Republica Oltenia
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
Republica Oltenia
No Result
View All Result
Home Actual

Băsistul Gheorghe Bică, prorectorul de la „Spiru Haret”, a plagiat milițienește

by Florin Băltăreţu
28 noiembrie 2016
in Actual
0
10.3k
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe EmailDistribuie pe Whatsapp

de Florin BĂLTĂREȚU

Gheorghe Bică, președinte al PMP Dolj, sărit în partidul lui Băsescu din naufragiata barcă a UNPR, candidează din capul listei pentru un loc în Camera Deputaților. Gheorghe Bică mai e și prorector al Universității „Spiru Haret“, este profesor universitar doctor și a plagiat de câteva zeci de ori în așa-zisa sa lucrare științifică Drept Roman, 263 de pagini în volumul I, 273 în al doilea.

bica-la-sat

Gheorghe Bică conduce un colectiv de plagiatori – Sofia Maria Pagarin, Ana-Maria Munteanu, Cristiana Ecaterina Banu, Cristian Firică și Denisa Loredana Bică (acum, Popescu), fiica autorului principal– ceea ce în limbajul fostului comandat de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (BCCOA) se numește „grup organizat”. În CV-ul fostului polițist apar mai multe universități și facultăți absolvite și zeci de cărți și lucrări științifice al căror autor ar fi Bică. Dar convingerea noastră este că omul alintat de foștii subordonați Don Profesor nu a scris în viața lui nicio carte. Se vede de departe că nu are experiență în cercetarea științifică și scrierea cărților. Nu poți să treci de la cocaină la Drept Roman în limba latină! Nu poți să te pricepi și la Economie Subterană, și la Economie Europeană, și la Drept Administrativ și la Drept Roman! Mai ales că este posibil să-și fi dat seama chiar Bică Gheorghe, prorectorul de la „Spiru Haret”, că domeniile la care am făcut referire în fraza anterioară sunt total diferite. Neavând experiența livrescului, Don Profesor nu a realizat că nu poți scrie cinci cărți care însumează 2500 de pagini într-un singur an. Ca să scrie Dreptul Roman, prof. univ. dr. Emil Molcuț a studiat aproape 30 de ani. E drept, cartea lui Molcuț este un tratat clasic excepțional și de aceea o plagiază toți! Există chiar un conducător de doctorate categoria „Drept Roman” care a plagiat din cartea lui Molcuț nu numai interiorul, ci și prima și ultima propoziție a cărții.

copertamolcut

coperta-bica

Mai departe: primul facsimil e din lucrarea lui Molcuț, cel de dedesubtul lui – dintr-a lui Bică. După cum se vede, Bică nu-i în stare nici să copieze corect, „copiii“ cu trei de i…

foto1

foto2

Autori „botezați” și erori în limbi străine

„Fetele lui Bică ” nu copiaza numai din Molcuț, ca să ne inducă în eroare. Pentru un specialist în Drept Roman, numai o privire aruncată peste Bibliografie îți dă destule indicii că ai de-a face cu niște falseori necalificați. Greșelile de Bibliografie (titluri incomplete, autori „botezati”, erori în limbi străine) te conduc într-o zonă a ridicolului fără margini. Apoi, nu poți să crezi că bietele fete ale lui Bică au citit cărți scrise în anul 1889 și reviste de specialitate din 1931.

Alt exemplu de plagiat și totodată că Bică are insurmontabile probleme cu numărul de i-uri din final: de trei ori, din trei încercări, scrie „membrii“ când ar fi trebuit „membri“… Oare Dinel Staicu, proprietarul editurii Sitech, n-avea bani să plătească un corector, pentru eventualitatea unor autori agramați?

foto3

foto4

„Se poate, domnule colonel?!”

Abundența cărților apărute la începutul secolului trecut ne dovedește că plagiatul a fost executat din autori vechi, dar să analizam fie și numai Capitolul II, Drept Roman – volumul I, Craiova, anul 2003 (de la pagina 33 la 54), care este „scris” chiar de Bică  Gheorghe, prorector al Universitatii Spiru Haret și președinte al PMP Dolj. Când va vedea Base cum a plagiat fostul colonel Bică, îl va întreba în direct la B1: “Se poate, domnule colonel?!” Trebuie să recunoaștem, Bică este cel mai indicat președinte care poate distruge iremediabil un partid. Așadar, oriunde vei deschide Dreptul Roman coordonat de Don Profesor, orice capitol ai alege, vei gasi un plagiat. Și când te gândești că dacă o să ajungă deputat din rândul PMP-ului lui Băsescu, ceea ce nici rudele nu-i doresc, fostul colonel de la BCCOA se va cere în Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Camerei Deputaților, măcar să recapituleze o parte din materia învățată în multele facultăți absolvite. De exemplu, Legea nr. 8/1996 (Art. 141) privind dreptul de autor și drepturile conexe, care spune: “Constituie infracțiune și se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care își însușește, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoștința publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor….”

Pentru plagierea Volumului I și Volumului II din Drept Roman, prorectorul Universității „Spiru Haret“ a pus bazele unui adevărat grup organizat de hoți de carte. Astfel, „fetele lui Bică” plagiază fără întrerupere în peste 500 de pagini. Care ar fi explicația, e una simpla: nu au nicio legătură cu Dreptul Roman, se vede clar că nu știu deloc limba latina, că nu au răsfoit niciodată fundamentele Dreptului Roman, iar dacă vrei să răsfoiești cărțile din Bibliografia lor, intri într-un domeniu de-a dreptul periculos. Absolut, dar absolut în toate capitolele se plagiază. Tehnica e simplă: luăm patru, cinci cărți clasice și copiem din fiecare câte ceva ca să nu se prindă studenții că luăm doar din Molcuț. Oricine va avea răgaz să facă puțin Drept Comparat va râde în trei zile cât pentru o viață întreagă. Până și numele celor din care copiază sunt scrise diferit sau cu erori de ortografiere.

Dacă adunăm limbile din doctorat, Economia subterană și cele din Dreptul Roman, observăm că „fetele lui Bică” posedă cinci limbi: franceză, engleză, germană, italiană și spaniolă. În toate cele cinci limbi fac greșeli care arată că nu știu niciuna. Cele mai simpatice sunt greșelile în care dau cuvinte care nu există în germană și italiană, iar culmea tupeului științific o găsim în situația în care bietul autor Stanley L. Brue devine titlu de carte – “Stanley and Blue – Economic”…..

În Volumul II din Dreptul Roman, Bică este de-a dreptul dezinvolt. Tot ce este al lui Molcuț este și al lui Bică, nu degeaba Capitolul XVII se ocupă ce Succesiunea Legală. Tot ce este în Molcuț, despre sui heredes și adgnatus proximus este și al lui Bică.

Comică și incultă este și teza de doctorat a lui Don Profesor, Economia Subterană – Tranziția și criminalitatea economico-financiară în România, tipărită la Fundația „Scrisul Românesc” a plagiatorului Tudor Nedelcea împreună cu Editura „Austrom Imprex” a lui Dinel Staicu. Ca și cum nu i-ar fi ajuns că a plagiat în Dreptul Roman, Bică s-a mai pus și nașul lui Dinel Staicu în timp ce acest escroc național era președintele SIF Oltenia.

Previous Post

Jan Nicola: „Eu vreau să fac ceva, nu să promit!”

Next Post

Un porc scăpat de-o grijă: nu-l mai taie nimeni de Ignat

PostariSimilare

Afacerea cu coșciuge a Mitropolitului Olteniei, luată în cătare de fostul comandant al Poliției gorjene
Actual

Afacerea cu coșciuge a Mitropolitului Olteniei, luată în cătare de fostul comandant al Poliției gorjene

6 martie 2026
Spânu’ și stăpânu’ – în solda cui jurnalistul Ion Spânu apără un putinist și își atacă grobian colegii de breaslă?
Actual

Spânu’ și stăpânu’ – în solda cui jurnalistul Ion Spânu apără un putinist și își atacă grobian colegii de breaslă?

24 februarie 2026
COSMAN CEL NIMIC – Radiografia unui dezastru programat: SCM Craiova
Actual

COSMAN CEL NIMIC – Radiografia unui dezastru programat: SCM Craiova

23 februarie 2026
Inaugurarea noului terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Craiova
Actual

20 Decembrie 2025 – Noul Terminal al Aeroportului Internațional Craiova devine complet operational

19 decembrie 2025
Load More
Next Post

Un porc scăpat de-o grijă: nu-l mai taie nimeni de Ignat

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Ana Alexandra la Femeile rome din Craiova învaţă să combată obiceiurile dăunătoare sănătăţii
  • cititor coduri la Craiova merge în Europa ca variantă de rezervă a Ligii 1
  • Arthur maschează un trucaj stupid | Republica Oltenia la Mort la 5 noiembrie, când se născuse Centralul. Adrian Păunescu, măsluitorul divinizat de mase
  • Robert Oneata la Candidații la chestionar. Azi, Dan Adrian Cherciu
  • Luiza la Scrisoarea unei actrițe plecate în Suedia: „În România, mi se tot spune că ţiganii nu sunt oameni”
  • Despre noi

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!

No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate!

Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Continuarea navigării implică acceptarea lor.