de Florin BĂLTĂREȚU
Gheorghe Bică, președinte al PMP Dolj, sărit în partidul lui Băsescu din naufragiata barcă a UNPR, candidează din capul listei pentru un loc în Camera Deputaților. Gheorghe Bică mai e și prorector al Universității „Spiru Haret“, este profesor universitar doctor și a plagiat de câteva zeci de ori în așa-zisa sa lucrare științifică Drept Roman, 263 de pagini în volumul I, 273 în al doilea.
Gheorghe Bică conduce un colectiv de plagiatori – Sofia Maria Pagarin, Ana-Maria Munteanu, Cristiana Ecaterina Banu, Cristian Firică și Denisa Loredana Bică (acum, Popescu), fiica autorului principal– ceea ce în limbajul fostului comandat de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (BCCOA) se numește „grup organizat”. În CV-ul fostului polițist apar mai multe universități și facultăți absolvite și zeci de cărți și lucrări științifice al căror autor ar fi Bică. Dar convingerea noastră este că omul alintat de foștii subordonați Don Profesor nu a scris în viața lui nicio carte. Se vede de departe că nu are experiență în cercetarea științifică și scrierea cărților. Nu poți să treci de la cocaină la Drept Roman în limba latină! Nu poți să te pricepi și la Economie Subterană, și la Economie Europeană, și la Drept Administrativ și la Drept Roman! Mai ales că este posibil să-și fi dat seama chiar Bică Gheorghe, prorectorul de la „Spiru Haret”, că domeniile la care am făcut referire în fraza anterioară sunt total diferite. Neavând experiența livrescului, Don Profesor nu a realizat că nu poți scrie cinci cărți care însumează 2500 de pagini într-un singur an. Ca să scrie Dreptul Roman, prof. univ. dr. Emil Molcuț a studiat aproape 30 de ani. E drept, cartea lui Molcuț este un tratat clasic excepțional și de aceea o plagiază toți! Există chiar un conducător de doctorate categoria „Drept Roman” care a plagiat din cartea lui Molcuț nu numai interiorul, ci și prima și ultima propoziție a cărții.
Mai departe: primul facsimil e din lucrarea lui Molcuț, cel de dedesubtul lui – dintr-a lui Bică. După cum se vede, Bică nu-i în stare nici să copieze corect, „copiii“ cu trei de i…
Autori „botezați” și erori în limbi străine
„Fetele lui Bică ” nu copiaza numai din Molcuț, ca să ne inducă în eroare. Pentru un specialist în Drept Roman, numai o privire aruncată peste Bibliografie îți dă destule indicii că ai de-a face cu niște falseori necalificați. Greșelile de Bibliografie (titluri incomplete, autori „botezati”, erori în limbi străine) te conduc într-o zonă a ridicolului fără margini. Apoi, nu poți să crezi că bietele fete ale lui Bică au citit cărți scrise în anul 1889 și reviste de specialitate din 1931.
Alt exemplu de plagiat și totodată că Bică are insurmontabile probleme cu numărul de i-uri din final: de trei ori, din trei încercări, scrie „membrii“ când ar fi trebuit „membri“… Oare Dinel Staicu, proprietarul editurii Sitech, n-avea bani să plătească un corector, pentru eventualitatea unor autori agramați?
„Se poate, domnule colonel?!”
Abundența cărților apărute la începutul secolului trecut ne dovedește că plagiatul a fost executat din autori vechi, dar să analizam fie și numai Capitolul II, Drept Roman – volumul I, Craiova, anul 2003 (de la pagina 33 la 54), care este „scris” chiar de Bică Gheorghe, prorector al Universitatii Spiru Haret și președinte al PMP Dolj. Când va vedea Base cum a plagiat fostul colonel Bică, îl va întreba în direct la B1: “Se poate, domnule colonel?!” Trebuie să recunoaștem, Bică este cel mai indicat președinte care poate distruge iremediabil un partid. Așadar, oriunde vei deschide Dreptul Roman coordonat de Don Profesor, orice capitol ai alege, vei gasi un plagiat. Și când te gândești că dacă o să ajungă deputat din rândul PMP-ului lui Băsescu, ceea ce nici rudele nu-i doresc, fostul colonel de la BCCOA se va cere în Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Camerei Deputaților, măcar să recapituleze o parte din materia învățată în multele facultăți absolvite. De exemplu, Legea nr. 8/1996 (Art. 141) privind dreptul de autor și drepturile conexe, care spune: “Constituie infracțiune și se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care își însușește, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoștința publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor….”
Pentru plagierea Volumului I și Volumului II din Drept Roman, prorectorul Universității „Spiru Haret“ a pus bazele unui adevărat grup organizat de hoți de carte. Astfel, „fetele lui Bică” plagiază fără întrerupere în peste 500 de pagini. Care ar fi explicația, e una simpla: nu au nicio legătură cu Dreptul Roman, se vede clar că nu știu deloc limba latina, că nu au răsfoit niciodată fundamentele Dreptului Roman, iar dacă vrei să răsfoiești cărțile din Bibliografia lor, intri într-un domeniu de-a dreptul periculos. Absolut, dar absolut în toate capitolele se plagiază. Tehnica e simplă: luăm patru, cinci cărți clasice și copiem din fiecare câte ceva ca să nu se prindă studenții că luăm doar din Molcuț. Oricine va avea răgaz să facă puțin Drept Comparat va râde în trei zile cât pentru o viață întreagă. Până și numele celor din care copiază sunt scrise diferit sau cu erori de ortografiere.
Dacă adunăm limbile din doctorat, Economia subterană și cele din Dreptul Roman, observăm că „fetele lui Bică” posedă cinci limbi: franceză, engleză, germană, italiană și spaniolă. În toate cele cinci limbi fac greșeli care arată că nu știu niciuna. Cele mai simpatice sunt greșelile în care dau cuvinte care nu există în germană și italiană, iar culmea tupeului științific o găsim în situația în care bietul autor Stanley L. Brue devine titlu de carte – “Stanley and Blue – Economic”…..
În Volumul II din Dreptul Roman, Bică este de-a dreptul dezinvolt. Tot ce este al lui Molcuț este și al lui Bică, nu degeaba Capitolul XVII se ocupă ce Succesiunea Legală. Tot ce este în Molcuț, despre sui heredes și adgnatus proximus este și al lui Bică.
Comică și incultă este și teza de doctorat a lui Don Profesor, Economia Subterană – Tranziția și criminalitatea economico-financiară în România, tipărită la Fundația „Scrisul Românesc” a plagiatorului Tudor Nedelcea împreună cu Editura „Austrom Imprex” a lui Dinel Staicu. Ca și cum nu i-ar fi ajuns că a plagiat în Dreptul Roman, Bică s-a mai pus și nașul lui Dinel Staicu în timp ce acest escroc național era președintele SIF Oltenia.