La invitația PNL Dolj, Ministrul Culturii, doamna Raluca Turcan, a efectuat miercuri o vizită în Craiova. Împreună cu Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj, Nicușor Roșca și Nicolae Giugea, candidații liberali la funcțiile de președinte al Consiliului Județean Dolj și Primar al Craiovei, Raluca Turcan a vizitat șantierul de la Biblioteca Franceză “Omnia”.
Este una dintre cele mai importante investiții pe care Ministrul Culturii o face în Craiova. Lucrările costă peste 3,5 milioane de euro și cuprind refacerea tencuielilor degradate la pereți și tavane, restaurarea integrală a acoperișului, reabilitarea tâmplăriei interioare și exterioare, reabilitarea pardoselilor calde și reci și a scării interioare și restaurarea detaliată a componentelor artistice. În plus, se vor înlocui instalațiile electrice, de ventilare și climatizare, sanitare și de curenți slabi și a sistemelor antiincendiu și antiefracție.
Raluca Turcan, ministrul Culturii, a declarat:”De când am ajuns ministru am încercat să demarez investiții noi în clădirile de patrimoniu, pentru că aici trebuie intervenit imediat. Acolo unde investițiile erau deja demarate, am pus presiune pe constructori. Aici, la Biblioteca “Omnia”, termenul de finalizare a investiției este martie 2025, dar în urma discuțiilor cu firma cel mai probabil va fi devansat pentru septembrie-octombrie 2024.”
Vizita a continuat la Teatrul Național ”Marin Sorescu”, un alt obiectiv care aparține de Ministerul Culturii și care va intra în reabilitare. Este vorba despre o investiție de 18 milioane de euro.
”Este o clădire simbol a Craiovei și ne dorim să fie restaurată. Pe 18 mai s-a finalizat procedura DALI și, în momentul în care toate autorizațiile sunt gata, spre finalul anului, se poate intra în teren”,amenționat Raluca Turcan.
Ministrul Culturii a mai spus că anul acesta Festivalul Shakespeare a fost finanțat de minister cu suma de 3,7 milioane de lei.
”Este un proiect al Ministerului Culturii și este cea mai mare finanțare pe care festivalul a primit-o până acum”a subliniat ministrul Culturii.
În continuarea programului a avut loc o întâlnire cu oamenii de cultură din Dolj în cadrul căreia a fost prezentat programul PNL în domeniul culturii pentru Primăria Craiova și Consiliul Județean Dolj.
Nicolae Giugea, candidatul PNL la funcția de Primar al Craiovei, a afirmat:
”Pentru PNL, cultura este unul dintre obiectivele esențiale care modelează și construiesc o societate. De aceea, în programul meu pentru Craiova, investițiile în cultură ocupă un loc important. Este vorba despre înființarea unui Muzeu al Tradițiilor Oltenești în cadrul căruia să funcționeze și ansamblul Maria Tănase. De asemenea, vreau ca Primăria să cumpere clădirea în care au funcționat Băile Publice și transformarea ei în spațiu expozițional și ateliere pentru artiștii plastici.”
În plus, programul lui Nicole Giugea prevede transformarea Teatrului de Copii și Tineret ”Colibri” în Teatrul Municipal ”Amza Pellea” cu două secții – secția de copii și tineret ”Alexandra și Horia Davidescu” și secția pentru adulți,și transformarea Casei de Cultură „Traian Demetrescu“ în Centrul de Proiecte Culturale „Traian Demetrescu“. Centrul de Proiecte ar urma să funcționeze pe modelul ARCUB-ului și va permite accesarea de fonduri guvernamentale (AFCN) sau europene (Europa Creativă) pentru proiecte culturale.
Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, Nicușor Roșca a declarat:
”În programul meu pentru CJ Dolj am inclus sprijinul sectorului cultural independent, prin lansarea de apeluri de proiecte către ONG urile care activează în acest domeniu.ConsiliulJudeţeantrebuiesăajutecultura, săsprijinefinanciaratâtteatrele,câtşimuzeele, aiciestevorbaşi de istorianoastră. Un rol important îlvoraveașimanifestărileculturale, care crescvizibilitateașiprestigiuljudețului nostru”.
Cod AEP: 21240015