La 15 ianuarie 2015 se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Eminescu. Sau cel puțin așa e convenția, pentru că Eminescu a venit pe lume după calendarul vechi; la 28 ianuarie ar fi cu adevărat aniversarea. Ne aliniem și noi noii numerotări, ce să facem…
O așezare a Olteniei este marcată de vizita poetului de recunoaștere națională încă de când avea 28 de ani. În Florești, sat al comunei gorjene Țânțăreni, din apropierea graniței cu Doljul, Mihai Eminescu a petrecut două luni, iunie și iulie, ale anului 1878. A venit să se întremeze în natură, la conacul pe care cultivatul moșier Nicolae Mandrea i l-a pus la discreție.
Istoricii literari au stabilit că la Florești chipeșul poet a trăit o idilă din care s-a născut cel puțin un poem. Un literat anume susține că s-a născut și un copil. Mihai Duțescu, poet și prozator craiovean, fost șef peste unele instituții culturale, cum ar fi Muzeul Olteniei, fost consilier al primarului Solomon, se revendică în cercurile sale de apropiați drept urmaș al Luceafărului. Băiat din flori și de pripas, spune un vers chiar din Luceafărul. Băiat din Florești și de pripas – merge și așa oare?
Mihai Eminescu și-a dus dragostea de-o vară cu o fată de preot. A preotului Duțescu, spun unii. Alții îi contrazic, era alt preot. Pesemne, existau două parohii în Florești sau măcar în Țânțăreni. Femeia era văduvă. Posibili ca ambii preoți să fi avut fete, iarăși posibil să fi rămas vădane, bărbații români tocmai se jertfiseră pentru independență. În orice caz, Elena, fiica părintelui Duțescu, n-a avut copii. Și chiar dacă ar fi avut, nu s-ar fi numit Duțescu. Ea a luat numele bărbatului care-i murise, apoi s-a recăsătorit. „Fata oacheșă“ o numește Eminescu într-o scrisoare către Slavici. Remarcabil pentru ea că a reușit să-l cucerească în atare condiții, femeia ideală pentru Eminescu nefiind brună defel: Mi-oi desface de-aur părul/ Să-ți astup cu dânsul gura sau La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale și să nu omitem poziția de amor demascată de Topârceanu ca fiind posibilă doar pentru contorsioniști:
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…
Deci Mihai Duțescu se laudă și el. Poate nici nu vorbește serios. O fi descendent al preotului din Florești, însă pe linie bărbătească. Dar numai faptul că o stră-stră-strămătușă a lui a avut tangență cu geniul lui Eminescu a fost de ajuns să-i dea și lui talent poetic. Ia uitați-l:
