Încă din vremea facultății, Lucian Dindirică și-a descoperit vocația de dascăl. Prin anii 2000, când era student la Teologie, preda la două școli din Craiova, ca profesor suplinitor. Probabil Istoria. Asta ne duce cu gândul că înainte de visul în care se făcea că o să ajungă manager de bibliotecă, Dindirică a visat să devină profesor universitar. Ei bine, năzuința lui de adolescent a devenit pe jumătate realitate.
Cu un doctorat în istorie (despre care o să scriem zilele următoare în premieră, n-o să plagiem pe nimeni) susținut în 2011 la Universitatea Ovidius din Constanța, Dindirică s-a întors la Universitatea din Craiova. Acum predă la Facultatea de Științe Sociale, nu ca lector universitar, ci deocamdata ca asistent asociat. Despre Istoria contemporană universală și Istoria contemporană a României îi învață pe studenții de anul II (în prima și a doua zi din săptămână), atunci când mai și ajunge la cursuri.
Pe parcursul recent încheiate campanii electorale, Dindirică i-a cam privat pe studenți de cunoștințe. Ba a întârziat zeci de minute la ore, ba a chiulit cu cursul sau seminarul, așa cum s-a întâmplat în prima luni de după alegeri (12 decembrie). „Câteodată îl așteptăm și juma de oră până să apară, dar nu-i asta o problemă, mai socializăm și noi. Cât despre modul de predare, nu ne plângem, sunt alți profesori de la care nu pricepem nimic”, spune o studentă căreia nu i-am înțeles numele. Săptămâna trecută, Dindirică a chiulit de la seminarul „Istoria contemporană universală”. Deși lecția trebuia să înceapă la 16.00, la ora 17.00 ușa de la sala CM4 era închisă. Bine, era normal să stea ușa închisă, doar că dincolo de ea – nici țipenie. Pe ușă, lipită o hârtie.
Un mesaj de la studenți, din care spicuim: „Domnule profesor, în definitiv ce înseamnă o oră pierdută pe scara istoriei?“.
Doamna Concordia Chiajna
