Coincidenţa cu Sărbătorile Pascale şi zilele libere acordate cu prilejul acestei mari sărbători a creştinătăţii, aplatizarea intervenită, după cum era de aşteptat, în grilele de programe ale puţinelor televiziuni de ştiri de substanţă care încă mai funcţionează pe teritoriul ţării noastre au făcut ca românii să nu fie conectaţi aşa cum se cuvenea la desfăşurarea alegerilor parlamentare din Ungaria. Alegeri ale căror rezultate au infirmat până şi minima speranţă din ceasul al 12-lea că gruparea FIDESZ condusă de premierul Viktor Orbán măcar nu va atinge iarăşi performanţa uluitoare de a obţine două treimi din mandate în viitorul Parlament de la Budapesta. Or, datele existente la nivelul zilei de luni, 09.04.2018 dimineaţa (ultimul rezultat disponibil), arată că FIDESZ şi-ar fi asigurat 133 din cele 199 de mandate disponibile. Până la urmă, copleşitoarea victorie, a patra din istoria respectivei formaţiuni politice şi a treia consecutivă, victorie obţinută pe fondul unei participări masive la vot (se pare că ar fi votat cam 70% dintre cetăţenii maghiari care au acest drept) nu face decât să întărească impresia de nimic nou sub soare: dă-i votantului predictibilitate şi stabilitate şi l-ai câştigat fără prea mari eforturi. Vasăzică: Viktor Orbán şi-a proclamat duminică seara victoria în alegeri clamând: “A câştigat FIDESZ, a câştigat Ungaria!” Nici măcar la acest nivel, al discursului politic al liderului prezentului şi, mai mult ca sigur, al viitorului guvern de la Budapesta nu avem de remarcat vreo modificare de ton sau stil, cu atât mai puţin de substanţă. Paradigma d-lui Orbán nu face decât să le completeze pe altele asemănătoare, aparţinându-i tot d-sale. Ca de pildă: “noi şi numai noi reprezentăm poporul, pe adevăraţii unguri” sau “naţiunea întrupată de FISESZ nu poate fi în Opoziţie”.
A prins (parţial) ori a ratat presa noastră aceste aspecte, este o faţetă a problemei. Victoria în alegeri a FIDESZ ar trebui însă examinată la Bucureşti cu maximă atenţie. Cu atât mai mult după ce ea vine la numai câteva săptămâni, puţine, după ce la Moscova, Vladimir Putin şi-a mai asigurat încă un mandat de cinci ani. Nu e deloc exclus ca aceste două victorii să aibe consecinţe asupra felului în care îşi va concepe în viitor politica P.S.D.-ul şi preşedintele său, d-l Liviu Dragnea. Iată:
1.Este clar că în ultima vreme atât P.S.D.-ul, cât şi preşedintele său au înregistrat drastice scăderi în sondajele efectuate în rândul opiniei publice. Astăzi, d-lui Dragnea i-ar fi mai greu să spună, fără să îşi asume riscul de a părea complet ridicol, aşa cum a făcut-o în trecut, că “P.S.D. e mai mult decât un partid, e, practic, România mai mică”.
2.Cu toate acestea, Opoziţia este, pe mai departe, slabă, chiar în pofida unei creşteri în sondaje a P.N.L. (o creştere pe care e din ce în ce mai limpede că d-l Ludovic Orban nu are nici ştiinţa, nici capacitatea de a o gestiona aşa cum trebuie pentru a produce rezultate), iar o parte dintre opţiunile electoratului se pare că s-ar îndrepta către A.L.D.E., deocamdată aliat la guvernare al P.S.D.
3.Au existat în trecut numeroase indicii în privinţa dorinţei d-lui Dragnea de a trece la un fel de orbanizare a României“. Concentrarea puterii în mâna preşedintelui P.S.D. şi a fidelilor săi proveniţi cu precădere din anumite zone ale ţării puţin dezvoltate sau chiar subdezvoltate şi, pe cale de consecinţă, din rândul unei oşti de strânsură politică de esenţă marginală, de proastă calitate, cu şcoală puţină şi diplome universitare dobândite la instituţii de învăţământ superior de rangul al treilea, tentativele de modificare prin tot felul de tertipuri şi manipulare a populaţiei a Constituţiei, atacurile neîncetate asupra justiţiei (Orbán s-a străduit din răsputeri şi a reuşit să limiteze atribuţiile Curţii Constituţionale a Ungariei, în vreme ce în România, cu ajutorul pixului slugarnic al ministrului Tudorel Toader sunt vizate alte instituţii cheie, precum Procuratura generală şi D.N.A.), recentralizarea deciziei şi a puterii, dorinţa de a limita atribuţiile preşedintelui ţării, atitudinea constant anti-europeană (valul de critici şi chiar sfidarea U.E.), reorientarea politicii externe spre Moscova şi Istanbul, criticile frecvente la adresa cancelarului german Angela Merkel, ura faţă de multi-miliardarul american de origine maghiară Soros, socotit vinovat de toate relele din lume, dorinţa de întărire a controlului asupra mass-media (astăzi Dragnea şi partidul lui au la dispoziţie Antenele lui Voiculescu şi România TV a fugarului Sebastian Ghiţă, iar prin eliminarea taxei Radio-TV, au supus aproape în totalitate şi Televiziunea Română), tirul încrucişat la care sunt supuse Banca Naţională şi băncile comerciale cu capital străin şi, nu în ultimul rând, cvasi-naţionalizarea pensiilor private, exacerbarea naţionalistă, înlăturarea imediată din cercurile decizionale a oricărei persoane suspectată că ar putea fi o primejdie pentru liderul suprem sunt tot atâtea indicii că există asemănări tot mai serioase între Ungaria lui Orbán şi ceea ce ar trebui, în planurile nebuneşti ale P.S.D., să devină România lui Dragnea.
4.Sunt însă analişti politici care atrag atenţia că ar trebui să ţinem cont de o deosebire esenţială. În ţara vecină, electoratul şi-a dat votul în favoarea modului în care FIDESZ şi Orbán au decis orientarea ţării. Consecinţa: O bunăstare relativă, un nivel de trai oricum mult mai bun decât cel din România ar compensa deficitul de democraţie de care suferă tot mai evident ţara. În schimb, cu ocazia alegerilor parlamentare din decembrie 2016, câştigate covârşitor de P.S.D., Liviu Dragnea nu a scos o vorbă despre planurile sale care excedează (ca să ne exprimăm eufemistic) net programul de guvernare.
La nivelul analizei, toate aceste detalii au, desigur, valoarea lor. Apare însă întrebarea cât de mult contează ele în faţa realităţilor deloc încurajatoare cu care se confruntă tot mai accentuat şi mai dramatic România în anul de graţie 2018 (nota bene, anul centenarului).
