Foto (explicație) – nu are nicio vină, săracu’ nenea Iancu, să ilustreze al nostru pamflet, da’ vorba aia, altă poză n’am găsit!
Onorabilul domn Cezarius Furnicar, distins coleg de breaslă, își continuă cariera cu un memorabil interviu în cadrul căruia, cu delicatețe, sfioșenie și dulce pudibonderie, a dialogat cu mult stimata, grațioasa și generoasa matroană a elitei urbei noastre, dinstinsa coana Joițica.
Vom oferi aci și mai la vale interviul în rezumat, perlă minunată din șiragul de fapte sublime care constituie activitatea progidioasă în praxă a eminentului jurnalist. Păstrăm, de dragul frumuseții, dicția impecabilă a distinsului coleg.
Interviul
„Onorat auditoriu de dincolo de sticla televizorului,
Vom căuta să ne roskim astăzi, în acest intervius, ghespre metoda ghe a prăda și prăktika mănăjmentul în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica onor cetățeanului urbei noastre, amăsurat inkelijinţii lui, oferite de frumoasa, gheniala, mult iubita noastră matroană a urbei, coana Joițica!”
Aşa începe d. jurnalist de școală nouă, Cezarius Furnicar. Cui nu a vizionat interviul acesta trebuie să-i spunem că jurnalistul nostru pune multe întrebări, mai multe decât oricare alt coleg de breaslă, numai că și le pune propriei persoane și doar în gând, oferind generos partenerului de dialog să-și dezlănțuie creativitatea și să ofere, nechestionat, răspunsurile la întrebările nerostite. Aşa că urmarea, deşi s-ar părea a fi un monolog al onorabilei coane Joițica, rar întrerupt de încurajările și extazul junelui jurnalist, este însuşi corpul interviului. Iată rezumatul acestei superioare opere jurnalistice cum rar a văzut urbea noastră și probabil, lumea.
„Jurnalistul: No! Onorat teleauditoriu, astăzi merem după cum se veghe, în profundul inimii urbei noastre, gheparte de zbuciumul ghe afară, adicătelea suntem acasă la onorata doamnă, ilustră matroană, onorată mamă de familie și inkelijenţia supremă a urbei, coana Joițica.
Binevoiască numai onorata doamnă să primeaskă reşpectu’ nostru profund, sărut mânușițele! (n.n. se apleacă și pupă îndelung, cu multă deferență, mâna dreaptă grațios întinsă de coana Joițica)
Coana Joițica: Ooo, vaaii, lăsați, lăsați, mulțumesc! Să-ți spui drept, am venit pentru urbe, că nu vream să-l las pe cetățeanul nostru singur și ambetat, tocmai acum, la sfârșit de an. De fapt, eu nici nu vream, dragă Cezarius, mă știi doară, să abuzez de manufactura dumitale jurnalistică, dar a stăruit nenea Zaharia… zice că dă bine la decorum și cică, oricum, ar fi ordin de la Partid… (n.n. zâmbește grațios) …și de-aia m-a trimis la d-ta, că îți cunoaște caraterul ambițios și știe cum e de sprințară limba dumitale când ești în exercițiul funcțiunii și mereu, scrufulos la datorie…
Jurnalistul: Sărut mânușițele! Da, se-nvârke, se-nvârke bine limba mea de jurnalist… (n.n. rânjește ca pentru sine, dar își ia repede seama și privește galeș către coana Joițica) …No, mult iubită coana Joițica, nu-i așe că…? (n.n. se oprește și privește sfios către coana Joițica) …și iarăși vă zik, sărut mânușițele că ne-ați primit aici, în minunata inimă a urbei, carevasăzică casa voastră…
Coana Joițica: Cu mare drag și totdeauna, dragă Cezarius! Să-ți spui, răspunzând întrebării tale, dragă, da, așa-i! Urbea noastră e prosperă, negustorii nu mai au loc unde să-și vândă marfa, așa de mulți au venit la noi… le-am făcut cetățenilor bâlci cu lanțuri, frigărui, sugiuc și bragă și petrecere câmpenească să se bucure poporul… ba poți să-ți spui, dragă Cezarius, că asta cred că vrei să-ntrebi, că am pus și piatră pe străzile din mahalale și bucuria a fost așa de mare, că nu mai pridideau mahalagii să mă caute și să-mi mulțumească… le-am făcut și prăvălie a poporului, cu marafeturi din popor, de la popor și pentru popor, dragă… de se minunau târgoveții de așa bogăție… ce să zic, e bine, dragă Cezarius, e bine…
Jurnalistul: Mult iubită coana Joițica, no, nu-i așe că presiunea de la akeste vremuri sub care iaște omu’ și urbea noastră, nu-i așe că presiunea se ghemonstră sufițiente și ați răspuns la vremuri prin metoda ghe a prăktika mănăjmentul în jenăre la asupra urbei noastre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă… (n.n. se oprește parcă transfigurat și își întoarce privirea aprinsă de pasiune spre auditoriul de dincolo de sticla televizoarelor) …vegheți, onorat teleauditoriu, numai exămplu ghe aplicățiune…
Coana Joițica: Vaaai, dragă Cezarius, cum pui tu întrebările, zău, îți zic că nimeni nu mi-a pus cu așa măiestrie a limbii române, cum îți ziceam, a manufacturii dumitale jurnalistice minunate… (n.n. zâmbește seducător) …Apoi, ce să mai zic, am și eu o supărare, deh, doară om sunt și femeie simțitoare… că anul ăsta a fost prea multă ploaie, de au făcut scandal, mon cher, onor coledjii din Opozițiune, că s-au umplut un pic, zău, îți zic, doar un pic, niște străduțe prin mahala, cu apă… Dragă Cezarius, tu știi bine, că ești informat, nu a fost nici Potopul lui Noe, nici Veneția Olteniei, mon cher… (n.n. își dă ochii peste cap, afectată, ca la un început de leșin)
Jurnalistul: Mult stimată coana Joițica, oameni răi, care iaște în orike urbe… Vă rog, nu puneți la inimioară… (n.n. împreună mâinile ca la rugăciune, într-un gest de profundă solidaritate cu coana Joițica) …ke kauza la bălțile din mahalalele urbei, se știe, iaște coliziunea, confruntațiunea dintre emisferul austral, emisferul boreal, mai gheparte apoi emisferul oriental şi emisferul ocţidăntal…
Coana Joițica: …că bine spui, dragă Cezarius… avea dreptate, nenea Zaharia, zău, sprințară e limba dumitale când ești în exercițiul funcțiunii și mereu, scrufulos la datorie… (n.n. zâmbește iarăși grațios)
Jurnalistul: Sărut mânușițele! Sluga voastră și a conului Zaharia, sărut mâna! (n.n. zâmbește supus, apoi își ia seama și redevine jurnalistul mereu intransigent și în căutarea adevărului) No, mult iubită coana Joițica, nu-i așe că…? (n.n. se oprește și privește iarăși sfios către coana Joițica)
Coana Joițica: …și ca să-ți răspunz, da, dragă Cezarius, așe-i! …și să nu uit, mon cher, să audă și teleauditoriul, urbea noastră e verde, am umplut-o de parcuri, este ceva, cum să-ți zic eu… (n.n. se oprește, își caută cuvintele)
Jurnalistul: …ca un Paradis, coana Joițica, să am pardon de întrerupțiune, da’ iaște o așa simfonie ke culori ke nu a văzut Parisu’, iaște așa… (n.n. se îneacă de emoție) …ce să mai… mie îmi plake trandafirii de atârnă peste toake ale urbei… (n.n. zâmbește supus) No, mult stimată coana Joițica, nobilă matroană a urbei noastre, nu-i așe că…? (n.n. iarăși se oprește și privește iarăși sfios către coana Joițica)
Coana Joițica: …chiar asta vroiam să-ți zic! Da, dragă Cezarius, avem orașul plin de bolnițe după moda de la Germania, cu toate câte ai nevoie dacă cazi bolând… iar la anu’ care vine, vom avea și o surpriză mare pentru mult iubiții noștri concetățeni… (n.n. tace și zâmbește misterios)
Jurnalistul: Coana Joițica, ve rog, kare iaște surprizațiunea? (n.n. e agitat, cu fața roșie de emoție) Nu ne fierbeți, mult stimată, mult iubită coana Joițica! … (n.n. se oprește lăsând ecoul disperatei așteptări să răzbată spre auditoriul de dincolo de sticla televizoarelor) …vegheți, onorat teleauditoriu, numai exămplu ghe aplicățiune…
Coana Joițica: Dragă, le vom da la tot poporu’ ocazițiunea să petreacă la umbra marelui Vlad a lu’ Drakulea, mon cher… că le vom face Bâlciul Drăkulea cu o țeapă stropită cu aur în mijloc, că-i știi doară pasiunea lu’ Vlad Țepeș al nostru, și va fi frumos, dragă… și când te gândești că avem și aerodrom, să vină turiștii cu biplanu’, zău, că d’aia ne-au și invadat cu miile, cu zecile de mii, ce să mai… încep să cred că nu voi mai avea ce face pentru urbe, la așa raiu’ pe pământ, când voi termina cu toate astea, mon cher… (n.n. zâmbește afectată, cu privirea pierdută nostalgic dincolo de orizont, spre viitor)
Jurnalistul: Sunt onorake că ființa mea iaște să viețuiască în urbea aista, coana Joițica! Sărut mânușițele! (n.n. pupă supus mâna dreaptă grațios întinsă de coana Joițica) Ce se poake a ma zice, onorat teleauditoriu (n.n. privește triumfător spre auditoriul de dincolo de sticla televizoarelor), altceva decât: Bine! Bravo!! Emininke!!! (n.n. pupă iarăși cu entuziasm mâna dreaptă grațios rămasă în aer, a coanei Joițica) Vă mulțumeskum pentru generozitate ke ați făcut pentru umila mea manufactură jurnalistică! Onorat! Sărut mânușițele! (n.n. se înclină cuprins de o profundă emoție)
Coana Joițica: Mulțumesc, dragă Cezarius…. Sunt foarte mulțumită… O să-i spui și lui nenea Zaharia câtă osteneală-ți dai cu manufactura ta… Nu uita să treci pe la noi, de Sărbători…
Jurnalistul: Ilustră doamnă, coana Joițica, că-z asta ni-i misiunea. Datoria ni-i să luminăm jenărațiunile june și mai puțin june, prezenke și viitore… că-z fără instrucțiune și educațiune prin televizune, un popor și mai cu supramăsură, urbea noastră, e învins astăzi în lupta pentru existență… și cine-i învins, se știe, apoi carevasăzică acela dă-l dracului! (n.n. mai sărută, într-un ultim asalt, grațioasa mână dreaptă a coanei Joițica; se întoarce și privește serios spre auditoriul de dincolo de sticla televizoarelor) Onor teleauditoriu, concluziunea mea, copleșit de lucrațiunea emininke a mult iubitei noastre coana Joițica, matroana urbei noastre minunate, iaște că cu metoaghele mogherne doară, totul zace numai în aplicațiune! …sau cum zike vorba lăkinească a strămoșilor: una salus vickis nullam șperare salukem! Salutare, zic, salutare, stimabililor! (n.n. interivul se termină; pe ecrane apare mira tv).
