Ieri după-amiază, Mititelu se căznea să-i bage-n pușcărie pe Sandu și Dragomir. Am socotit noi că două victime de așa anvergură îi sunt de ajuns și nu riscăm nimic dacă ne ducem să furăm cireșe din curtea sa, în timp ce el perorează-n fața completului.
Cireșul pe care-l ochiserăm e în curtea Ediției Speciale. Am constatat că, de când n-am mai trecut noi pe-acolo, Ediția a sucombat, iar clădirea a rămas sediu al PSD. Să șterpelim, dară, de la PSD, fie și-un lup mâncat de oaie!
Când fixam noi scara pentru rafturi împrumutată de la Biblioteca Franceză, hop și un domn care voia să-și parcheze pentru cinci minute mașina în curte și ne-a întrebat dacă se poate, cui să ceară voie, dacă e cineva-n clădire. „Nu suntem de la PSD, noi furăm cireșe, nu știm dacă e cineva-n sediu, sperăm să nu fie“, i-am răspuns. Omul a dispărut fără să sune la 112. Dacă nici prădarea partidului de guvernământ nu deșteaptă conștiința civică, atunci ce?
Florin Băltărețu s-a cășărat în înaltul pomului ca o pisică-pesedistă-de-cireș-de-mai și a ras tot. În afară de PSD Dolj, după cireșe s-ar mai putea să plângă Letea Bacău, fabrică de hârtie. Ne-am documentat acum și am aflat că Mititelu avea, cu Ediția lui, datorii la Letea de 2,35 miliarde de lei pe când nu se inventaseră leii noi, în 2004. Letea a făcut ce face el cu Sandu și Dragomir: l-a dat în judecată, mulțumindu-se să capete în locul banilor casa de pe Kogălniceanu. Dacă Letea o fi stăpână azi pe imobil și curte, din cireșul ăla, la cum merge-n prezent presa scrisă, asigură tirajul pe un an al unui cotidian de impact mediu.
Am plecat cu prada și am avut norocul să găsim, pe capota unui autoturism, după cum se poate observa, un ingenios dispozitiv de tăiat cireașa-n trei părți egale și scos simultan sâmburele din ea:
