Partidul Naţional Liberal Filiala Dolj şi-a ales, joi, 08.07.2021, noul Birou Politic Judeţean pentru următorii patru ani, în cadrul şedinţei statutare a Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Dolj, la care au fost prezenţi 363 de delegaţi.
La eveniment au fost prezenţi preşedintele PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, vicepreşedinte şi prim-ministru al României, Florin Cîţu, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, secretarul general al PNL Robert Sighiartău, vicepreşedinţii Cristian Buşoi, Alina Gorghiu, Gigel Ştirbu, senatorul şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, deputaţii Violeta Alexandru şi Ionel Dancă.
În cadrul şedinţei, premierul României, domnul Florin Cîţu a afirmat că, în ultimii ani, PNL a avut experienţe bune, dar şi altele mai puţin bune din care liberalii trebuie să înveţe pentru a progresa, punctând că, uneori, progresul înseamnă „să te dai la o parte, să faci un pas în lateral”. „Lupta noastră nu este cu PNL, nu este cu colegii noştri din PNL, este cu adversarii noştri politici, PSD-ul. Au mai apărut şi alţii, dar PSD sunt inamicii noştri numărul unu. De aceea e important să ştim că, după 25 septembrie, suntem cu toţii o echipă. Dar, da, este important să ştim că după 25 septembrie PNL intră într-o nouă etapă. Trebuie să avem curajul să ne uităm la experienţele pe care le-am avut în aceşti ani de zile. Am avut şi experienţe bune, am avut şi victorii, am avut şi experienţe mai puţin bune din care trebuie să învăţăm. Cine nu are curajul să se uite la aceste experienţe, să înveţe din ele nu poate să meargă mai departe. Asta înseamnă progresul. Progres înseamnă să vezi unde ai greşit, câteodată să te dai la o parte, să faci un pas în lateral, să mergi mai departe pentru că progres înseamnă să te uiţi în viitor”, a declarat premierul Florin Cîţu în discursul susţinut în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Dolj.
Premierul Cîţu a subliniat că ţinta PNL este ca, după 25 septembrie, să fie cel mai mare partid din România, să câştige toate tururile de alegeri din 2024 şi să stea cel puţin 8 ani la guvernare, subliniind şi importanţa parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis membrilor organizaţiei PNL Dolj că ştie care e direcţia în care trebuie să meargă Partidul Naţional Liberal.
“Ştiu ce trebuie făcut în Partidul Naţional Liberal şi fiţi convinşi că sunt un partener, un coleg şi un om care are capacitatea să ducă PNL spre victorie. Iar eu îmi doresc nu o guvernare pe 8 ani, eu îmi doresc o guvernare pe cel puţin 12 ani, aşa cum a fost marea guvernare liberală, între 1876 şi 1888, sub conducerea lui Ion C.Brătianu”, a spus preşedintele PNL, în cadrul Comitetului Judeţean de Coordonare al PNL
Preşedintele Partidului Naţional Liberal a subliniat că obiectivul de câştigare a Olteniei de PNL depinde în mare măsură de câştigarea Craiovei şi Doljului. Ludovic Orban a garantat că drumul expres Craiova-Piteşti va fi finalizat până în 2024. „S-a finalizat practic prima parte a magistralei de gaz care face legătura între Craiova şi Segarcea. Drumul expres Craiova-Piteşti e un proiect început în 2008 şi care iată că devine realitate. Se lucrează pe 3 tronsoane şi vă garantez că până în 2024 va fi gata drumul expres Craiova-Piteşti ca o realizare a PNL”, a afirmat preşedintele PNL.
La rândul său, preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, a afirmat că alegerile din organizaţie trebuie să consolideze un parteneriat corect şi transparent între echipa PNL şi doljeni.
„Alegerile de astăzi nu sunt despre persoana mea sau despre ceilalţi membri din conducerea filialei, alegerile de azi au menirea de a consolida un parteneriat corect şi transparent între echipa PNL şi doljeni. Un parteneriat cu cetăţenii de care trebuie să fim aproape în următorii ani şi cărora trebuie să le spunem şi să le demonstrăm că putem să aducem bunăstarea în judeţul nostru. Azi dăm startul unei noi etape în procesul construcţiei interne a filialei PNL Dolj. Aceasta trebuie să plece din interior, prin promovarea de oameni şi idei valoroase, care să dinamizeze viaţa partidului şi să aducă un suflu nou şi modern. Avem răspunderea guvernării în plan local, iar acolo unde avem primari trebuie să demonstrăm că putem să dezvoltăm aceste localităţi. În oraşele şi comunele unde nu avem conducerea primăriei, vom face opoziţie constructivă, sancţionând permanent derapajele PSD. Sunt conştient de responsabilitatea pe care ne-o asumăm şi de dificultăţile pe care le avem de depăşit. Vom acţiona în continuare ca o echipă în care rolul fiecăruia este important în realizarea obiectivelor şi avem încredere totală în parlamentarii noştri, în primari, viceprimari, consilieri şi în toţi membri partidului”, a spus preşedintele PNL Dolj.
În urma alegerilor, noul Birou Politic Judeţean al PNL Dolj are următoarea componenţă:
Stoica Ştefan – Preşedinte
Stroe Ionuţ – Prim-vicepreşedinte Strategii Politice şi Comunicare
Giugea Nicolae – Prim-vicepreşedinte Politici Publice
Gătejescu Florian Alexandru – Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici privind Administraţia Publică, Justiţie, Siguranţă Naţională, Ordine Publică şi Siguranţa Cetăţeanului –
Sas Teodor – Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici în Sănătate
Mitrică Cristian – Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de Afaceri, Dezvoltare Regională şi Fonduri Europene
Călin Cosmin – Vicepreşedinte Departamentul pentru Strategii şi Relaţii Politice