V-am prezentat-o pe Constantina Dumitrescu, președintă a Asociației Macedonenilor din România, care pe bani de la buget publică toptane de cărți în ediții de lux și își trage drepturi de autor de miliarde (în lei vechi, totuși) pe an. Și asta nu-i nici pe departe tot.
Nu e un secret că informațiile ni le-a livrat Emilian Mirea, gazetar și scriitor, care a fost sau poate încă mai e consilier cultural la AMR. În urma postării noastre, doamna Constantina ne-a solicitat drept la replică, lasă că-n replica aia nu zice absolut nimic la obiect: spune că pe Emilian Mirea îl cunoaște de 23 de ani și că fiica ei, Liana Dumitrescu, fostă deputată a macedonenilor, s-a jertfit pentru Macedonia și România, deși ea a murit de la o tumoare.
Interesant e că președinta ne-a trimis un material de presă vechi de 20 de ani. Scris de Emilian Mirea în săptămânalul local Obiectiv magazin, despre ea. Emilian e primul care a mediatizat-o.
Povestea până acum nescrisă spune că printre clientele Clubului „Gina“, la coafeză sau la vindecătoarea paranormală, nu știm precis, se număra la vremea aia și Oana Manolescu, profă de chimie, deputată din partea Ligii Albanezilor. Mai avuseserăm noi o chimistă tirană, nu-i lucru de mirare că a atras-o Tirana. Clienta Oana s-a împrietenit cu patroana Gina (numele pentru apropiați al Constantinei) și a instruit-o cum, fără să facă parte dintr-o minoritate a României, poate s-o reprezinte la nivel înalt. Dacă nici oltencele n-or ști să dea din coate… Neavând de-a face cu etnia macedoneană, cum nici Oana Manolescu nu avea cu cea albaneză, Constantina s-a pus în fruntea Asociației Macedonenilor din România, iar în 2004, fiica ei, Liana Dumitrescu, a devenit deputată a macedonenilor din România. Liana a obținut și al doilea mandat și a murit în 2011.
AMR a sălășluit o bună bucată de vreme în salonul de coafură al Ginei. Acum și-a găsit un sediu mult mai de soi, pe Împăratul Traian, unde se întrunesc pe capete scriitorii macedoneni din România. Plus poeții, admițând că fac parte dintr-o categorie separată de a scriitorilor. Clubul Poeților și Scriitorilor Macedoneni:
Revenim la articolul lui Mirea din Obiectiv. Pranormala Gina declara în 1995:„Soțul meu are insuficiență aortică și varice la ambele picioare. După o perioadă destul de scurtă, în care i-am făcut mai multe masaje, varicele i-au dispărut aproape complet, iar în ceea ce privește insuficiența aortică, el susține că se simte mult mai bine“.
Atât de bine a ajuns să se simtă domnul Dumitrescu, încât azi, la 69 de ani, e angajat ca „șofer de autoturisme și camionete“ la AMR. Are un salariu baban de la buget și probabil că se și bucură de el. Spunem asta pentru că alte persoane, pe care le vom cunoaște, ani de zile au fost retribuite împărătește de madam Constantina fără să aibă habar de asta și, evident, să vadă vreun leuț…