Oana Valeria Tascău, fosta directoare a Penitenciarului Pelendava, a pierdut în primă instanță procesul în care solicită să fie repusă în funcție de către ANP, după ce a fost demisă, fiind implicată într-un scandal de falsificare de documente. În 2013, Oanei Tascău i s-a imputat mușamalizarea lipsei din gestiune a 250 de tone de orz, echivalentul unui prejudiciu de un miliard opt sute cinzeci de milioane.
Fosta directoare a închisorii a mai fost acuzată de angajări ilegale, falsuri în înscrisuri pentru decontarea chiriei și gestiune dezastruoasă. De altfel, în perioada în care Oana Tascău s-a aflat în fruntea penitenciarului, hoții au făcut o pasiune pentru gardul închisorii sau pentru țigările aflate în magazinul de unde se aprovizionau cadrele unității și deținuții. Dincolo de aceste mici picanterii însă, angajații de la Pelendava au vorbit despre marile infracțiuni, care s-ar fi desfășurat dincolo de zidurile închisorii, și care au fost coordonate chiar de directorul general, Oana Tascău.
„A făcut acte false care priveau activitatea anterioară sau documente întocmite de organele de control în anul 2012 au fost falsificate prin menționare de către directorul unitații a așa-ziselor măsuri propuse de întocmire a planurilor de remediere în ceea ce privește siguranta cerealelor, a magaziilor, a modului de inventariere. Documente care de fapt nu au existat la momentul respectiv și au fost falsificate în data de 26/09/2013”
Coana Orzoana, cum au poreclit-o deținuții, a ocupat funcția de șef de penitenciar după susținerea concursului unde Ioan Băla, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar și tatăl copilului Oanei Tascău, a făcut parte din comisia de examinare, fapt ce a dus la demiterea acestuia din fruntea ANP. În prezent, Ioan Băla ocupă funcția de director al Penitenciarului din Timișoara.
După schimbarea echipei de conducere din 2013, Penitenciarul Pelendava a ajuns să sporeasca veniturile închisorii, în prezent peste 100 de dținuți lucrând la puncte de lucru exteriooare, în construcții sau la cules de afine.
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă, fosta directoare a Penitenciarului Pelendava, din Craiova, putând face recurs în 15 zile de la data pronunțării. Oana Valeria Tascău a dat în judecată Penitenciarul Pelendava, Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, după ce a fost demisă din funcția de director general al închisorii, în urma repetatelor scandaluri de corupție în care a fost implicată.