de Florin BĂLTĂREȚU
Caracteristică doctorilor cu epoleți, scriitorașilor neputincioși care înlocuiau talentul cu hoția, celor ce doreau să obțină titluri universitare nemeritate sau celor care își pregăteau intrarea în învățământul superior, boala plagiatului a intrat și în Academia Română, adusă fiind de purtătorul acad. Dan Berindei. Pe purtător, cu boală cu tot, l-a adus în Craiova doctorul în istorie Lucian Dindirică. Așadar, fostul vicepreședinte al Academiei Române, cel care în 2009 recunoștea pentru Evenimentul Zilei că și-a turnat la Securitate propriul fiul, a copiat masiv dintr-o carte scrisă chiar de către colegii săi. Vă prezentăm în exclusivitate dovada.
“La Biblioteca Județeană Aristia și Alexandru Aman se face carte. Cartea atrage carte…”, spunea în 2013, cu ocazia inaugurării a două biblioteci personale, managerul Lucian Dindirică. La fel de bine, zicem noi, o carte poate atrage un plagiat, iar plagiatul la rândul lui consecințele legii. Una dintre cele două biblioteci personale poartă numele academicianului Dan Berindei (a doua – „Acad. Dinu C. Giurescu”) și „constă într-un fond de carte ce numără mai bine de 50 de mii de exemplare”. Nu-i atât de important cât a cheltuit Dindirică pentru biblioteca lui Berindei, ci că printre miile de exemplare poposite pe rafturile de la Aman se regăsește și volumul ISTORIA ROMÂNILOR. CRONOLOGIE, apărut la Editura Cartex 2011. De ce?! Academicianul este acuzat că a plagiat grosolan, copiind cuvânt cu cuvânt nenumărate pasaje traduse din HISTOIRE CHRONOLOGIQUE DE LA ROUMANIE, volum tipărit în 1976, sub coordonarea acad. Constantin C. Giurescu. Ce soartă, fiul acestuia din urmă, acad. Dinu C. Giurescu, a ajuns să împartă același palier, la biblioteca lui Dindirică, cu cel care a plagiat din cartea tatălui său!
Academicianul Dan Berindei folosește o metodă simplă în încercarea de a-și acoperi plagiatul. Practic, nu face altceva decât să traducă din franceză nenumărate pasaje din lucrarea coordonată de Constantin C. Giurescu. Exemplele pot fi multe, dar să-l prezentăm pe primul prin punerea față în față a două pasaje, unul din cartea lui Berindei (pag.14) și altul din Histoire chronologique de la Roumanie (pag. 29): 
E ușor de sesizat că academicianul căruia doctorul Dindirică i-a făcut bibliotecă în Biblioteca Județeană nu face altceva decât să traducă și să preia integral textul din franceză. Nu era oare mai potrivit să pună între ghilimele pasajul copiat sau să citeze in subsolul paginii sursa?
Pe tot parcursul cărții semnate de el, Dan Berindei nu face altceva decât traducere din franceză coroborată cu efortul de a-și ascunde intenția de a fura textul unor cercetători. Pe ici-colo mai scoate câte o propoziție din textul în franceză. Încă un exemplu: 
Următorul exemplu ales (pag 17-18) scoate la iveală un lucru și mai spectaculos. Când traduce textul din franceză, fostul vicepreședinte al Academiei Române copiază până și citatul folosit de autorii cărții (aceștia precizează exact de unde l-au preluat – Geografia lui Strabon), crezând că simpla menționare a lui Strabon nu-i dă de gol furtișagul: 
Culmea plagiatului academic este atinsă la pagina 24, unde, într-un proces continuu de copiere cuvânt cu cuvânt, Berindei greșește datele istorice. Așa cum se vede în facsimilul de mai jos, în Histoire chronologique de la Roumanie, citim că evenimentul istoric a avut loc în primul deceniu al secolului V, pe când de la Berindei aflăm că el s-a produs “în primul deceniu al sec. 4”: 
Încă o dovadă a plagiatului grosolan comis de Berindei: punem față în față, pagina 29 din cartea lui și pagina 67 din Histoire chronologique de la Roumanie! Atent doar la partea formală a traducerii, Berindei transcrie greșit data, 12 apr. 1204, în loc de 13 avril 1204. Cu o nerușinare ce nu poate fi iertată nici măcar unor studenți nebădăioși, “autorul” copiază până și expresia “etc”, pe care o traduce prin “ș.a.”! 
Ceea ce am prezentat mai sus nu reprezintă decât o mostră a unui banal și rușinos plagiat comis de academicianul Dan Berindei în volumul ISTORIA ROMÂNILOR. CRONOLOGIE despre care acesta spunea, modest, că este “o carte de referință pentru istoria României”.
