Republica Oltenia
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
Republica Oltenia
No Result
View All Result
Acasă Actual

Atenție, Craiova! Naționala României lasă dezastru pe unde trece

de Şerban Comănescu
23 noiembrie 2016
în Actual, Special
0
641
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe EmailDistribuie pe Whatsapp

Șeful FRF, Răzvan Burleanu, a vizitat ieri uriașul șantier de pe stadionul „Ion Oblemenco“ și a promis că România va juca aici la toamnă cu Armenia ori Kazahstan. S-ar putea ca meciul să nu mai prezinte miză pentru echipa României, dar pentru echipa locală, CS Universitatea, are una imensă: poate chiar existența ei.

burleanu-stadion
Diavolul și-a pus ochelari și s-a preschimbat în Răzvan Burleanu

În ultimii 13 ani, România a avut unele meciuri oficiale pe alte stadioane decât Arena Națională, pe care-l putem cosidera terenul ei propriu. Pe stadioanele acelea evoluau în mod frecvent niște echipe de club. Între timp, de ele s-a ales praful și, scuzați redundanța, pulberea.

E vorba, în principal, de stadioane scoase nu de mult din țiplă și doldora de utilități, cum speră craiovenii că va fi și „Ion Oblemenco“ la toamnă.

Stadionul Giulești, România – Olanda 0-2, 28 martie 2005, preliminariile CM 2006. Beneficiara stadionului renovat și dichisit, Rapid București, a încheiat acel campionat pe locul 3 în prima ligă. Încă nu părea nimic în neregulă pentru Rapid, ci doar pentru echipa națională.

Constanța, România – Olanda 1-0, 13 octombrie 2007, preliminariile CE 2008. Un stadion care azi n-ar mai avea voie nici în Europa League. De acea dată, România s-a calificat la turnel final și nici Farul Constanța n-a mers foarte rău în ediția Ligii I: a terminat pe locul 13. Acum ar zice sărumâna și pentru locul 13 în Liga II, doar că n-are cum, e mai jos de liga secundă. Și mai jos de liga terță.

Cluj, România – Lituania 0-3, 6 septembrie 2008, preliminariile CM 2010. Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, despre care toți comentatorii TV spun că-i cochet, al echipei CFR Cluj, a fost alesul. CFR a mers comsi-comsa în campionatul respectiv, a încheiat pe 4. Oricum, dintre toate cluburile implicate fără voia lor în povestea de care vorbim, CFR Cluj a scăpat cel mai ieftin: doar cu insolvența.

Piatra-Neamț, România – Insulele Feroe 3-1, 14 octombrie 2009, preliminariile CM 2010. Bijuterie de stadion, pietricică nestemată, nu alta! Un prim efect: în acea ediție, Ceahlăul a retrogradat în B. Pe urmă s-a dus și mai la vale, că nici o sută de pinaltiuri primite cadou de la arbitri n-ar mai aduce-o unde-a fost. S-a dezintegrat.

Stadionul Giulești, România – Bosnia 3-0, 3 iunie 2011, preliminariile CE 2012. Nici în acea ediție Rapidulețul nu s-a prezentat tocmai rău: locul 4 la final. Azi, dacă pui alături stadioanele Giulești și „Ion Oblemenco“, arată cam la fel, doar că al doilea e mai mare. Și nici nu ne dăm seama cine a decăzut în mai mare hal: legendara echipă Rapid ori stadionul ei?

Ploiești, România – Insulele Feroe 1-0, 29 martie 2015, preliminariile CE 2016. Un stadion minunat, acoperit, cu locuri suficiente pentru o partidă între profesioniști și amatori. Campanie încheiată cu reușită pentru România. Dar Petrolul Ploiești? Ce-i drept, la ora meciului (21.45), Petrolul se afla de vreo lună în insolvență. Dezinteresată, echipa locală a încheiat acel campionat doar pe locul 6. Pe urmă, într-un an și jumătate, Petrolul a coborât atât de adânc, încât nici cu sonda nu-l mai găsești.

Cluj, România – Muntenegru 1-1, 4 septembrie 2016, preliminariile CM 2018. S-a jucat pe ultramoderna Cluj Arena, construită pentru echipa tradițională a orașului. U Cluj era deja dusă dracului, în județeană. În cazul acesta, dacă tot mai exista în țară un stadion de fală unde nu jucase, naționala României n-a ratat ocazia să se manifeste retroactiv ca piază rea.

Deși cronologic e primul, am lăsat la urmă un oraș asupra căruia trebuie să zăbovim. Singurul de provincie în care, după Revoluția, naționala a câștigat două meciuri. Din două.

Craiova, România – Bosnia și Herțegovina 2-0, 7 iunie 2003, preliminariile CE 2004. La vremea aia, rigorile UEFA erau mai joase, bătrâul „Ion Oblemenco“ , fost Central, fiind bun pentru un meci de calificare (pe care România a ratat-o). Universitatea Craiova a avut un reviriment față de ultimii ani și a treminat campionatul 2003-2004 pe locul 4.

Craiova, România – Macedonia 2-1, 4 septembrie 2004, preliminariile CM 2006. Al doilea meci al naționalei pe „Ion Oblemenco“ în doar un an și câteva luni? Era mult prea mult pentru un oraș provincial, care a plătit un tribut scump: Universitatea Craiova a văzut pentru prima oară cum e să pici în B, după 41 de ani petrecuți în A.

Doamnă primar Lia Olguța Vasilescu, alte oficialități craiovene, simpli cetățeni ai Olteniei! Lăudați-vă cu noul stadion după ce-o fi gata sau chiar și până atunci, dar, dacă țineți la CS Universitatea, țineți și naționala României departe de „Ion Oblemenco“! Găsiți ceva s-o alunge, ca tămâia pe draci, ca usturoiul pe vampiri, preparați pentru Burleanu o loțiune ori o poțiune, înaintați undeva o moțiune!

Poate că timpul vă e prețios și n-ați citit toate de mai sus, vă facem un rezumat. Din 2003 încoace, naționala României a jucat meciuri de calificare pe stadioanele a 6 echipe de club din prima ligă (n-am luat U Cluj în calcul). Dintre cele 6, azi, doar una mai e în Liga I, și aceea insolventă. Celelalte nu mai există sau sunt în Liga IV. Deci nici ele nu mai există.

Postarea anterioară

Ce își propune candidatul la șefia AJF Ion Horațiu Stănescu

Postarea următoare

Consilierul Marinescu adoptă ținuta vestimentară a electoratului

PostariSimilare

Clanul Stănescu pierde ADR Sud-Vest Oltenia. Cine câștigă controlul asupra a peste 1,2 miliarde de euro fonduri europene?
Actual

Clanul Stănescu pierde ADR Sud-Vest Oltenia. Cine câștigă controlul asupra a peste 1,2 miliarde de euro fonduri europene?

24 septembrie 2025
SportFEST – #BeActive, un maraton al sporturilor, organizat de DJST Dolj, pe stadionul de atletism din Craiova
Actual

SportFEST – #BeActive, un maraton al sporturilor, organizat de DJST Dolj, pe stadionul de atletism din Craiova

23 septembrie 2025
28 septembrie 2025 – Alegeri parlamentare în Republica Moldova: secțiile de vot unde pot vota cetățenii moldoveni în România
Actual

28 septembrie 2025 – Alegeri parlamentare în Republica Moldova: secțiile de vot unde pot vota cetățenii moldoveni în România

23 septembrie 2025
Laura Vicol „Nordis”, despre Titus Corlățean: Sunteți jalnic și patetic!
Actual

Laura Vicol „Nordis”, despre Titus Corlățean: Sunteți jalnic și patetic!

29 august 2025
Mai Mult
Postarea următoare

Consilierul Marinescu adoptă ținuta vestimentară a electoratului

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Ana Alexandra la Femeile rome din Craiova învaţă să combată obiceiurile dăunătoare sănătăţii
  • cititor coduri la Craiova merge în Europa ca variantă de rezervă a Ligii 1
  • Arthur maschează un trucaj stupid | Republica Oltenia la Mort la 5 noiembrie, când se născuse Centralul. Adrian Păunescu, măsluitorul divinizat de mase
  • Robert Oneata la Candidații la chestionar. Azi, Dan Adrian Cherciu
  • Luiza la Scrisoarea unei actrițe plecate în Suedia: „În România, mi se tot spune că ţiganii nu sunt oameni”
  • Despre noi

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!

No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!