezele de duminică.
Despre periplul craiovean al lui Amza Pellea am vorbit, în 1999, cu doamna Maria Dumitrescu, sau Tanti Marioara, cum îi spun cunoscuţii şi prietenii, soacra lui Sucă, al cărei grad de rudenie cu Nea Mărin a fost mereu subiect de controverse: cuscră, fină sau şi una şi alta? Pentru că fiica Mariei Dumitrescu, Florica Dumitrescu, s-a căsătorit cu Nicolae Pellea, nepotul după frate al lui Amza Pellea, cel cunoscut sub numele de Sucă. Nea Mărin i-a fost lui Sucă naș de cununie, iar din acel moment Nea Mărin i-a zis Marioarei şi cuscră (deși nu-i venea chiar cuscră), şi fină (deși îi era cam cumătră), cum îi cădea la îndemână.
Nicolae Pellea este vărul primar al actriţei Oana Pellea, fiica lui Amza Pellea şi are o fată cu același nume, Oana Pellea. Are și un băiat, Constantin Pellea.
Tinereţea craioveană a lui Amza Pellea a fost şi cea care i-a marcat viaţa, deoarece în Craiova şi-a găsit aleasa inimii, pe Domnica, în 1958, pe când el avea 27 de ani. Ea avea 21. Tanti Marioara îşi aminteşte: „Amza venise de la Băileşti, unde, ultima oară, fusese directorul unui cinematograf. Primise repartiţie ca actor stagiar la Teatrul Naţional din Craiova şi, peste ceva timp, a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi şi preţuiţi actori ai acestui teatru. Era şi el băiat tânăr şi frumos, plin de viaţă, năbădăios, clocotind de talent şi de umor. Era omul capabil totdeauna să te binedispună. Indiferent cât de supărat ai fi fost, el găsea prilejul de a face haz de ceva… Era atât de dinamic, argintul viu parcă era şi era plin de dragoste faţă de toată lumea, parcă era tot timpul amorezat de cineva sau de ceva“.
A fost cu cântec povestea mariajului, pentru că părinţii fetei erau bogaţi şi nu au fost la început de acord cu căsătoria lor. Tatăl fetei fusese preşedintele Tribunalului Judeţean Dolj, se numea Policrat. Familia Policrat era bogată şi preţuită la Craiova. Era încă bogată, deși comuniștii îi confiscase mare parte din avere și îi stabiliseră domiciliu forța la Craiova. Tot mai bine la Craiova decât prin Bărăgan! Şi Policrat, tatăl, i-a zis fetei lui că „nu este de acord ca ea să se mărite cu un actoraş sărac, ţăran de la Băileşti”. Dar dragostea dintre ei a fost mare şi au trecut cu bine peste toate greutăţile. Până la urmă, familia Policrat nu a mai avut cum să se împotrivească acestei căsătorii. Apoi, după ce Amza Pellea a ajuns ce-a ajuns – un actor mare, pe care l-a cunoscut toată ţara – Policrat-tatăl zicea că „era să facă o mare greşeală atunci când nu a vrut să o lase pe fiica sa să se căsătorească, fiindcă, până la urmă, s-a dovedit că Amza era un băiat tare bun”…
„Ce era să păţească el atunci – povestea Tanti Marioara – mi-a amintit de ce era să păţesc şi eu cu ai mei părinţi, care voiau să mă mărite cu un alt băiat decât cel pe care-l voiam eu. Eu m-am născut la Galaţi şi acolo l-am cunoscut pe cel care mi-a fost soţ, dar părinţii mei voiau să mă mărite, obligatoriu, cu un ofiţer din Galaţi. Şi ce credeţi că am făcut? Am fugit, într-o seară, cu iubitul meu, a fost o fugă romantică, puţine de acest fel mai pot fi văzute acum”…
„După ce s-a căsătorit cu fata lui Policrat, Nea Mărin a locuit mult timp la Craiova, pe strada Caracal, într-o vilă a familiei Policrat, unde era odată restaurantul Racul. Acolo, la locuinţa lui, mergeam noi, ca fini, cu plocoane pentru naşi. Fiecare petrecere cu Amza era nemaipomenită, se transforma într-o veselie mare. Nea Mărin era, totdeauna, centrul atenţiei, spunea mereu bancuri sau povestea tot felul de întâmplări hazlii de pe la Bucureşti, de pe la teatru, de pe la filmări… Pe nepotul său, Nicolae, nu-l scotea din Sucă şi cam toate trăsnăile pe care le spunea la televizor despre Sucă erau adevărate. Sucă făcea, într-adevăr, tot felul de năzbâtii când era mai mic, iar Amza l-a iubit foarte mult, îi şi semăna mult lui Amza, are şi aluniţa aia pe obraz, la fel ca Amza. A fost un favorit al lui, iar el, Sucă, l-a iubit foarte mult pe unchiul său” – îşi aminteşte Tanti Marioara.
După stagiatura craioveană, Amza Pellea și-a continuat cariera de actor în București. În Craiova a revenit ca director al Naționalului, în 1973, stând în funcție un an și jumătate.
Năzbâtiile nepotului Sucă erau baza snoavelor lui Amza
Biografia Nepotului Sucă nu are ceva spectaculos: s-a născut în 1950 la Băileşti, a absolvit Liceul Teoretic din localitate, după care a lucrat la Uzina de Tractoare şi Maşini Agricole (SC MAT SA) din Craiova. În 1998 a ales calea exilului economic forţat, adică a emigrat, împreună cu familia, în Italia, pentru un loc de muncă mai bine plătit şi cu speranţa unei vieţi mai bune.
Despre unchiul său, Nepotul Sucă, venit pe acasă cu soția, la mama soacră, în concediu, după un an de muncă-n Italia, și-a amintit atunci, în 1999: „Ne-am înţeles foarte bine totdeauna, el m-a iubit foarte mult şi eu asemenea, copilăria mea cuprinde multe amintiri frumoase despre unchiul Amza, care a devenit apoi Nea Mărin, iar mie mi-a devenit şi naş de nuntă. Cam tot ce spunea el la televizor, la revelioane, despre întâmplările din care făceam parte şi eu, erau adevărate, dar ele deveneau atât de haioase pentru că le istorisea Nea Mărin, cu talentul lui inconfundabil. Era maestru în spus bancuri. Orice întâmplare povestită de el te făcea să râzi până te durea burta… A fost un actor mare dar, mai ales, a fost un om mare! L-au iubit toţi cei care l-au cunoscut, cei care l-au văzut doar la teatru sau la televizor şi cred că, în sinea lor, l-au iubit chiar şi duşmanii, dacă a avut!… Aş putea spune că Naşul Amza nu avea duşmani, iar dacă l-a duşmănit vreodată cineva, cred că a făcut-o numai din invidie, dar Amza nu s-ar fi supărat pe ei nici aşa. A fost un om care a iubit foarte mult viaţa, i-a plăcut să se veselească, a fost um împătimit al zaibărului şi al sarmalelor din carne de porc, îi plăcea să petreacă, iar revelioanele sau diferitele ocazii de petrecere erau mediul în care el se putea desfăşura cel mai bine. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Naşul Amza!“
Emilian Mirea
