În vremea la care ne referim mai jos, scriitorul Oliver Lustig, supraviețuitor al lagărului nazist Auschwitz-Birkenau, a publicat un roman foileton în revista Flacăra, intitulat Dicționar de lagăr, cu supratitlul Tinerii trebuie să știe. Tinerii din ziua de azi trebuie să știe cum supraviețuiai ca student în lagărul comunist.
ASC. Automat, oricine devenea student intra în Asociația Studenților Comuniști. Nu te-ntreba nimeni dacă nu cumva preferi Asociația Studenților Liberali sau Monarhiști. Studenții merituoși și foarte piloși ocupau funcții de conducere în ASC, lucru de mare folos: la final de facultate, căpătau un bonus de 0,5 puncte la medie. Studenții de rând contribuiau cu o cotizație infimă la ASC, de genul 50 de bani pe lună. În rest, aveau treabă cu organizația doar când se înscriau la școala de șoferi. Da, nu ajungeai să conduci mașina, ca student, decât dacă-ți dădea ASC o adeverință cum că poți fi un bun șofer. Era o formalitate, primea aprobarea chiar și un repetent înrăit.
Bișniță. Act de comerț ilicit practicat inclusiv la domiciliul bișnițarului – când acesta locuia în cămin. Pereții de la parter ai holurilor de cămine erau tapetați de afișe precum: „BR RC 317“. În pofida bancurilor care circulau pe seama lor, n-or fi fost nici milițienii atât de îngălați încât, dacă voiau să umfle bișnițari de cămin, să nu decodifice mesajul: vinde unul bere rece la camera 317. Doar iarna berea era RC.
Cafea. Îi ajuta pe studenți să stea treji și să tocească pentru examene, dar rețeta mai sigură era să i-o ofere, în schimbul promovării, examinatorului. Fără înlocuitori, atingea prețuri fabuloase, către 400 de lei punga de 250 g, adică o șesime din salariul mediu lunar al părinților. Nu conta marca, doar cafea naturală să fi fost. Nici măcar profesorii nu se îndurau s-o bea, de regulă o pungă de cafea circula sub formă de atenție, din mână-n mână, până îi expira garanția.
Carpați. Peste 90 % dintre studenții fumători, ba chiar și unii profesori corecți sau zgârciți, făceau uz de Carpații fără filtru. Fabrica de țigarete care deservea Craiova, cea din Târgu-Jiu, producea marfa cea mai proastă: cu bețe și bucăți de rădăcini prin țigară. De aceea, Carpații de Timișoara se vindeau în cămine la preț dublu față de cel oficial (3,25 lei).
Drept. Nu vorbim de obiectul de studiu al unei facultăți. „Am dat dreptul“ era o expresie destul de des auzită, dar mult mai mulți studenți preferau să n-o folosescă, să nu bată toba că i-au dat șpagă (cuvânt neutilizat pe atunci) unui profesor că să treacă examenul. Așadar, foloasele necuvenite i se cuveneau profului, era dreptul său inalienabil.
Kent. Dintre toate țigările bune care pătrundeau în România (nu prea multe, ce-i drept), Kentul a devenit lider incontestabil pe piața șpăgii. Dacă i-ai fi dat unui profesor un cartuș de Davidoff, ar fi zis că faci mișto de el și te-ar fi picat. În ultimul an de ceaușism, un pachet de Kent ajunsese la 150 de lei (nici Assos-ul, marfă nouă pentru România, nu stătea rău: 120). Pachetul, repetăm, nu cartușul. Pentru un examen greu, un cartuș era insuficient.
LSM. Laboratorul de Sănătate Mintală era suprasolicitat de studenți în sesiunea de vară. Atunci, LSM devenea un acronim mult mai des vehiculat în facultăți decât ASC și PCR. La mai mult de trei examene picate pe toamnă, repetai automat anul. În cazul primului an de studiu, trebuia să dai din nou la facultate. Așa că studenții făceau dovada unei boli nedovedibile și își amânau examenele pe motiv medical, oferindu-i medicului în schimbul adeverinței termeni din curentul dicționar: cafea, Kent, într-un cuvânt drept.
Munci agricole. Termen sinonim cu „practică“. Între 15 septembrie și 1 octombrie, făceau practica în mod identic studenții la Medicină, Filologie, Electrotehnică ori Agronomie: depănușat porumb, cules roșii și fasole. Practicanții erau cazați la țară. Profesorii le pontau munca pe tarla. Indiferent de pontaj, muncitorul agricol din învățământul superior nu primea niciun ban de la CAP sau IAS. Astfel, agricultura era o ramură productivă, pentru că-n aceleași condiții lucrau și liceenii și militarii în termen.
Pregătire militară. Băieții intrau în facultate deja bărbați, cu armata făcută (de obicei la termen redus, 9 luni, imediat după admitere). Studentele la zi trebuia să se pregătească pentru apărarea patriei. Primeau o uniformă kaki cam lălâie și niște ghetuțe șic, pe care le predau la absolvirea facultății. Aveau și puști de jucărie la instrucția la care participau periodic.
Re. A treia și ultima șansă a studentului să nu repete anul, forma prescurtată a cuvântului „reexaminare“. Puteai să pici o dată în sesiunea de iarnă (examen de semestru) sau în vară (examen de an), apoi restanța în toamnă. Dacă picai și restanța, mergeai în re. În caz că picai și aici, deveneai ceva ce începea tot cu re: repetent. Nu aveai voie cu mai mult de trei examene picate pentru toamnă și cu mai mult de o reexaminare.
Repartiție. Nu exista șomaj, orice absolvent de facultate primea un post prin repartiție guvernamentală. Absolveau TCM-ul, să zicem, 723 de studenți la zi în toată țara, existau 723 de posturi de ingineri mecanici, clasați în ordinea mediilor. Posturile în orașele mari au fost blocate toate pe la începutul anilor 80, așa că un craiovean, ca să prindă loc de muncă la Băilești, trebuia să fie între primii pe listă. În ultimul an de studii, fetele cu medii mici porneau vânătoarea de soți tocilari. Dacă un soț și soția lui absolveau în același an, ăla cu medie mai mică avea prioritate către orășelul apucat de ăla cu medie mare.
Sală de lectură. Se găsea în cămine, câte una pe etaj. Căminiștii care ședeau mulți în cameră ori aveau câte un colocatar gălăgios și examen a doua zi își găseau uneori refugiu în sala de lectură. Cel mai adesea, în timpul zilei, sala primea drept oaspeți și studenți din oraș cărora nu le priau orele de curs. Ei foloseau câte 52 de cărți simultan, câte necesita activitatea recreativă numită joc de tarnib. Imediat după Revoluție, sala de lectură de la un etaj al Căminului 10 s-a preschimbat în primul bar privatizat din Craiova, deschis de un locatar al clădirii care strânsese capital din termenul de dicționar bișniță.
