„Ceaușescu, Anul Nou/ Îl vei face în cavou!“, au scandat oamenii ieșiți în stradă la revolta din decembrie 1989. Așa s-a și întâmplat. 1990 e primul an pe care mulți utilizitaorii de internet de azi l-au început în alt regim decât cel comunist. Iar alții, și ei mulți, n-au apucat comunismul deloc.
Cu un sfert de veac în urmă, România a trecut la o viață care nu mai semăna defel cu cea din precedenții 45 de ani. După căderea lui Ceaușescu, din zi în zi se petreceau schimbări puhoi. Cum trăia Craiova prefacerile în ianuarie 1990?
Dreptul la grevă, dreptul la constituirea partidelor politice, dreptul la opinie. Acestea au fost câștigurile societății obținute chiar în 22 decembrie. Eliberarea deținuților politici – lucru nu foarte lesne de înfăptuit, deoarece toți erau condamnați sub alte acuzații. Libertatea de a avorta. În comunism, medicii și asistentele făceau bani grămadă din avorturi, riscând pușcăria. Pacienta era internată în spital cu un diagnostic fals și plătea două-trei mii de lei pentru operația sub acoperire. Un salariu mediu era cam 2500.
Din închisori au fost eliberați și puținii deținuți condamnați pentru avorturi. Bineînțeles că, venind democrația, toți pușcăriașii au făcut greve și scandaluri, clamându-și libertatea și cei care furaseră sau tâlhăriseră. Iar Ion Iliescu, conducătorul României, chiar dacă nu-i era președinte, i-a amnistiat la 4 ianuarie 1990 pe toți cei care căpătaseră cel mult trei ani de pușcărie.
Ziare înnoite și BT ieftin
Cele mai vizibile schimbări pentru craioveanul care ieșea pe stradă. Dispăruseră imensele pancarte cu lozinci de genul „Stima noastrăși mândria – Ceaușescu, România!“. Din vitrinele librăriilor zburase voluminosul volum Omagiu. La alimentare erau cozi moderate la cafea și portocale. Când gestionarii magazinelor scoseseră, de frică, marfa de sub tejghea, în primele zile de la izbânda Revoluției, pensionarii, care în 22 decembrie stătuseră sub paturi, ieșiseră imediat la cozi, să se bucure de roade. Au fost pe străzile Craiovei mici conflicte între tinerii care patrulau încolonați prin oraș să prindă teroriști și bătrâneii porniți cu avânt la cumpărături în noul paradis alimentar.
Pe tarabe vedeai ziarul Cuvântul Libertății. Nu-l vedeai prea mult, că se vindea zbârnâind. Fostul Înainte, care-și schimbase numele nu chiar în prima zi de libertate. În decembrie 1989 și ianuarie 1990, a fost plin de comunicate date de Consiliul FSN, județean sau național. Cuvântul Libertății a înfierat în linii mari neajunsurile regimului înlocuit, dar n-a demascat, cu nume și prenume, niciun potentat comunist local care să fi abuzat de funcție. O vreme, părea că se produce o revoluție și în redacția fostului Înainte. Ziarul a apărut cu un colectiv de conducere, apoi șefi au fos puși Mircea Canțăr și Mircea Pospai. Ca toate organele rebotezate din țară, a trecut de partea Frontului pentru ani buni.
Periodicul Mesaj comunist, al studenților caioveni, publicație mult mai sprințară decât sugerează denumirea ei, a devenit Grai studențesc. A făcut pași din paginile sale editorialista Daniela Tarniță, mare șefă pe linie PCR pe centrul universitar Craiova.
La Casa Studenților s-au dat țigări BT la preț oficial, 12 lei pachetul. Studenții se înscriau pe listă și aveau dreptul la un cartuș de căciulă. Le-au căzut afacerile bișnițarilor Banditu și Neferu, care în complexul Jiul vindeau pachetul cu 50 de lei. Primele țigări străine pe care să le găsești în magazine au fost Assos, la câteva luni după Revoluție. Un pachet costa în jur de 60 de lei. În comunism, la bișniță, costase dublu.
Să facem front comun!
În fruntea Doljului a ajuns un profesor universitar de matematică, Marin Nisipeanu. Vicele Consiliului Judeţean Dolj al FSN era Radu Berceanu, la sfârșitul lui 1989. În clădirea actualei Prefecturi a intrat, și n-a vrut să iasă prea curând, și Samson de pe Lipscani. Omul avea o dugheană în care punea pietre la brichete și baterii la ceasuri electronice. A ocupat o cameră din vasta clădire, și, țigan fiind, a bătut în ușă un afiș „Birou de probleme rasiale“. Azi, cică Samson nu mai face politică și e mare bijutier în Paris.
La 12 ianuarie 1990, Frontul Salvării Naționale și-a încălcat promisiunea că va fi un organ care doar va veghea la instaurarea ordinii în țară, și s-a făcut partid politic. În București a fost un mare miting de protest, când o participantă i-a adresat lui Ion Iliescu celebra întrebare „Ce ați făcut în ultimii cinci ani?“.
În Craiova, politica se dezbătea lângă veceul de pe Lipscani, din intersecție, unde până mai ieri se adunau chibiții de fotbal. În noiembrie 1989, pe durata Congresului al XIV-lea al PCR, Miliția nu i-a lăsat să se strângă, luându-i uneori și cu duba la secție. Majoritatea era cu FSN-ul. Prima publicație de opoziție din Craiova, una timidă, a fost săptămânalul Situația, condus de Dragoș Vasilescu. N-a trăit mult. Săptămânalul.
Studenți prin greva foamei
Al doilea semestru universitar a început cu contestații și greve. Studenții au refuzat să mai intre la cursurile profesorilor șpăgari sau incompetenți. Minunea a durat trei zile. Cursurile de economie politică și socialism științific, predate la toate facultățile, au fost înlocuite cu unul numit „noțiuni despre democrație“. L-au predat cei care până atunci învățaseră studenții economie politică și socialism științific.
Printr-o teribilă încercare au trecut numeroșii studenți arabi din Craiova. Zvonurile îi dădeau la loc de cinste, între teroriști, pe arabi. Și cum mai erau și antipatizați de mase pentru opulența lor – fumau Kent și își schimbau des blugii și iubitele– arabii au tremurat în cămine la sfârșitul lui 1989. Și nu de frig, aveau camere bine încălzite. În căminele de la TCM au arborat în ferestre cearșafuri pe care scriau că studenții arabi sunt de partea Revoluției române.
Toate facultățile erau pichetate de greviști ai foamei. Așa se declarau ei, n-a venit nimeni să le facă analize. Erau tineri care picaseră la ultima admitere cu medii peste 5 și considerau normal ca, dacă-i democrație, să fie declarați admiși. La unele facultăți, pâlcurile de Mahatma Gandhi chiar au avut succes cu demersul lor.
Visuri
Dintre milioanele de membri ai PCR, unii și-au ars carnetele de partid. Curentul de opinie era că securiștii vor dispărea ca specie, că nu se va mai pomeni de pile și abuzurile ălora cu funcții mari.
