Republica Oltenia
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
Republica Oltenia
No Result
View All Result
Acasă cover

În numele PSD: Teologul ortodox Constantinescu batjocorește un om al străzii

de Redacţia
15 aprilie 2019
în cover, Special
0
10.4k
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe EmailDistribuie pe Whatsapp

Liviu Dragnea declara la mitingul PSD organizat recent la Craiova că Președintele României, Klaus Iohannis, este un promotor al urii și dezbinării între români și că trebuie să răspundă „pentru toate abuzurile, pentru toate destinele frânte, pentru viețile distruse etc.”

Primit cu urale de oltenii prezenți vineri în centrul Craiovei, președintele PSD a avut un discurs de tip populist și cu iz dictatorial, au conchis analiștii și sociologii. Presa centrală, cea de dreapta, a prezentat cu insistență imagini din rândul celor prezenți la miting: oameni săraci, îmbrăcați foarte modest, altfel spus, electoratul format din pătura pauperă care așteaptă ajutorul de la un Mare Lider.

Faptul că majoritatea simpatizanților și membrilor PSD participanți la miting a fost formată din oameni de condiție modestă ne-ar duce la concluzia că liderii și activiștii PSD îi respectă pe cei sărmani. Nimic mai fals!

O acțiune inițiată în mediul online de unul dintre liderii PSD Craiova, ca răspuns la criticile aduse de Opoziție, este centrată pe manipularea unui „om amărât, un om al străzii și cu probleme de natură psihică. Își face veacul în zona Orizont din cartierul Craiovița Nouă. Trăiește din mila oamenilor și pentru o sumă modică e dispus să facă orice” (descrierea făcută personajului de internauți pe rețeaua de socializare).

Constantinescu Iulian Mihai, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova și secretar PSD Craiova, este autorul acestei acțiuni de flagrantă încălcare a Drepturilor Omului. Teologul PSD a postat pe o rețea de socializare o fotografie confecționată prin manipularea unei persoane cu dizabilități căreia i s-au dat să fluture niște materiale propagandistice ale PNL. Prin această fotografie, teologul PSD dorește să inducă ideea că susținătorii PNL sunt niște nefericiți oameni ai străzii, ființe inferioare care nu merită respectul comunității, ci trebuie marginalizate și batjocorite.

Privind la fotografia în care este umilit Daniel, omul străzii, nu poți să nu te întrebi: cine a avut ideea diabolică să se folosească de un nefericit pentru a confecționa un material propagandistic infect, cine este „strategul de imagine” fără suflet care a decis să-l pună cu spatele la un zid pe acest amărât, să-i pună în brațe niște postere PNL și să-l fotografieze pentru a-i folosi imaginea spre gloria PSD și a Marelui Lider Liviu Dragnea?

Urâtă omenire…

Surse din PSD Dolj i-au nominalizat pe teologul ortodox PSD Constantinescu Iulian Mihai și pe consilierul PSD și francmasonul Dindirică Lucian ca fiind strategii pentru Dolj ai campaniei electorale la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Despre lectorul univ. dr. Constantinescu Iulian Mihai este cunoscut faptul că se numără printre colaboratorii apropiați ai Mitropolitului Olteniei, Irineu Popa. A fost puternic implicat, din partea Mitropoliei Olteniei, în acțiunea de susținere a Referendumului pentru Familie. În calitatea de Secretar PSD a fost „omul de legătură” între Mitropolitul Olteniei și echipa de coordonare a Referendumului pentru Familie din partea PSD Dolj, formată printre alții din francmasonul și teologul sperjur Lucian Dindirică și viceprimarul PSD și francmasonul Adrian Cosman.

Surse din cadrul PSD și din Facultatea de Teologie Craiova ne-au precizat că ascensiunea fulminantă a teologului PSD în cariera politică s-ar datora sprijinului ocult venit din partea  lui Liviu Dragnea. Conform CV-ului, Constantinescu Iulian Mihai s-a născut, în anul 1978, la Turnu Măgurele (județul Teleorman), unde a urmat și studiile Seminarului Teologic „Sf. Calinic Cernicanul” pe care le-a absolvit în 1997.

Fotografia cu omul străzii, Daniel pe numele lui, a fost publicată de către teologul PSD sub forma unui comentariu la o postare a deputatului PNL Dolj Ionuț Stroe care avea ca subiect mitingul de la Craiova, din 12 aprilie. Fotografia a fost preluată și distribuită masiv de lideri și activiști PSD în rețelele de socializare.

Fotografia a oripilat opinia publică și a provocat reacțiia critice vehemente la adresa „predicatorului” PSD. Vă oferim un fragment din dialogul „creștinesc” purtat de teologul PSD cu unul dintre criticii săi:

„Băi, sclavule, ăla (Daniel din fotografie n.n.) a fost oprit de un pesedist și i s-a făcut o poză.” (Valentin Neguleasa) / „Valentin Neguleasa sclav sunteți dvs. Eu nu sunt! Sunt profesor universitar! Ok? Dar să fim echilibrați!” (Constantinescu Iulian Mihai)

Modul în care teologul PSD lect.univ.dr. Constantinescu Iulian Mihai și-a exercitat libertatea de exprimare, folosindu-se în interes politic de fotografia unui om al străzii aflat în capacitate psihică limitată, încalcă flagrant prevederile cuprinse în Constituția României la Art.30, alin (6):

„Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Considerăm ca foarte bizară implicarea politică la nivel de partid a unui om al Bisericii, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, instituție de învățământ universitar unde se presupune că sunt formați viitorii preoți ai BOR ca repere morale ale comunității.

În cazul teologului PSD lect.univ.dr. Constantinescu Iulian Mihai se ridică mai multe întrebări grave și extrem de incomode pentru Mitropolitul Olteniei, Irineu Popa:

A primit lect.univ.dr.Constantinescu Iulian Mihai binecuvântarea oficială din partea Mitropolitului Olteniei, Irineu Popa, de a se implica în activitatea politică, drept lider al PSD Craiova?

Este compatibilă calitatea de cadru universitar al Facultății de Teologie Craiova cu funcția de secretar PSD?

Susține Mitropolitul Olteniei, Irineu Popa, acțiunile politice ale subordonatului său, lect.univ.dr. Constantinescu Iulian Mihai, care este cadru universitar la Facultatea de Teologie Craiova cu binecuvântarea oficială a Mitropolitului?

Sunt întrebări ale căror răspunsuri vom încerca să le obținem prin corespondența pe care am inițiat-o cu părțile implicate în acest scandal.

VA URMA

Tags: BORFacultatea de Teologie CraiovaMiting PSDPSD
Postarea anterioară

În campionat nu dai peste Milan și RB Leipzig. N-ar fi fost mai lesne?

Postarea următoare

A plecat în China să-l vândă pe Koljic și s-a întors antrenor principal

PostariSimilare

Clanul Stănescu pierde ADR Sud-Vest Oltenia. Cine câștigă controlul asupra a peste 1,2 miliarde de euro fonduri europene?
Actual

Clanul Stănescu pierde ADR Sud-Vest Oltenia. Cine câștigă controlul asupra a peste 1,2 miliarde de euro fonduri europene?

24 septembrie 2025
SportFEST – #BeActive, un maraton al sporturilor, organizat de DJST Dolj, pe stadionul de atletism din Craiova
Actual

SportFEST – #BeActive, un maraton al sporturilor, organizat de DJST Dolj, pe stadionul de atletism din Craiova

23 septembrie 2025
28 septembrie 2025 – Alegeri parlamentare în Republica Moldova: secțiile de vot unde pot vota cetățenii moldoveni în România
Actual

28 septembrie 2025 – Alegeri parlamentare în Republica Moldova: secțiile de vot unde pot vota cetățenii moldoveni în România

23 septembrie 2025
Laura Vicol „Nordis”, despre Titus Corlățean: Sunteți jalnic și patetic!
Actual

Laura Vicol „Nordis”, despre Titus Corlățean: Sunteți jalnic și patetic!

29 august 2025
Mai Mult
Postarea următoare

A plecat în China să-l vândă pe Koljic și s-a întors antrenor principal

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Ana Alexandra la Femeile rome din Craiova învaţă să combată obiceiurile dăunătoare sănătăţii
  • cititor coduri la Craiova merge în Europa ca variantă de rezervă a Ligii 1
  • Arthur maschează un trucaj stupid | Republica Oltenia la Mort la 5 noiembrie, când se născuse Centralul. Adrian Păunescu, măsluitorul divinizat de mase
  • Robert Oneata la Candidații la chestionar. Azi, Dan Adrian Cherciu
  • Luiza la Scrisoarea unei actrițe plecate în Suedia: „În România, mi se tot spune că ţiganii nu sunt oameni”
  • Despre noi

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!

No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!