Administrația social-democrată este hotărâtă să continue modernizarea și dezvoltarea unui sector pe care l-a tratat în permanență drept prioritar, domeniul sanitar, înființând în perioada 2020 – 2024 noi structuri care vor asigura accesul tot mai bun al doljenilor la servicii medicale de înaltă calitate.
Sănătatea fiecărui cetățean este importantă pentru administrația PSD. Tocmai de aceea, programul candidatului alianței electorale PSD+ALDE la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, prevede achiziționarea de laboratoare mobile dotate cu aparatura și echipamentele necesare pentru a putea preleva probe destinate analizelor.
„Toate aceste investigații vor fi realizate în mod gratuit. Beneficiarii investiției vor fi doljenii care din diferite motive – din cauza lipsei banilor, din cauza vârstei și a stării precare de sănătate – nu se pot deplasa pentru a fi testați la unul dintre centrele autorizate din județ“, a precizat Cosmin Vasile, actual vicepreședinte al CJ Dolj. Sumele necesare pentru achiziționarea laboratoarelor mobile urmează să fie obținute din fonduri europene, printr-un proiect care va fi depus în cadrul Programului Operațional „Incluziune și Demnitate Socială“ 2021 – 2027.
Pact pentru lupta împotriva cancerului
Candidatul PSD+ALDE la președinția CJ Dolj a evidențiat faptul că, în următorul mandat, numeroase dintre proiectele majore în domeniul sănătății vor gravita în jurul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, una dintre cele mai mari unități sanitare din România.
„Ne asociem cu Universitatea de Medicină și Farmacie și cu SCJU, pentru a realiza una dintre cele mai ample investiții în acest sector: un institut oncologic la Craiova, pentru care vom obține fonduri nerambursabile. Vom răspunde astfel unei priorități a Comisiei Europene în domeniul sănătății – lupta împotriva cancerului – și unei necesități specifice județului nostru, în care tumorile reprezintă a doua cauză a mortalității, ca rată a deceselor.
Clădirea institutului va fi construită în vecinătatea actualei Clinici de Oncologie, aflată în prezent în proces reabilitare, printr-un proiect în valoare de aproape 3 milioane de euro, pentru care am reușit să obținem fonduri europene. Noua structură va pune la dispoziția doljenilor servicii medicale moderne pentru depistarea și tratarea cancerului, dar va derula și activități de cercetare și educație în domeniul oncologic. Institutul va fi integrat în același circuit medical cu actualele clinici de Oncologie și Radioterapie“, a precizat Cosmin Vasile.
Condiții mai bune în tratarea cazurilor urgente
Tot la SCJU Craiova, vor fi duse la bun sfârșit lucrările de modernizarea și extindere a Unității de Primiri Urgențe (UPU), una dintre cele mai ample și importante investiții derulate de CJ Dolj în domeniul sănătății, atât ca valoare, cât și ca beneficii obținute. În această structură, cea mai aglomerată a spitalului, se înregistrează un aflux de peste 130.000 de cazuri în fiecare an. „Proiectul nostru, cu o valoare de 5 milioane de euro doar pentru infrastructura construită, prevede modernizarea completă a spațiilor existente, dar și construirea a două noi corpuri de clădire, astfel încât suprafața totală desinată activității UPU va crește de peste 4 ori. Am inițiat acest demers cu resurse din bugetul propriu al CJ Dolj, însă am reușit ulterior să obținem finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional“, a spus vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.
Clinica de Cardiologie, investiție pentru întreaga Oltenie
Administrația PSD și-a demonstrat deja experiența în crearea unor structuri sanitare noi, de care locuitorii Doljului aveau cu adevărat nevoie. Dacă Primăria Craiova și-a trecut în cont singurul spital municipal realizat integral cu fonduri din bugetul local după Revoluție, Consiliul Județean a construit și dotat Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, unica structură de acest tip din sistemul public de sănătate din întreaga regiune Oltenia. Reușita este cu atât mai importantă cu cât bolile aparatului circulator reprezintă principala problemă de sănătate în județul Dolj.
Principalele investiții în domeniul sănătății
Construirea și dotarea Clinicii de Cardiologie 7,5 milioane euro
Modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe 5 milioane euro
Reabilitarea Clinicii de Oncologie 2,8 milioane euro
Reabilitarea saloanelor de la SCJU Craiova 4 milioane euro
Comandat de PSD-Dolj, executat de Asociația „Visit Oltenia”, COD AEP 21200020