Simbol al Calafatului, ulmul la umbra căruia la 8 mai 1877, în timpul bombardării Vidinului, Regele Carol I al României a exclamat: „Asta-i muzica ce-mi place!”, a fost ras de pe fața pământul din ordinul afaceristului calafetean C. Lucian. Distrugerea acestui monument natural a avut loc cu acordul unui primar mult mai prins cu drumurile la DNA decât cu conservarea copacului. Garda de Mediu Dolj a început o anchetă.
În primăvara acestui an, pe malul calafetean al Dunării, în punctul cunoscut de toți cetățenii orașului, de la cel cu țâța-n gură pân la cel cu barba sură drept Baba Lupa, a avut loc o crimă. În plină zi! Într-o după amiază friguroasă de februarie a avut loc un asasinat împotriva istoriei Calafatului, ce nu trebuie lăsat nepedepsit. Ulmul secular, atât de îndrăgit de calafeteni, copacul încărcat de legende și totodată martor al istoriei acestor locuri, care veghea de sute de ani apele, fie învolburate, fie molcome ale bătrânului fluviu, a fost culcat la pământ de lama unui buldozer. Trunchiul a fost ciopârțit sub puterea topoarelor și lanțul drujbelor a mușcat nemilos dintr-un simbol al Calafatului. Urcată într-o basculantă portocalie, această bucată din istoria orașului a lăsat în urmă câteva lacrimi, izvorâte din neputință, pe obrazul unui bătrân. Și sute de fotografii care stau dovadă că acest copac a fost un simbol al Calafatului. Apoi, a luat drumul… vreunei sobe.
„Când mi-a spus un vecin că niște muncitori taie ulmul de la Baba Lupa, am fugit într-un suflet acolo. Mi-am luat și aparatul de care nu mă despart niciodată”, începe să povestească Mircea Rămoiu. I-am dat întâlnire la 10 dimineața, pe terasă La Pițaru, și a venit cu-n sfert academic mai devreme. Mi-e greu să-l întrerup cu vreo întrebare. Povestește cursiv. Trece cu blândețe peste momentele în care încerc nerăbdător să aflu răspunsurile care mă interesează. Dacă aș pune pe hârtie chiar și o părticică despre viața acestui bătrân, cunoscut în Calafat și nu numai, ca o enciclopedie vie a locului, poet și epigramist, n-aș mai scrie prea curând de asasinatul comis asupra unuia dintre simbolurile municipiului. Și parcă trebuie să știți și voi că nea Rămoiu are 80 de ani, a terminat o facultate (Istorie) la o vârstă (73) la care alți bunici le spun basme nepoților și adorm înainte lor, și a făcut ultima fotografie (2005) a Gorunului de la Țebea, înainte ca acesta să fie trăsnit. A multiplicat-o și o împarte cu dărnicie ori de cîte ori are ocazia.
Despre copacul doborât în această primăvară, Google nu știe prea multe. Doar o trimitere la un site suspendat între timp (dacoromanica.ro) face referire la cifre privind dimensiunile ulmului, informații care apar apoi „semnate” ing. Cristian Stoiculescu. În lipsa izvoarelor scrise, își fac loc legendele. Se spune că numele cișmelei din vecinătate ulmului este legat de o întâmplare petrecută în urmă cu 200 de ani. În timpul unei ierni aprige, o tânără fecioară a venit să ia apă, dar a fost atacată de un lup. O bătrână care trecea prin zonă a auzit țipetele fetei și i-a sărit în ajutor. Fata s-a salvat urcându-se în copac, iar baba a fost sfâșâiată de lup. De atunci, fântâna s-a numit Baba Lupa, adică baba mâncată de lup.
Nea Rămoiu zice că ulmul tăiat ar avea peste 500 de ani: „În adolescența mea, așa am auzit la bătrâni, că și Mihai Viteazu s-ar fi odihnit la umbra falnicului pom. În schimb, o altă întâmplare legată de acest copac este consemnată de istorie. Venit în mai 1877, în timpul Războiului de Independență, să asiste la bombardarea trupelor otomane care ocupaseră Vidinul, aflat la umbra ulmului, Regele Carol a exclalamat la auzul salvelor de tun: Asta-i muzica ce-mi place! Se pare că, la scurt timp, un proiectil a lovit coroana ulmului”.
„Era un pom falnic. Pe timpul lui Ceaușescu, îmi amintesc, zona era un loc de recreere foarte populat. Era greu să găsești o masă unde să te așezi să iei ceva. Cât despre ulm, era foarte îndrăgit. În ultimii ani începuse sa i se usuce coroana, însă cred că din vina autorităților acest simbol al orașului nu a fost conservat. Putea fi protejat cu un gard, sau consolidat și sprijinit precum Gorunul lui Horea, dar în nici un caz tăiat. Am primit cu mare amărăciune vestea distrugerii acestui colț de istorie a Calafatului”, mai spune bătrânul.
Câteva întrebări pentru cel care a ordonat crima la adresa acestui simbol al Calafatului. Ne permitem acest lucru, din moment ce el însuși a recunoscut că muncitorii angajați de el au tăiat ulmul.
- Cu acordul cui ați tăiat acest copac secular?
- Care a fost motivul tăierii? Ce lucrări efectuate în zonă bloca pomul?
- Unde a ajuns masa lemnoasă rezultată în urma tăierii?
- Ce știți despre istoria acestui copac?
- Ce ați făcut cu ceilalți doi copaci tăiați, tot în această primăvară, în timpul curățirii zonei Baba Lupa?
