La 12 noiembrie 1955 s-a născut Sorin Cârțu, ceea ce înseamnă că împlinește azi 60 de ani. La mai mulți! O parte dintre ei i-a petrecut ca jucător la Universitatea, o parte ca antrenor și una, micuță, ca antrenor-jucător.
Trei fotbalişti are Universitatea care au înscris pentru ea, în campionat, un număr de goluri din trei cifre: Oblemenco 167, Cămătaru 122 şi Cârţu 107. Sorin e cel mai bun marcator al Craiovei în finalele de Cupă a României. Și în cupele europene, cu 11 goluri.
Primul meci în A, primul gol
Craiova a început campionatul 1976-77 cu un antrenor nou, Constantin Teaşcă, înlocuitor al lui Constantin Cernăianu după cinci ediţii la rând! Secund îi era Constantin Delu, care lucrase mai înainte cu speranțele Universităţii. Una dintre ele îi revenea pe mână: Sorin Cârţu, împrumutat pentru doi ani la Electr, în B. Nu mai era nespus de tânăr, nu era nici trecut: 20 de ani, aproape 21.
Lotul unei echipe nu era pe atunci nici pe departe la fel de numeros ca-n ziua de azi. 17 jucători pe care să te bazezi ajungeau. În plus, putea oricând răsări un talent de la echipa de tineret, care disputa un campionat paralel cu al Diviziei A, meciurile jucându-se deseori în deschiderea celor dintre echipele mari.
Craiova avea extraordinar de mulţi atacanţi în vara lui 1976, pe trei posturi (două extreme şi un vârf): Crişan, Ţarălungă, Oblemenco, Cârţu, Cămătaru, Piţurcă şi Marcu. În stand up se aflau speranţele Gârleşteanu şi Luţă Ciobanu, Geolgău avea să debuteze şi el în acea toamnă, nu neapărat ca atacant, însă.
Primul meci jucat de Cârţu în Divizia A a însemnat şi primul său gol. În prima etapă. La 22 august 1976, Progresul Bucureşti – Universitatea 1-5. Celelalte 4 goluri le-a marcat Balaci, pe toate. Sorin a prins bine echipa în acel campionat. A strâns 21 de meciuri şi 5 goluri, jucând uneori şi mijlocaş, cu toată indiferenţa sa pentru faza ofensivă. Altele erau cerinţele vremii…
Piţurcă n-a avut loc de el
Cârţu a dovedit că se poate conta pe el, Cămătaru avea 18 ani şi tot progresa. N-aveau loc atâţia oameni în autocarul echipei, aşa că, sub Teaşcă, au mai dispărut dintre atacanţi. Mai întâi Teo Ţarălungă, apoi Victor Piţurcă. Şi mai apoi, în februarie, titanul Oblemenco. Piţi debutase în ediţia precedentă, iar în cea de care vorbim, 1976-77, a jucat nişte meciuri în tur, mai precis 6. N-a apucat să dea niciun gol pentru Universitatea, care l-a cedat Pandurilor Târgu Jiu, care nci visa la Divizia A.
Primul mare meci al lui Sorin Cârţu a fost finala Cupei României, ediţia 1976-77. Asta după ce în semifinale el fusese eroul, marcând golul decisiv cu Rapid, 1-0. Finala a jucat-o Ştiinţa cu Steaua, pe stadionul Republicii, între timp demolat. Balaci a deschis scorul, Cârţu a făcut 2-0 şi s-a terminat 2-1. În repriza a doua a intrat şi Cămătaru. Aşadar, Cârţu a marcat în primul meci oficial jucat la Universitatea, a făcut-o şi în ultimul meci oficial din acel sezon, cel mai important.
Golgheterul echipei în Europa, din prima încercare
Sosise vremea ca Sorin să înscrie şi în Europa. Ediţia 1977-78. A mai venit la echipă doar Ungureanu, şi Craiova Maxima era deja integral alcătuită. Doar că, pe atunci, craiovenii nu ştiau asta… Fotbaliştii şi conducătorii îl izgoniseră, după lpte gele, pe insuportabilul Teaşcă. Principal era acum Deliu.
Dar vorbeam de Europa. În primul tur din Cupa Cupelor, Universitatea a nimerit un adversar accesibil, ca să folosim un eufemism: Olympiakos Nicosia. N-aveau cum ai noştri să se împiedice de ciprioţi. Primul meci al lui Sorin într-o cupă europeană, primul gol. Ca şi-n campionatul României. La Nicosia, Craiova a bătut cu 6-1. Au marcat, în afară de Cârţu, de două ori Balaci, Marcu, Crişan şi Irimescu. În retur (2-0), al doilea gol al lui Sorin. Pe celălalt Mitică Marcu l-a marcat.
În turul doi, am nimerit cu Dinamo Moscova. 2-0 pentru ei în primul meci, la ei acasă. La Craiova, 2-0 pentru noi în minutul 27, prin Cârţu şi Beldeanu. S-a terminat 2-0, atât a rămas şi după prelungiri, iar la 11 metri ne-au bătut rău moscoviţii, noi ratând de trei ori (Ştefănescu, Negrilă, Beldeanu), ei transformând de trei ori. La prima lui participare într-o cupă europeană, Sorin Cârţu a fost cel mai bun marcator al echipei, cu 3 boabe.
Marcator și în a doua finală de Cupă. Şi în a treia, şi în a cincea…
Din returul ediţiei 1977-78 a venit antrenor Ilie Oană. Ştiinţa s-a calificat în finala Cupei. Un meci palpitant a avut în sferturi, cu Dinamo. A condus Craiova cu 2-0 şi a fost 2-2 după 90 de minute. Prelungiri. Şi Cârţu a marcat din unghi, devenise deja specialitatea lui. 3-2 s-a terminat. Aceea a fost finala adevărată, pentru că, în semifinale şi finală, adversarii au fost mai fără nume şi fără fală, Poli Iaşi şi Olimpia Satu Mare. Poli şi Oli. Totuşi, o finală e o finală, fie şi în faţa lui Oli. S-a jucat tot pe Republicii. În minutul 43 era 0-0, când a venit pauza Ştiinţa avea 2-0, prin Cârţu şi Cămătaru. A mai înscris şi celălalt atacant, Mitică Marcu, şi 3-1 a fost scorul final. Echipa Craiovei din finală: Boldici (Lung) – Ungureanu, Tilihoi, Ştefănescu, Purima – Donose, Beldeanu, Balaci (Ţicleanu) – Cârţu, Cămătaru, Marcu.
Şi dacă tot suntem la capitolul finale de Cupă, următorul meci de acestă categorie l-a avut Universitatea în vara lui 1981, iarăşi pe Republicii, cu Poli Timişoara. Cu Nelu Oblemenco antrenor, campionatul îl câştigase deja. A fost 6-0 cu Poli Timişoara, ar fi fost culmea să nu fi înscris Sorin Cârţu. A fcut-o după un dribling superb, în apropierea porţii. Doar un gol a dat.
Trei finale jucate de Ştiinţa pe Republicii, toate câştigate, în fiecare marcând Sorin Cârţu un gol. Ar fi vrut să facă lucrul ăsta şi pe stadionul cel mai mare din ţară, „23 August”. Ocazia i s-a ivit în vara lui 1983, din nou în faţa Politehnicii Timişoara. Şi câteva ocazii de gol i s-au ivit, dar de data asta le-a ratat. A fost 2-1 pentru noi, ambele goluri date de Cămătaru.
Şi totuşi, Sorin n-a încheiat-o cu fotbalul până n-a înscris şi într-o finală de Cupă a României pe „23 August”. În vara lui 1985, cu Steaua. Cârţu l-a răpus pe Ducadam (aşa i se scria pe atunci numele) din unghi şi de la semidistanţă, ghiulea sub bară, egalând la 1. Steaua a câştigat cu 2-1.
Şi Cârţu a stabilit acest record ca fotbalist al Ştiinţei: a jucat 5 finale de Cupă şi a dat gol în 4.
Record european în alb-albastru
Campion naţional de două ori cu Ştiinţa, goluri cu Leeds, cu Olympiakos Pireu (la 3-0, în 1981), cu Fiorentina, ca să nu numărăm şi alţi adversari europeni mai de duzină. Şi a venit ediţia 1984-85. Balaci accidentat, Donose şi Crişan plecaţi, Ştefănescu şi Beldeanu niţel împovăraţi de ani. Craiova juca în Cupa UEFA. În primul tut, cu Betis Sevilla. În primul meci, la ei, 1-0 pentru ei. Pe Central, 1-0 pentru noi, gol Cârţu, printr-o acrobaţie. Craiova s-a calificat departajându-se de la 11 metri, cu cinci lovituri transfromate din cinci (Irimescu, Cârţu, Ştefănescu, Bâcu, Octavian Popescu).
În turul doi, după trei ani, iarăşi Olympiakos Pireu. În 1981, Cârţu deschisese scorul din unghi imposibil. A descis scorul şi acum şi 1-0 a rămas. În retur, la ei, 1-0 pentru noi, gol Sorin Cârţu. Trei meciuri consecutive ale Ştiinţei în cupe europene, Cârţu marcând în fiecare. E un record pentru fotbaliştii Ştiinţei.
Depresia de la Sarajevo. Retragerea
Turul trei i-a adus lui Sorin o dramă. În primul meci, Universitatea – Zelejnicear Sarajevo 2-0, goluri Cămătaru şi Beldeanu. În retur, la 0-0, de la vreo 25 de metri, de pe dreapta, în unghi de 4 de grade, Cârţu a tras la colţul lung şi mingea s-a izbit de încheietua barelor. Sarajevo a câştigat cu 4-0. luni de zile după aceea, avea să povestească Sorin, i-a răsunat în cap şi noaptea-n somn zgomotul mingii la impactul cu barele. A avut ceea ce s-ar putea numi o depresie psihică, a stat pe tuşă câteva săptămâni, nemaiputând să joace.
În al 11-lea campionat consecutiv început cu Universitatea, 1986-87, Cârţu s-a retras ca urmare a unui conflict aprig cu antrenorul Mircea Rădulescu, după ce-l înlocuise în meciul cu Galata. S-a dus antrenor-jucător la Electro, de unde a revenit la Ştiinţa sa tot ca antrenor-jucător, peste doi ani. A mai intrat doar de două ori în teren, ultima oară la 33 de ani şi 5 luni, într-un meci cu Corvinul, 3-1.
În prima divizie a României, Cârţu a jucat doar pentru Universitatea Craiova. N-ar fi putut s-o facă în prima ligă a unei ţări occidentale? Alţi fotbalişti, de la Steaua, de la Dinamo, au mai fugit din România. L-am întrebat noi asta odată şi ne-a răspuns Sorin Cârţu că o echipă vest-germană, parcă Borussia M’gladbach, s-a interesat discret de el, imediat ce jucase contra ei, acolo. Nu s-a gândit niciodată să fugă. În comunism, dacă făceai asta, nu te mai vedea familia la faţă cât îi hăul. Sorin a avut o soră care i-a murit de tânără. Dacă l-ar fi pierdut şi pe el, părinţii săi ar fi fost distruşi.
Despre jucatul „pe semnătură” şi zvonul morţii lui
Circula un zvon pe la sfârşitul anilor ’70: Sorin Cârţu joacă „pe semnătură”. E bolnav de inimă, doctorul i-a interzis să facă sport, îl face pe proprie răspundere. Sâmburele de adevăr al legendei: Sorin Cârţu suferea de tahicardie, „accelerare anormală a bătăilor inimii datorită unui efort fizic, unei emoții, unei afecțiuni cardiace” (DEX). La el, cauzele nu erau cardiace. I s-a întâmplat doar de câteva ori ca boala să se manifeste prin crize, doar la antrenamente, nu în meciuri.
S-a mai zvonit odată că Sorin Cârţu a murit în accident de maşină. Fals, desigur. Dar ce era adevărat: Sorin conducea pe autostradă (singura din ţară), când a văzut două maşini ciocnite rău de tot. A tras pe dreapta. Accidentul se lăsase cu urmări urâte, un om era pe moarte, dacă nu chiar murise. Emoţia i-a produs lui Sorin o accelerare anormală a bătăilor inimii, a urlat, s-a agitat, opriseră maşinile şi alţi oameni, Cârţu nu ştia cum să cheme salvarea mai repede… Şi zvonul, pornit de la elementele accident de maşină şi Sorin Cârţu, s-a deformat prin telefonul fără fir. Cel care, din păcate, nu putea să apeleze la 112.
