Sistemul cu doi halfi, două extreme şi două vârfuri de atac şi-a dat duhul în prima jumătate a anilor 70. Luăm exemplul Universităţii Craiova, cu trecutul ei glorios revendicat de ambele Universităţi de azi. În ediţia 1973-74, când a ieşit pentru prima oară campioană a RSR, în unele meciuri, nu neapărat din start, a folosit linia de atac Ţarălungă, Oblemenco, Bălan şi Marcu. Golgheterul echipei a fost Bălan, cu 19 goluri (15 date în turul campionatului!), care a strălucit doar în acel sezon.
Pe urmă, Universitatea, în rând cu toate echipele din lume, a trecut iremediabil la 4-3-3, apoi la 4-4-2, la 3-5-2, la 4-2-3-1 etc, dar niciodată atacanţii de meserie n-au fost mai mulţi decât mijlocaşii.
La aproape o jumătate de secol de când sistemul 4-2-4 se pomeneşte doar în poveşti, Jose Trică a băgat în primul unsprezece cu Dinamo 4 atacanţi de meserie: Sidibe, Bălan (golgheterul echipei), Compagno şi Ondaan, ultimii doi nedând niciun gol în 16 etape de primă ligă. La pauză, Trică a schimbat câţiva jucători şi sistemul în 4-3-3, iar FC Universitatea a avut mai multe ocazii de gol cu mai puţini atacanţi în teren. Asta n-a împiedicat-o pe Dinamo să încheie primul meci din acest campionat fără gol primit.
La două zile după, cealaltă Universitate, CS, a jucat cu Faci Ce Spune Becali. Reghe a băgat în primul unsprezece 4 atacanţi de meserie: Baiaram, Koljici, Markovici şi Ivan. La pauză, Reghe a schimbat câţiva jucători şi sistemul în 4-3-3, iar CS Universitatea a avut mai multe ocazii de gol cu mai puţini atacanţi în teren. Asta n-a împiedicat-o pe FCSB să câştige, trăgând la cântar avantajul luat în prima repriză.
Altfel, în ultimele trei etape, nicio Craiovă n-a câştigat vreun meci, iar CSU, pe loc de play off, a ajuns cu mai multe goluri primite (19) decât FCU (17), pe loc de baraj.
