Discriminare rasială, religioasă și pe bază de dizabilități. Acestea au fost principalele subiecte de pe ordinea de zi a evenimentului „Zer0 Discriminare”, inițiativă a Asociației Tineretul ONU-filiala Craiova. Cu ocazia acestei adunări, invitați din exterioriul Europei au ținut mici discursuri despre felul în care au fost discriminați, în mod direct sau nu. Atât în spațiul românesc, cât și pe pământurile originare.
Invitatul special, Neil Scot Miligan a crescut în anii ‘60, într-o perioadă turbulentă din timpul mișcării pentru protejarea drepturilor oamenilor de culoare. „La 100 de ani de la sfârșitul Războiului Civil american, încă existau probleme de separatism: negrii învățau în școli diferite”. După nici douăzeci de ani de la mișcare, avea să se mute în Alabama. La câțiva metri de casa lui, un negru a fost spânzurat de membrii Klu Klux Klan, o organizație supremațistă a oamenilor albi.
„În America, ai libertatea să fii nebun!”
Conform americanului licențiat în Drept , singura cauză pentru rata crescută a violenței în Stele Unite, o reprezintă armele: „Nu toată lumea deține arme, dar au dreptul să și le cumpere. În America, ai libertatea să fii nebun!”. Tot de la el, participanții au aflat că cea mai bună soluție pentru combaterea discriminării este educația. „Cu cât ești mai diferit, cu atât este mult mai sigur că vei fi etichetat”, a mai adăugat acesta, făcând referire la faptul că sursa fricii o reprezintă necunoscutul.
La final de discurs, a încheiat prin afirmația că în ultimul an, în State, au avut loc cel puțin șase crime rasiale. Și că cel mai puțin discrimat grup social îl reprezintă cel al oamenilor albi și bogați, care pledează în Parlament pentru legi care să-l protejeze.
„…Au trecut doi ani, și nu m-au mai contactat”
Bogdan este membru al Asociației Tineretului ONU și a vorbit de experiența personală în materie de discriminare bazată pe dizabilități. Deși acesta suferă de encefalopatie infantilă, angajatorii specializați i-au întors spatele la targurile de joburi dedicate persoanelor cu handicap: „Mulți au zis că or să mă sune, dar n-au mai făcut-o. Au trecut doi ani și nu m-au mai contactat”. Și nu e singurul care s-a confruntat cu mentalitatea semenilor: „Am un prieten care are probleme locomotorii. Acum ceva timp, a reușit să se urce într-un tramvai, dar până să intre, l-au prins între uși”, își amintește el, cu amărăciune.
Elmurod Sobirov pare să fie singurul student străin care a fost scutit de discriminare în mediul universitar. Originar din Uzbekistan și de origine musulmană, mărturisește că a avut scurte confruntări de idei cu alți colegi români: „Mi-au reproșat că musulmanii discriminează femeile, că nu au drept de muncă. Este greșit. Nu ne lăsăm guvernați de Coran, ca alte țări musulmane, ci dispunem de un sistem secular, care conduce la separarea puterilor în stat”. Abdul Saboor, student originar din Afghanistan, a punctat același lucru, lovindu-se, la rândul lui, de mentalitatea preconcepută despre lumea musulmană.
Peter Mwesigwa e originar din Uganda și studiază în anul pregătitor, ca mai apoi să continue la Facultatea de Automatica și Calculatoare. Țara lui e înconjurată de alte cinci state, care sunt în conflict, iar refugiații sunt discriminați din simplul fapt că provin din regiune de război. Peter a dorit să vină aici ca să observe cum se face integrarea într-o altă țară. La rândul lui, își dorește să se întoarcă acasă și să aplice ceea ce a obsercat. Înainte să vină în România, cea mai mare frică pe care o avea era cea de necunoscut, dar și de diferențele dintre culturi. Din fericire, nu s-a confruntat cu așa ceva. Martin Aguiyi, student din Nigeria, a militat, în schimb, pentru mișcarea literară în limba engleză, fiindcă pe teritoriul țării sale se vorbesc peste 500 de limbi. Acestea sunt folosite, în special, în diferite triburi de pe teritoriul țării sale. Cum limba engleză era de circulație internațională, a preferat ca fiecare om să poată avea acces la educatie și, implicit, la orice carte întâlnită.
„Copiii nu sunt născuți rasiști”
Alexis, elevă româncă de origine musulmană, a avut mereu de explicat colegilor săi de ce nu putea să participe la orele de religie. I-a fost teamă de concepția adolescenților despre religia ei, în special pe timpul liceului. În cazul copiilor, însă, nu s-a pus niciodată problema mentalității: „Copiii nu sunt născuți rasiști”, a spus aceasta, făcând referire la anii de gradiniță. În final, a ținut să precizeze că atâta timp cât oamenii o tratează cu toleranța, va răspunde la fel: „Sunt genul de persoană care acceptă orice om. Nu contează dacă ești sărac, bogat, negru, alb.”
„Pe voluntari i-am invitat în cadrul evenimentului, știind că sunt studenți veniți din afară. Voiam să vedem cum este problema discriminării la ei în țară. Totodată, pe Neil Scot Miligan l-am invitat la recomandarea unui cadru didactic, care ne sprijină în scopul desfășurării evenimentului”, a menționat Andrei Cojocaru, președintele Asociației Tineretul ONU-filiala Craiova.
Inițiativa membrilor Asociației Tineretul ONU-filiala Craiova a avut loc sâmbătă, 28 februarie, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, cu ocazia serbării Zilei împotriva Discriminării. Asociatia susține cooperarea internațională, promovează drepturile omului și dezvoltă proiecte educaționale.