Abia scăpat prin prescrierea faptelor dintr-un mega-dosar penal instrumentat de DNA pentru diferite infracțiuni comise în implementarea unor proiecte sociale finanțate din fonduri europene, mitropolitul Irineu Popa al Olteniei apare în stenogramele convorbirilor telefonice din dosarul penal deschis împotriva afaceristului Fănel Bogos (membru important al camarilei PNL din nordul Moldovei).
Bogos se află în arest preventiv pentru 30 de zile și este acuzat de șantaj și cumpărare de influență. Acesta ar fi apelat la persoane care dețin poziții publice importante în diferite cercuri de influență, inclusiv la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție de șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, instituție care aplicase amenzi mari, în repetate rânduri, fermelor avicole administrate de Bogoș pentru încălcări grave ale normelor sanitar-veterinare, situație care a permis manifestarea unor agenți patogeni și boli în efectivele de păsări cu un ridicat grad de periculozitate pentru consumatori.

Procurori: „numitul Popa Ion este implicat în mod activ în rezolvarea numitului Bogos Fănel”
Publicația PUTEREA prezintă constatările procurorilor cu privire la implicarea mitropolitului Irineu în acțiuni de influențare a unei persoane (deocamdată, neidentificată) din sistemul relațional de influență pentru rezolvarea „problemei” afaceristului Bogoș.
Astfel, „la data de 03.10.2025, la ora 15:16:01, Popa Ion, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, o contactează telefonic pe numita Iusein Laura Mirela și discută despre faptul că o persoană necunoscută din sistemul lor relațional de influență, pe care au desemnat-o să rezolve „problema” numitului Bogos Fănel, nu a reușit acest lucru până în prezent.
Popa Ion: Băiatul s-a ținut de promisiune? Nu cred!
Iusein Laura Mirela: Nu! Nu! Nu, nu, că m-a sunat și domnul FĂNEL săracul astăzi, „ce fac, doamna LAURA?” „Păi zic, așteptați!”
Popa Ion: Deci băiatul ăsta nu a făcut niciun pas.
Iusein Laura Mirela: Nu, a zis că să mai aștept, dar el se ține de cuvânt! Acuma mai așteptăm!”
Bizar și șocant este faptul că membrii din rețeaua de influență manifestă un fel de frică față de persoana mitropolitului Irineu, frică defel „duhovnicească” și care amintește mai degrabă de frica pe care o au interlopii față de „boss”-ul cel mare.
Procurorii consemnează că „din tonalitatea folosită de interlocutori, precum și din atitudinea afișată, se poate deduce faptul că numitul Popa Ion are un ascendent asupra membrilor sistemului relațional de influență, iar scopul acestui apel telefonic a fost de a verifica stadiul rezolvării problemei agentului economic”. De asemenea, membrii sistemului relațional de influență manifestă un sentiment de temere față de numitul Popa Ion:
„Oricum îi este frică să nu vă spun dumneavoastră că mai …. mi-a zis „vezi să nu-i spui la Înaltul, să nu-i spui la Înaltul!”.
Cum a scăpat de pușcărie mitropolitul Irineu Popa
În urmă cu aproximativ un an, publicația ȘTIRI Craiova (coordonată de colega noastră, jurnalista Ana-Maria Gebăilă) prezenta în exclusivitate detalii sinistre din dosarul penal instrumentat de DNA împotriva lui Irineu Popa, mitropolitul Olteniei.
Irineu se adresase instanței de judecată (Curtea de Apel Craiova) fiind nemulțumit de temeiul juridic în baza căruia procurorii DNA au clasat un dosar în care fusese cercetat pentru infracțiuni comise în proiecte derulate cu fonduri europene de către Arhiepiscopia Craiovei. Irineu solicita schimbarea unei litere de lege în baza căreia DNA a dat soluţie de neurmărire/netrimitere în judecată (art.340 NCPP).
Mai exact, procurorul de caz clasase dosarul în temeiul articolului 16, alineatul 1, literele b și f. din Cod Procedură Penală. Conform acestei reglementări, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
- b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
- f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică. Irineu a solicitat instanței să schimbe temeiul de clasare cu art. 16 alin.1 lit. a din Codul de Procedură Penală, care stabilește că ”fapta nu există”.
Mitropolitul Irineu a fost reprezentat în instanță de actualul Ministru al Justiției, pe atunci avocatul Radu Marinescu. În ciuda eforturilor depuse de avocat și probabil, indirect, de diferite persoane interesate de speță, instanța de la Curtea de Apel a judecat corect și a respins acțiunea lui Irineu.
Altfel spus, faptele penale au existat, au fost comise, au existat suficiente probe instrumentate de procurori în dosarul penal pentru a se face dovada comiterii faptelor penale, doar că Irineu a scăpat de judecată și dosarul a fost clasat pentru că au intervenit termenele de prescriere.

De ce au intevenit aceste termene? Pentru că ancheta penală, începută în 2014, s-a întins pe aproximativ 10 ani!!!
Procurorii au reținut că Irineu Popa a comis cel puțin „șapte acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 18 indice 1 din Legea nr. 78/2000”. Conform acestui articol de lege, „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Totodată, în dosar se consemnează că „procedurile de achiziţie s-ar fi efectuat doar în mod formal şi disimulat, în scopul de a crea aparenţa desfăşurării unui proces independent şi obiectiv de atribuire a contractelor, în realitate întregul demers fiind manipulat şi decis de Popa Ion (n.r. petentul Irineu) şi Profeanu Virgil, conform intereselor comune, respectiv atribuirea contractelor şi virarea sumelor de bani obţinute cu titlu de fonduri nerambursabile către societăţile deţinute sau controlate de Profeanu Virgil, fiind astfel încălcate, în mod flagrant, Instrucţiunile şi normele privind atribuirea contractelor plătite din fonduri europene”.
Irineu a fost implicat și în comiterea infracțiunii de luare de mită, „procurorul de caz a reținut că, în cazul unui număr de șase contracte, persoane juridice controlate de omul de afaceri implicat în dosar, în speță Virgil Profeanu, proprietarul VP Holding, au virat sume de bani în contul unor persoane juridice controlate de mitropolitul Irineu în schimbul unor produse și servicii a căror realizare a rămas fictivă (nu a fost niciodată îndeplinită).”
În materialul prezentat în exclusivitate de colegii de la ȘTIRI CRAIOVA, se mai arată că procurorii au probat că mitropolitul Irineu a fost implicat inclusiv în infracțiuni de cumpărare de influență pentru falsificarea unor documente. Astfel, ancheta a descoperit că în timpul derulării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație a unui control inopinat în iulie 2015, în legătură cu proiectul finanțat din fonduri europene având ca beneficiar Arhiepiscopia Craiovei, ”reprezentantul legal al acesteia din urmă, petentul Popa Ion Irineu, ar fi remis sume de bani directorului Direcției Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul M.D.R.A.P. pentru ca acesta din urmă să-și exercite influența în vederea prelungirii duratei controlului, astfel ca Popa Ion Irineu să aibă răgazul necesar pentru falsificarea unor documente ce-i fuseseră solicitate de către echipa de control”.

Toate aceste fapte penale sinistre și absolut incompatibile cu calitatea lui Irineu Popa de păstor de suflete și ierarh al Bisericii Ortodoxe Române nu au fost pedepsite pentru că au intervenit termene de prescriere (prin aplicarea fie a legii, fie a deciziilor CCR).
Banii pe care Irineu Popa și complicii săi i-au jefuit au fost obținuți de la Uniunea Europeană sub pretextul că vor fi sprijiniți copiii dezavantajați, aflați în situații de risc, în vederea integrării sociale și creșterii calității vieții acestora, că vor fi dezvoltate servicii sociale educaționale, servicii pentru persoane vârstnice, că vor fi restaurate, reabilitate și consolidate biserici monument istoric.
De ce nu se potolește Irineu sau despre sindromul „Dr. Jekyll and Mr. Hyde”
Dacă privim cu atenție la cele două dimensiuni ale vieții mitropolitului Irineu, descoperim o dedublare aproape patologică specifică personajului imaginat de autorul scoțian Robert Louis Stevenson în nuvela gotică horror „Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde”
Irineu personajul public îmbrăcat în haina de ierarh pare a fi păstor de suflete, bun predicator, teolog profund, coordonatorul părintesc al miilor de preoți și călugări din Oltenia, gospodar priceput și foarte preocupat de renovarea de biserici și așezăminte mânăstirești. Am întâlnit oameni care se arătau foarte emoționați și copleșiți după convorbirile duhovnicești cu Irineu și puteau să bage mâna-n foc că acest om este un adevărat mărturisitor al credinței creștine. Acesta este Irineu aka Dr. Jekyll!
Irineu personajul ocult dezbrăcat de straiele de ierarh este un afacerist veros, cu apucături de interlop și relații dubioase cu tot felul de personaje controversate din partide politice, servicii secrete, lumea afacerilor și administrația publică, un individ fără scrupule care nu ezită să se folosească de copiii bolnavi și săraci, de bătrânii singuri, de parohiile sărace cu biserici care trebuie renovate pentru a-și procura bani europeni și bani din bugetul public al țării, din care bani jefuiește fără ezitare pentru el și rețeaua de influență cu trăsături de clan interlop din care face parte, construindu-și o avere ascunsă la care majoritatea românilor nici nu poate să viseze pentru că depășește orice imaginație.

Irineu afaceristul este mai rău decât un cămătar de mahala, este insensibil la suferința celor în numele cărora cere bani, bani și iar bani pentru a-și umple hambarul. Probabil că singura iubire a lui Irineu este pseudo-monahia Miriam Link, o individă îmbrăcată și ea în straie de hulă și care pozează în stareță, în realitate având comportamente de metresă în relația cu mitropolitul Irineu. Acesta este Irineu aka Mr. Hyde!
Un astfel de comportament este de domeniul patologicului. Mitropolitul Irineu este un om bolnav căruia indolența și ticăloșia Sinodului BOR i-au încredințat o putere discreționară asupra unei arhiepiscopii și mitropolii. Un om bolnav care și în prezent administrează sume de zeci de milioane de euro (vezi finanțările imense recent primite de instituția pe care o coordonează pentru renovări de biserici!) fără transparență și fără să-i pese de legalitate sau moralitate.
Un om bolnav care dispune discreționar de viața a mii de preoți și călugări, pe care-i tratează ca pe niște iobagi de pe propria moșie, ajutat de camarila de consilieri și protopopi din administrația bisericească a Mitropoliei Olteniei. Un om bolnav care ocupă un loc foarte important în BOR, de la înălțimea căruia ar fi de așteptat să fie model de viață duhovnicească și morală pentru milioane de olteni.

Sinodul BOR nu-l va vindeca pe Irineu, pentru că și ierarhii acestei biserici, în majoritatea lor, sunt niște bolnavi duhovnicește. Patriarhul Daniel nu-l va vindeca pe Irineu, pentru că și Patriarhul este un om bolnav, neputincios în relația cu colegii lui din Sinod.
Pe mitropolitul Irineu Ion Popa doar Dumnezeu îl mai poate vindeca.




