Republica Oltenia
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
Republica Oltenia
No Result
View All Result
Acasă Actual

Fostă ziaristă la Mititelu, acum polițistă în Anglia. Acuzată aberant de rasism. Achitată

de Redacţia
2 martie 2021
în Actual, cover
0
1.3k
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe EmailDistribuie pe Whatsapp

Din redacția Ediției Speciale făcea parte prin 2003 și foarte tânăra Andra Șerbănescu. În paralel cu gazetăria, a jucat volei la nivel performant. Și-a încetat ambele activități stabilindu-se cu familia în Franța. De la prieteni comuni pe care i-am păstrat am aflat că Andra a absolvit acolo o facultate.

Drumurile vieții au trecut-o Canalul Mânecii. Andra Șerbănescu este azi polițistă în Anglia, în orașul Bristol, de fapt în comuna Weston Super Mare, al cărei serviciu de poliție de Bristol ține, din câte pricepem. Avon and Somerset Police îi zice. A făcut întâi un stagiu de voluntariat, la care te admit pe baza unor verificări de conduită și etică. Au premiat-o pentru activitate și astfel a început noua muncă, de la prima treaptă a scării ierarhice. Dac-ar fi jucat volei la Dinamo, s-ar fi angajat în Poliția română îmbrăcând pe loc o uniformă cu grad înalt. Dar așa, ea a devenit PC (așa o pomenește presa britanică „PC Andra Serbanescu“), acronim pentru Police Constable. Deocamdată e ucenică și și-a pornit activitatea sub tutela unui ofițer. Spre nefericirea ei, l-a avut drept maestru pe unul Oliver Howe, nume intraductibil în română. Bine c-am verificat, era gata să jurăm că „howe“ înseamnă „reclamagiu“.

După tricou și șnur, pare a fi din naționala de volei a României

Howe ăsta, în loc s-o învețe meserie (admițând că o cunoștea el însuși), și-a târât pupila prin instanțe polițienești, arătând-o cu degetul drept rasistă.

În data de 30 iulie anul trecut, noaptea, Andra se afla-n mașina de poliție cu tutorele, care a întrebat un individ asiatic ce caută la ora aia pe stradă. Ăla i-a răspuns că stă să se deschidă un locaș de cult, să se roage. Oliver Howe și-a reclamat colega că a comentat cum că „e stupid și e pierdere de vreme“ ce face omul ăla. Păi dacă nici asta nu-i pierdere de vreme, să stai de unul singur cu orele la coadă, înseamnă că nu mai există pierdere de vreme pe lume.

Și apoi, de ce discriminare rasială, și nu religioasă, barem? Dacă Andra Șerbănescu ar fi spus același lucru despre un blond care i se închina zeului Odin, tot de rasism ar fi auzat-o Oliver Howe?

De la acest fleac și încă vreo două, a urmat o judecată în toată legea, oglindită în faimoasa presă britanică:

E clar că BBC nu se inspiră din presa românească, altminteri ar fi titrat (pe englezește, evident): „Vezi ce sentință a primit polițista acuzată de rasism!“. Rectificăm: „sexy-polițista“

Așadar, Poliția din Bristol n-a reușit să probeze acuzațiile de rasism la adresa unui membru al ei. Andra a ieșit absolvită de vină, dar cu ce ochi o vor mai privi șefii după aiuristica tevatură iscată-n jurul ei, nu și din vina ei? Și când te gândești că le place polițiștilor englezi să spună că alcătuiesc o mare familie…

La procesul desfășurat în 24 și 25 februarie, Andra s-a apărat (prin avocat) cum că tutorele Howe i-a denaturat tendențios spusele, că în permanență a umilit-o și i-a pus piedici în carieră. Reprezentantul Poliției l-a disculpat evreiește „Ce-ar fi avut de câștigat?“.

Să luăm informația asta oferită de Poliția din Bristol:

Niște derbedei au rănit serios o biată rățușcă, acum în curs de vindecare. Cetățenii orașului au dat un număr semnificativ de răspunsuri la apelul polițiștilor, doar că pe făptași tot nu i-au dibuit. Așa or fi pus problema și anchetatorii care au preluat cazul: „Ce-au avut făptașii de câștigat?“. Să ne mai mirăm de rezultatul investigației lor?

O posibilă situație în care Howe i-ar fi făcut zile amare Andrei fără să câștige nimic: Andra e încă tânără, e frumoasă și suplă, iar pe Howe îl roade frustrarea că nu întrunește aceste calități și nevastă-sa.

Bun, ziceam că Andra a mai avut de demontat și alte acuzații. Howe cică i-a zis ea că musulmanul ăla ar ascunde o bombă în preșul pentru rugăciune. A verificat el și n-a găsit bomba? Și chiar dacă ar fi verificat în van, n-au voie polițiștii să fie vigilenți? Că n-a sărit fata din mașină să-l aresteze pe musulman, nici n-a rostit acuzația la megafonul autoturismului.

Și britanicii ăștia, zici că sunt copii. La britanicii adulți ne refeream. O reclamție de doi bani, în loc să se analizeze în bucătăria instituției, ia amploare națională, c-am găsit subiectul tratat de șapte onlainuri, în frunte cu BBC. Nota bună pentru presa britanică: fiecare sait a folosit cuvintele lui și pentru titlu, și pentru conținut, nu ca la noi, unde găsești articolul identic în douăzeci de locuri. Nota proastă: toți au fost terni și neutri, neluându-l nimeni la refec pe ignobilul ofițer Oliver Howe.

În ultimă instanță, le-o fi interzis polițiștilor britanici să glumească între ei când nu urmăresc răufăcători, să le treacă mai ușor rondul? Credeam noi că numai niște oameni îndobitociți de comunism ar fi fost în stare să-și toarne la securitate colegii că spun bancuri politice, dar iată că și pe supușii din UK i-a lovit ceva ca o leucă.

Păi cum să nu umble slobozi prin Bristol hăcuitorii de rațe, când ăia plătiți să-i neutralizeze se pârăsc unii pe alții și se judecă pentru niște prostii? Ca și cum, dacă turcii de pe banca de rezerve nu l-ar fi auzit pe Colțescu adresându-i-se în cască lui Hațegan, l-ar fi reclamat Hațegan pentru exprimare rasistă.

Aoleu, să nu afle englezii că Andra Șerbănescu și Sebastian Colțescu sunt concitadini, că proclamă Craiova capitală europeană a rasismului!

 

Gata articolul despre pățania Andrei. Ceea ce urmează e fără legătură cu el. Dacă tot am deschis Facebookul la pagina ținută de Avon and Somerset Police, am extras ceva interesant și instructiv.

 

           Escroc sentimental în serie. 48.000 de lire duse pe apa Saturday-ului 

Nu doar rațele reprezintă în Bristol neamul păsărilor cu labe de scafandru. Sebastian Timmis a găsit pe saituri matrimoniale zece gâsculițe numai bune de jumulit.

Din ianuarie 2018 până-n septembrie 2020, Sebastian a stors 48.000 de lire de la zece femei pe care le-a agățat pe saituri de întâlniri romantice fără ca măcar aă aibă cu vreuna un rendez-vous: i-au trimis noului iubit bani online, că-i trebuiau numaidecât să-și repare mașina, să mănânce, să achite facturi, iarăși să mănânce. Și-a dat cuvântul său de îndrăgostit că le restituie sumele.

La profilul de utilizator, omul a avut o altă poză decât cea de mai sus, care e de dată recentă și e opera fotografului de la Avon and Somerset Police. O fi găsit utilizatorul una în care să pară mai frumos.

Cercetările și procesul au durat incredibil de puțin, la ora asta făptașul fiind în închisoare, cu o pedeapsă de 3 ani și 4 luni. Parlamentarii și miniștrii români s-ar cruci.

Sebi nu și-a onorat promisiunea de rambursare a banilor fiindcă i-a investit în jocuri de noroc și a avut ghinion.

 

   • Șerban Comănescu

     • Florin Georgescu

Postarea anterioară

Cel mai bun marcator din istoria Clubului Sportiv Universitatea nu e cine v-ați fi așteptat

Postarea următoare

În ultimele 22 de meciuri laolaltă, CSU și FCU au dat mai mult de un gol doar cu lanterna! 

PostariSimilare

Clanul Stănescu pierde ADR Sud-Vest Oltenia. Cine câștigă controlul asupra a peste 1,2 miliarde de euro fonduri europene?
Actual

Clanul Stănescu pierde ADR Sud-Vest Oltenia. Cine câștigă controlul asupra a peste 1,2 miliarde de euro fonduri europene?

24 septembrie 2025
SportFEST – #BeActive, un maraton al sporturilor, organizat de DJST Dolj, pe stadionul de atletism din Craiova
Actual

SportFEST – #BeActive, un maraton al sporturilor, organizat de DJST Dolj, pe stadionul de atletism din Craiova

23 septembrie 2025
28 septembrie 2025 – Alegeri parlamentare în Republica Moldova: secțiile de vot unde pot vota cetățenii moldoveni în România
Actual

28 septembrie 2025 – Alegeri parlamentare în Republica Moldova: secțiile de vot unde pot vota cetățenii moldoveni în România

23 septembrie 2025
Laura Vicol „Nordis”, despre Titus Corlățean: Sunteți jalnic și patetic!
Actual

Laura Vicol „Nordis”, despre Titus Corlățean: Sunteți jalnic și patetic!

29 august 2025
Mai Mult
Postarea următoare

În ultimele 22 de meciuri laolaltă, CSU și FCU au dat mai mult de un gol doar cu lanterna! 

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Ana Alexandra la Femeile rome din Craiova învaţă să combată obiceiurile dăunătoare sănătăţii
  • cititor coduri la Craiova merge în Europa ca variantă de rezervă a Ligii 1
  • Arthur maschează un trucaj stupid | Republica Oltenia la Mort la 5 noiembrie, când se născuse Centralul. Adrian Păunescu, măsluitorul divinizat de mase
  • Robert Oneata la Candidații la chestionar. Azi, Dan Adrian Cherciu
  • Luiza la Scrisoarea unei actrițe plecate în Suedia: „În România, mi se tot spune că ţiganii nu sunt oameni”
  • Despre noi

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!

No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!