”Timp de nouă ani am fost primarul comunei, iar lucrurile făcute în acea perioadă sunt încă cele mai importante proiecte pentru Radovan. Acum este momentul să revin la primărie și să continui planul de dezvoltare al comunei. Locuitorii din cele trei sate pot acum să vadă foarte clar de ce este nevoie să revin și cred că au înțeles că proiectele pe care le propun acum sunt cele mai benefice pentru localitate. Mai am un atu: vin alături de echipa PSD, alături de domnul Cosmin Vasile, care mereu a fost un susținător al dezvoltării zonei rurale și care știe foarte bine realitatea din Radovan” a spus Cîrstianu Aurică, candidatul PSD pentru funcția de primar la Radovan.
Cîrstianu Aurică a venit prima dată în Radovan în 1989, ca pădurar. S-a îndrăgostit de aceste locuri și a decis să rămână, și-a întemeiat o familie dar s-a implicat și în viața administrativă a comunei. Din 2007 și până acum patru ani, a fost primarul Radovanului, iar lucrurile pe care le-a realizat nu sunt deloc puține și nici lipsite de importanță. Sediul primăriei Radovan este construit pe perioada mandatelor sale, iar reabilitarea căminelor culturale din Radovan și Fântânele s-au realizat doar datorita primarului Aurică Cîrstianu. De asemenea, clădirile în care funcționează școala și grădinița din Radovan au beneficiat de consolidări și reabilitări tot datorită implicării primarului de atunci.
“Ruta Radovan-Târnava-Fântânele este asfaltată în perioada în care eu am fost primar și toate străzile au fost pietruite și întreținute exemplar pe perioada mandatelor mele. Dispensarul din Radovan este reabilitat tot de pe vremea mea. Iar lista de realizări o știe toată lumea: am adus iluminatul public în sat, stadionul și piața – eu le-am construit și tot pe vremea mea au fost semnate contratele de colectare a deșeurilor” a mărturisit Aurică Cîrstianu
În perioada în care Aurică Cîrstianu a condus comuna mai multe utilaje și echipamente au fost achiziționate. Microbuzul școlar era mai mult decât necesar pentru transportul copiilor între cele trei sate ale comunei, iar tractorul cu plug și remorcă, camioneta sau mașinile de teren și-au dovedit utilitatea atât în timpul iernilor, cât și în perioada în care pârâul Bărăgui a fost decolmatat. Cositorii mecanici și manuali, drujbele și atomizatorul sunt doar câteva dintre echipamentele pe care cetățenii le ceruseră și de care au beneficiat.
“Am în plan dezvoltarea comunei și a potențialului de care dispune. Satul Fântânele și lacul din localitate este unul din polurile de interes în viitorul meu mandat. Oamenii din sat vor o biserică și asta voi face: voi construi un locaș de cult. De asemenea, voi extinde rețeaua electrică până pe malul lacului Fântânele, pentru dezvoltarea zonei. Nu în ultimul rând, în satul Fântânele, voi amenaja un spațiu recreativ și un parc. La fel voi face și în Târnava, iar locațiile vor fi vechile amplasamente ale școlilor din aceste sate” a spus Aurică Cîrstianu.
Introducerea rețelei de apa și canal este un alt proiect al candidatului PSD, precum și asfaltarea străzilor din toate satele. Candidatul PSD și-a propus și o reabilitare totală a unităților școlare din comună, atât la interior cât și la exterior, paralel cu construirea unei grădinițe cu program prelungit și dorește înființarea unui cabinet medical de fizioterapie.
“Mi-am propus să fac mai multe pentru tinerii din comună. Sunt viitorul nostru, iar comunitatea depinde de cunoștințele lor. Vreau să îi implic pe tineri mai mult în ceea ce reprezintă fondurile europene – se creează astfel mai multe locuri de muncă, iar comuna va benefia de bani de pe urma acestor tineri și a gândirii lor. Tot la tineri m-am gândit când mi-am propus să ridic o sală de sport și un teren de sport cu nocturnă” a completat Aurică Cîrstianu oferta sa pentru Radovan.
În Radovan, oamenii i-au cerut lui Aurică Cîrstianu, atunci când va reveni la primărie să nu uite de „cele sfinte”, iar candidatul PSD a promis că nu îi va dezamăgi: va construi o capelă pentru comunitatea locală.
Comandat de Partidul Social Democrat Organizatia Judeteana Dolj, CUI mandatar financiar: 21200019