De când Republica Oltenia a anunțat publicarea anchetei care-l vizează pe Lucian Dindirică, manager de bibliotecă județeană și profesor universitar în devenire, unul din trei cunoscuți comuni m-a atenționat că este “orgolios și foarte răzbunător” . “Ai ceva personal cu el?”, “Știu că erați prieteni buni, ce-ai cu el?”, “Vrei să-i faci rău lui Lucian?”, întrebări la care găseam un singur răspuns: “Nu am nimic personal cu el! Încerc doar să-mi fac meseria de jurnalist”. Și nu mi-a fost deloc usor să realizez că Dindirică, ziaristul care în anii 2000 împărțea orice știre cu mine, omul cu care am mâncat din aceeași farfurie, sau, mă rog, din același platou, s-a metamorfozat urât peste ani într-un personaj care să facă obiectul unei anchete de ziar (deocamdată). Așadar, investigația noastră are în prim plan un fost jurnalist ajuns între timp manager al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, președinte al fundației cu același nume, consilier local și asistent universitar la Facultatea de Știinte Sociale.
Demersul nostru jurnalistic vrea să demaște modul murdar în care subiectul ține să ajungă profesor universitar, felul în care a căpușat cu firme ale prietenilor bugetul instituției de cultură pe care o conduce, dar și cum a creat o suveică financiară în care au fost prinse cadre universitare și două edituri, una din Târgoviște, cealaltă din Iași.
Ajuns în 2007 director al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” după un concurs contestat de ceilalți competitori, fostul corespondent Realitatea TV își descoperă apetitul pentru studiu și un an mai târziu începe cursurile doctorale sub conducerea răposatului prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu. În octombrie 2011, la Universitatea “Ovidius” din Constanța, își susține teza de doctorat cu titlul “MIRON CRISTEA. PATRIARH, REGENT ȘI PRIM-MINISTRU” în fața comisiei și obține titlul de doctor în istorie. Lucrarea și-o tipărește la Editura TIPO MOLDOVA, ca de atunci relația editurii cu biblioteca lui Dindirică să devină extrem de avantajoasă din punct de vedere financiar pentru prima. De ce scoate Dindirică o carte tocmai la Iași, de ce Biblioteca “Aman” este client fidel al editurii moldave, de ce mulți profesori universitari craioveni apelează la ea, o să explicăm în partea a doua a anchetei. Tot atunci și despre Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște.
Despre teza de doctorat a lui Lucian Dindirică se vorbește de ceva vreme în mediul universitar și cultural din Craiova că ar fi un plagiat. “Nici nu știe că a plagiat, pentru că nu și-a făcut singur lucrarea. L-au ajutat Damean (n.r. – Sorin, decanul Facultății de Științe Sociale), Liviu Ilie (n.r. – lector univ. dr., prodecanul facultății), Ghițulescu (n.r. – Mihai, lect. univ. dr.), posibil și Ionicescu (n.r. – Alexandru, asistent asociat) dar și alții din fosta conducere a facultății. Se panicase că nu are timp să termine teza și lucrau noaptea la el acasă”, spune o sursa din bibliotecă. “Nu cred! A fost ziarist, a vânat și el plagiatori”, mai spun unii, și sunt sinceri, dar neinformați. Că intrase în criză de timp și că lucra noaptea tarziu e lesne de observat pentru oricine deschide cartea la pagina 83. Ora 1.09, scrie jos:
La 15 august, la o oră după miezul nopții, Dindirică accesa pagina web a Episcopiei Caransebeșului, această sursă bibliografica indicându-ne și primele elemente de plagiat. Tot de aici se impune un semn de întrebare: cum a reușit el să-i predea lucrarea coordonatorului de doctorat la 1 octombrie, când la jumătatea lunii august era de-abia la pagina 83 din 371, câte are volumul. Cu precizarea că în afară de prefața semnată de Gheorghe Buzatu, lucrarea lui Dindirică nu are o pagină care să nu fie marcată de note de subsol; punem față în față pagini din carte și fragmente din articolul de pe site-ul Arhiepiscopiei Caransebeșului.
Metoda de lucru a viitorului doctor în istorie e simplă: niciun paragraf fără notă de subsol, indiferent dacă ideea preluată din sursă este pusă între ghilimele. După fiecare frază sau paragraf, dă câte un număr și creează impresia că cercetarea lui s-a rezumat la a face rezumate din alte lucrări și cărți… Pentru a-și ascunde plagiatul, Dindirică înlocuiește din când în când câte un cuvânt, folosind sinonime. Exemplu: suită = delegație. În rest, păstreaza ideea autorului.
Intri pe trei porți sau prin trei porți, tot cu “Bine ați venit!” ești întâmpinat.
La ora 1 noaptea, privirea îi joacă feste, și pentru Dindirică ornatele devin orante (vezi mai sus, pagina 83 din carte). În rest, copy-paste; nota de subsol. Asta da carte de înaltă ținută, căreia doctorul Dindirică i-a “rezervat un timp suficient”…
În ajutorul membrilor Comisiei de Etică a Universității din Craiova, mai prezentăm câteva pagini cu urme clare de plagiat.
Cum se vede cu doctoratul luat, Dindirică primește primele ore la Facultatea de Științe Sociale, Departamentul Istorie (condusă ca și acum de Sorin Damean). Nu îi ia mult și intră pe sub pielea conducerii Facultății și începe să preda și pe bani. În îndeplinirea visului de a ajunge profesor universitar, tânărul doctor în istorie face un prim pas. Pentru a ajunge lector, un asistent universitar asociat – așa cum este managerul bibliotecii județene – trebuie să publice minimum zece articole inedite în reviste științifice de specialitate indexate în baze de date internațional recunoscute. Fostul ziarist publică primul său articol (și totodată primul plagiat grosolan) cu titlul “Patriarhul Miron Cristea – inițiator al proiectului Catedralei Mântuirii Neamului”, în revista Analele Universitatii din Craiova, Seria Istorie. Astfel, la o lună de la susținerea tezei de doctorat, Dindirică dă copy-paste la subcapitolul 4.6, și gata articolul! În niciuna din notele de subsol nu-și citează lucrarea ca sursă bibliografică.
Lucian Dindirică începe să plagieze în revista Universității mai ceva ca alți colegi de Facultate dovediți. În numărul 2 din 2012, managerul de bibliotecă publică un nou articol – “Activitatea lui Elie (Miron) Cristea între 1895 și 1909”, însă, de data aceasta, încearcă să-și ascundă furtul intelectual. Copiază integral subcapitolul 2.2 – “Activitatea clericala între 1895 și 1909”, dar modifică primele două paragrafe așa cum lesne se poate observa mai jos:
Pe ici-colo, tânărul doctor în istorie simte nevoia să intervină pe textul original:
Dacă în lucrarea de doctorat scrie “o data”, în articol se răzgândește:
În 2013, în al doilea număr al anului, fostul jurnalist publică primul articol în limba engleză. Oare traducerea să-i fi fost asigurată de Alina Resceanu, pe persoană fizică autorizată? …Ca-n telenovele, adevărul, în episodul următor. Și în acest al treilea articol, Dindirică se autoplagiază la greu și lasă și urme ușor de observat chiar și pentru un novice în ale șterpelitului. Dacă în începutul articolului, Lucică amintea că “Miron Cristea was born on…”, același lucru îl aflam, de această dată însa în româna, din subcapitolul 2.1 al cărții sale.
Pentru un The End cât mai convingător, Dindirică recitește (a se citi copiază și dă la tradus) 3 subcapitole din propria carte. Ca să ușurăm sarcina Comisiei de Etică de a-i lua articolele la puricat, punem față în față pagini din “MIRON CRISTEA. PATRIARH, REGENT și PRIM-MINISTRU” și din articolul intitulat “VISION OF METROPOLITAN MIRON CRISTEA, PRIMATE OF ROMANIA, ON REFORMING THE ROMANIAN ORTHODOX CHURCH”, 3 la număr.
Când vine vorba de autoplagiat, asistentul universitar Lucian Dindirică le dă clasă colegilor săi, unii dintre ei sancționați de Comisia de Etică a Universității din Craiova. Însă despre aceasta, dar și despre un alt plagiat în limba engleză comis de managerul bibliotecii, în partea a doua a anchetei.
Florin BĂLTĂREȚU
