Prima parte a editorialului poate fi lecturată AICI
Iată care este, în rezumat, potrivit unei cercetări de dată recentă, situaţia tineretului din România şi care sunt, pentru acesta, opţiunile pe termen scurt şi mediu:
Cele mai des întâlnite diferențe între tineri în ceea ce privește contextul socio-economic sunt cele asociate cu distincția dintre mediul rural și cel urban, urmate de cele inter-regionale. Nesurprinzător, având în vedere populația de referință (tineri cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani), marea majoritate a respondenților nu sunt într-un cuplu stabil; femeile tind să se căsătorească la o vârstă mai scăzută decât bărbații și să aibă copii mai repede. Tinerii locuiesc, în cea mai mare măsură, cu părinții lor sau ai partenerului/partenerei de viață.
În rural se locuiește mai des în case proprietate personală (sau a familiei), cu un număr mai ridicat de camere decât în mediul urban. Având venituri mai ridicate, gospodăriile din urban cheltuiesc mai mulți bani decât în cele din mediul rural; similar, tinerii din mediul urban au o situație mai bună și din punctul de vedere al dotării cu bunuri precum calculatoare personale, autoturism sau din perspectiva accesului la mijloace moderne de comunicare (internet, telefonie mobilă etc.).
Aproape jumătate dintre tineri își consideră părinții ca făcând parte din clasa de mijloc, iar unul din trei îi vede în clasa muncitorilor. Situația materială este criteriul cel mai important de clasificare socială folosit de tineri atunci când discută despre clase sociale; nivelul de școlarizare și nivelul veniturilor sunt următoarele două criterii folosite pentru auto-plasarea în structura de clasă socială; în cea mai mare parte, tinerii consideră că aparțin aceleași clase sociale ca părinții.
Tinerii sunt mai bine educați decât părinții lor; de notat, comparativ cu generația părinților, mult mai puțini tineri au frecventat învățământul tehnic. Aproape jumătate dintre tineri au un alt nivel de școlarizare decât părinții lor și în cea mai mare parte un nivel superior acestora. Aproximativ jumătate dintre tinerii care au un nivel de pregătire școlară superior celui al tatălui își datorează mobilitatea ascendentă schimbărilor structurale din sistemul de învățământ (ori a expansiunii sale). Există diferențe semnificative pe medii rezidențiale și în profil regional în privința accesului la forme superioare de școlarizare. Din acest punct de vedere, tinerii din rural și cei din regiuni sărace au șanse mai scăzute de a absolvi școli post-liceale sau de a urma studii universitare. Dintre respondenții care și-au încheiat carierele școlare, femeile tinere tind să fie mai bine educate decât bărbații.
Migrația externă rămâne o opțiune pentru tineri în acest moment. O treime dintre respondenți afirmă că, peste 10 ani, se văd ca persoane realizate într-o altă țară și aproape 40% dintre respondenți afirmă că și-ar dori să părăsească România la un moment dat, chiar și dacă numai temporar. Probabil că pentru unii dintre aceștia emigrarea este mai degrabă o gândire deziderativă, însă există și destul de mulți tineri pentru care migrația pare mai degrabă unica soluție pentru a avea o viață decentă. Cel mai important astfel de grup este cel al tinerilor din mediul rural care ar pleca din cauza situației economice din România, pentru a-și găsi o slujbă în altă țară. Diferența dintre aceștia și tinerii din mediul urban este foarte mare și aceasta de fapt nu face decât să evidențieze adâncirea decalajelor de dezvoltare economică și socială în tranziția post-comunistă în România.
Chiar și în ciuda situației destul de dificile din punct de vedere economic, tinerii par extrem de optimiști că vor avea parte de o viață mai bună decât cea dusă de părinții lor. Acest optimism poate fi legat de situația dificilă prin care părinții au trecut în tranziția de la comunism, dar cel mai probabil este legat de oportunitățile pe care acești tineri le au de a pleca din țară. Optimismul față de viitor se corelează pozitiv cu dorința de a pleca din România, dar este bine reprezentat și în rândul tinerilor care se văd, peste 10 ani, ca persoane realizate în România. Această situație arată că, pentru majoritatea tinerilor, emigrația este văzută ca un plan de rezervă pentru situația în care nu vor obține ceea ce își doresc din punct de vedere economic în România.
Obs.: Pentru a nu obosi sau plictisi cititorii, am preferat o analiză calitativă a fenomenelor, plasând cifre doar acolo unde este strict necesar. În rest, cine are ochi de văzut şi urechi de auzit, să treacă la fapte !
