A opta ediție a Festivalului Zilele „Mihai Viteazul” poate fi considerată ca o încercare a organizatorilor (Primăria Craiova şi Casa de Cultură „Traian Demetrescu”) de a evada din zona amatorismului și de a implica profesioniști în desfășurarea acestui eveniment.
Festivalul, justificat prin apelul la un fel de „naționalism” local – mândria de a fi oltean – are ca figură centrală pe voievodul Mihai Viteazul, o importantă personalitate politică și militară a Istoriei Românilor. Din păcate, evenimentul care-i poartă numele a fost orientat mai mult spre parade cu costume de epocă, demonstrații de arte și meserii medievale, scene de luptă, tir cu arcul etc.
Pe scurt spus, ediția din acest an a Festivalului Zilele „Mihai Viteazul” a fost calitativ superioară edițiilor anterioare și trezește speranța că acest eveniment se va transforma în tradiție locală nu prin numărul edițiilor, ci prin calitatea acestora.
Totuși, există cel puțin două mari probleme în organizarea Festivalului: absența dimensiunii cultural-academice și inadvertențele (unele chiar penibile) între „punerile în scenă” din timpul festivalului și epoca în care a trăit Mihai Viteazul, voievodul celebrat de festival.
Viața lui Mihai Viteazul – adevăr și propagandă
Viața, personalitatea și faptele Voievodului Mihai Viteazul au fost în mod grosolan răstălmăcite de istoriografia naționalistă (legionară, comunistă și post-decembristă). Nu cu mulți ani în urmă, s-a încercat inclusiv canonizarea lui Mihai Viteazul (pe modelul Voievodului Ștefan cel Mare al Moldovei) și așezarea lui în rândul Sfinților venerați de Biserica Ortodoxă.
Importanța concentrării conducerii politice a celor trei Țări Române în mâinile lui Mihai Viteazul a fost mult supradimensionată, inclusiv de istorici, și transformată din firescul reper al ideii de unitate statală a românilor, într-un fel de „eveniment cosmic” cu valențe pe care istoria nu le-a confirmat.
Personalitatea reală a lui Mihai Viteazul este fascinantă, iar faptele lui – nu întotdeauna eroice, dar mereu pragmatice și puternic ancorate în realitățile epocii – merită a fi prezentate așa cum au fost, fără scăderi și plusuri impuse de interese propagandistice și politice.
Nu ne propunem să rescriem aici viața lui Mihai Viteazul. Punctăm doar câteva lucruri de interes și invităm pe organizatorii Festivalului Zilele „Mihai Viteazul” ca în ediția viitoare să adauge în program organizarea de dezbateri și seminarii de istorie privind adevărul istoric despre Viteazul Voievod Mihai – în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Muzeul de Istorie, Arhiepiscopia Craiovei etc.
În „Istoriile Domnilor Țării Românești” alcătuită de Constantin Căpitanul Filipescu, în ediția publicată de Nicolae Iorga în anul 1902, se spune despre Mihai Viteazul:
„Acest Mihaiu-Voda, dupa ce a luat Domniia, s’au numit ca iaște fecior lui Pătrașco-Vodă, iar cu adevarat nu să știe; că nici un istoric de ai noștri (sau striin) nu adeverează cine iaște și cum au luat Domniia ; fără cât den auz unul de la altul așa dovedim: că mumă-sa au fost de la oraș de la Floci; care, fiind văduvă și frumoasă, și nemerind un gelep, om mare și bogat, den Poarta Împărătească, și în casa ei zăbovindu-să cătăva vreame, zic că au fost umblat cu acea fameae și au îngrecat-o, și vrând să să ducă gelepul, i-au dat un inel și 100 de galbeni de aur, și au zis fameii, de va face fecior, viind la vârsta, să să ducă la dânsul, unde-l va găsi, și după inel îl va cunoaște că-i este fecior. Și, născând făt, trecând vreame multă, și făcându-să om de vârstă și de treaabă, lipindu-să pre lângă boiari, și pre lângă Domni, au ajuns păn la acia boerie, de l-au făcut ispravnic în locul Banului de la Craiova, nefiind Ban, că nu vria să pue Domnii Ban, pentru că de multe orl să scorniia gâlcevuri asupra Domniei de acolo. Deci, fiind el la Craiova (în ce chip nu să știe), i s’au scornit nume cum că iaște fecior de Domn.
Care auzind Domnul dentru acea vreame, au trimis cu urgie și l-au adus (pe Mihai n.red.) la București, și, trecând pre lângă Biserica-Albă pre vremea liturghiei, s’au rugat armașilor să-l lase să asculte svânta liturghie, și, lăsându-l, au intrat în bisearică, și, rugându-să, s’au făgăduit lui Sfeti Nicolae, fiind hramul, că, de-l va mântui, să-i facă mănăstire în numele lui, precum au și făcut. Că, ducându-l la Domn, și tăgăduind de năpaste, au jurat cu 12 boiari că nu iaște fecior de Domn, și au scăpat. Dentru care nevoe scăpând și speriindu-să, (Mihai n.red.) au fugit la Poarta, și, găsind pre tată-său acolo, fiind om mare al Porții, i-au scos Domniia în țară, sau, cum zic alții, că, fiind Capi-Chehaea un Iane, care i-au fost ruda lui, având voe de la Poartă, i-au scos Domnia. Ci, ori în ce chip au fost, el Domniia o au luat. Și, luând Domniia, mari vrednicii au făcut, mai vârtos cu vitejăile, de au supus Turcii, Ungurii, Moldoveanii, de era și iaște mirare, precum Istoriia mai nainte va arăta. Și mănăstirea încă o au făcut, care să veade, și să numeaște Mihaiu-Vodă, precum s’au făgăduit în nevoia lui.”
Înțelegem din această mărturie (dar și din multe altele) că Mihai Viteazul nu a fost „os domnesc”, iar presupusa paternitate a lui Pătrașcu Vodă reprezintă mai degrabă, o încercare a Voievodului de a demonstra boierimii că are dreptul, chiar și în calitate de bastard domnesc, să acceadă la Tronul Țării Românești. Iată, deci, unul din aspectele interesante, inedite (am putea spune, exotice!) din viața Voievodului. Deși fără descendență domnească, Mihai Viteazul a reușit să urce pe scara ierarhiei sociale din epocă și să ajungă Domnitor peste toate cele trei Țări Române.
Un alt aspect care merită studiat din viața lui Mihai Viteazul este cel legat de relația acestuia cu poporul, cu oamenii de rând. Istoriografia naționalistă de la începutul secolului XX și ulterior, filmele și „lucrările științifice” ale propagandei comuniste îl prezintă pe Mihai Viteazul ca pe un mare iubitor de popor, de oameni simpli și tototdată, ca pe un Voievod mult iubit de popor.
Nimic mai fals!
Relația lui Mihai Viteazul cu oamenii de rând a fost una extrem de deficitară, Voievodul respectând interesele economice al boierilor în relația cu țărănimea și fiind prea puțin interesat de prosperitatea locuitorilor din păturile de jos ale Țărilor Românești.
În lucrarea „Mihai Viteazul”, istoricul P.P. Panaitescu notează:
„Multă vreme s-a crezut că legătura lui Mihai a însemnat chiar actul prin care se înfiinţează şerbia în ţara noastră, sau măcar consfinţeşte legal o stare de fapt. S-a văzut chiar o identitate între această legătură şi articolul din tratatul încheiat cu Sigismund Bathory la 1595, prin care se asigura boierilor stăpânirea şerbilor şi dreptul de a aduce înapoi pe cei fugiţi. În urma studiului răposatului C. Giurescu se vede azi lămurit că legătura lui Mihai a fost o măsură administrativă prin care rumânii fugiţi de pe moşiile unor boieri în alte locuri să nu mai fie reclamaţi, ci să rămâie rumâni ai proprietarilor locului pe care s-au adăpostit.
Pe de altă parte, cercetări mai noi au dovedit că legătura lui Mihai mai are şi alt sens. Oamenii liberi, nedependenţi de proprietari, care existau în ţară, au fost şi ei făcuţi şerbi (rumâni) pe moşiile unde trăiseră liberi, aşa că măsura lui Mihai a lipsit de libertate în favoarea boierilor un număr de ţărani care până atunci nu fuseseră şerbi. Toate aceste adânci schimbări sociale au fost în folosul clasei boiereşti, care guverna cu Mihai şi în aceste împrejurări războinice s-au umplut de glorie, dar în acelaşi timp şi de bani. (…) Moşnenii cnezi, care erau liberi din timpuri străvechi şi stăpâni pe pământul lor, nu se putea lăsa despuiaţi fără să crâcnească şi, oricât de înalt prestigiu ar fi avut marele domn, durerea supuşilor lui şi-a făcut drum până la dânsul. Mişcările sociale din vremea lui Mihai Viteazul sunt puţin studiate şi ne lipsesc documente cu ştiri amănunţite asupra lor, dar cele câteva pe care le avem ne lasă să întrevedem o parte măcar a acestor dramatice turburări.”
Măsurile aspre luate împotriva țăranilor liberi au avut ca beneficieri pe membrii boierimii celei mari din Țara Românească și în primul rând, pe boierii Frații Buzești – finanțatori, consilieri politici, diplomați și militari loiali în slujba lui Mihai Viteazul.
Un fapt despre care nu se vorbește prea des este că prima răscoală țărănească împotriva lui Mihai Viteazul a avout loc în satele care existau pe teritoriul de astăzi al Județului Dolj.
Țăranii olteni au refuzat să mai plătească birurile extrem de mari pe care le stabilise Mihai Viteazul – mereu în căutare de bani pentru a-și finanța oastea formată în majoritate din mercenari pricepuți în ale războiului. În încercarea de a lichida răscoala țăranilor olteni, Mihai Viteazul trimite un contingent de mercenari străini (cazaci), fapt care îi determină pe țăranii din Dolj să solicite ajutor militar la sud de Dunăre, din partea Imperiului Otoman.
Agentul Ducelui de Toscana aflat în misiune la Alba Iulia, notează în epocă:
„S-au aflat veste sigură că Mihai Vodă punând asupra ţării o dajdie grea şi săracii fiind foarte slabi, neputând-o împlini, i-au dat de ştire că nu au cu ce plăti. Aflând aceasta Domnul, trimise trei sute de cazaci ca să ia cu forţa dajdia ce o pusese, dar românii, aflând pentru ce veneau cazacii, hotărâră să se apere şi trecură peste Dunăre la Vidin cetatea turcului şi au chemat opt sute de turci ce trecură dincolo şi, împreună cu românii care ştiau unde locuiau cazacii, s-au dus noaptea să-i surprindă şi-i luară pe toţi prinşi, ducându-i cu ei la Vidin”.
Să mai spunem că numeroasele jalbe aduse spre judecată la Voievodul Mihai Viteazul, de țăranii care încercau să-și salveze libertatea și averea, au rămas fără răspuns.
Distrugerea țărănimii libere de către Mihai Viteazul a oferit marilor boieri ai Țării Românești, în frunte cu Frații Buzești, șansa de a acumula averi imense. În acest demers politic, Mihai Viteazul nu a luat în seamă drepturile și privilegiile garantate țărănimii libere de Domnitorii de până atunci, le-a anulat fără vreo tresărire de conștiință și i-a transformat pe acești țărani, cândva liberi, în robi legați de glie, pe moșiile boierimii valahe…
…dar cum spuneam, nu intenționăm să plublicăm aici, un tratat istoric despre adevăratul chip – fascinant și deopotrivă, controversat – al marelui Voievod Mihai Viteazul. Lăsăm acest demers în seama organizatorilor ediției de anul viitor a Festivalului Zilele „Mihai Viteazul”.
Parada costumelor și meseriilor medievale – divertisment, dar și lecție de istorie… și să nu uităm de bani!
Costumele medievale prezentate craiovenilor în cadrul Festivalului au fost frumos colorate, inedite, atractive, interesante etc. Problema lor este inadecvarea, lipsa de acuratețe istorică. Un festival de artă și cultură medievală – căci spre asta se îndreaptă sau trebuie să se îndrepte Zilele „Mihai Viteazul” – presupune aducerea în actualitate a unor realități istorice, într-o formă accesibilă marelui public.
Să prezinți costume confecționate elegant, dar fără respectarea design-ului epocii și mai ales, fără să le folosești pentru a ilustra corect, viața din epoca lui Mihai Viteazul, trimite demersul – de bune intenții, de altfel – în umbra „kitsch”-ului. De exemplu, noțiunea de cavaler și implicit, costumul aferent, nu sunt specifice modului de organizare politică și militară a Țării Românești, sub conducerea lui Mihai Viteazul. Cavalerii sunt o categorie socială și militară specifică Occidentului Medieval și spațiului catolic. Țările Române nu au cunoscut ordine cavalerești organizate de domnitorii noștri.
Amestecul de costume din Piața Mihai Viteazul, din centrul Craiovei, a fost exotic și plăcut privirii, dar legătura spectacolului cu epoca lui Mihai Viteazul a fost una firavă, iar folosul cultural al publicului probabil că a fost zero. Atelierele de meșteșuguri medievale sunt o altă șansă prin care, în timpul Festivalului, craiovenii și cu precădere, elevii și studenții orașului nostru, pot afla lucruri interesante despre epoca lui Mihai Viteazul. Condiția este ca și aceste ateliere să respecte cât mai mult posibil adevărul istoric.
Trebuie spus că un festival medieval reprezintă, pentru o comunitate, atât un eveniment cultural-educativ și deopotrivă, de divertisment, cât și o afacere din care se pot câștiga bani frumoși de mediul de afaceri local și autoritățile locale (prin taxe și impozite).
Organizatorii ediției de anul viitor al Festivalului Zilele „Mihai Viteazul” sunt invitați să regândească acest proiect – care evoluează tot mai promițător – sub cele mai importante aspecte ale sale: cultural, divertisment și financiar.
Craiova deține suficiente instituții de cultură care se pot implica în organizarea Festivalului, conferindu-i necesara dimensiune cultural-academică. Partea de divertisment poate fi armonizată cu partea culturală – inclusiv în sensul acurateții istorice în organizarea paradelor de costume, demonstraților de arte și meșteșuguri medievale etc.
Nu în ultimul rând, organizatorii au posibilitatea să prezinte, în timp util, comunității de afaceri din Craiova, proiectul pentru viitoarea ediție, astfel încât să participe la Festival, în interes propriu și implicit, în interesul comunității, oameni de afaceri care își pot adapta oferta comercială pe specificul Festivalului.
Eliberat de sub povara lipsei de viziune și salvat de la prăbușirea în „kitsch”, Festivalul Zilele „Mihai Viteazul” are șansa de a se transforma într-o „marcă” a orașului Craiova, într-un eveniment care să atragă, cu adevărat, turiști și investitori în comunitatea noastră.
Foto: Facebook-Primăria Municipiului Craiova
