Criza democrației românești este caracterizată nu numai prin dezastrul guvernării PSD-ALDE sau de asaltul forțelor oculte transpartinice asupra Justiției. Această criză este înainte de orice, o lipsă de opțiuni politice cu care se confruntă alegătorul român.
În sistemul democrației clasice, Opoziția parlamentară caută, prin orice mijloace, să devină opțiune viabilă care să înlocuiască Puterea, la scrutinul electoral următor. Atingerea acestui obiectiv presupune acțiuni coerente prin care să fie denunțate abuzurile și erorile comise de guvern și majoritatea parlamentară, acțiuni temeinic argumentate ideologic și promovate în cadrul unei eficiente strategii de luptă politică.
Principalul partid de Opoziție în actuala configurație a Parlamentului român este (sau mai bine zis, te-ai aștepta să fie!) PNL. Nimic mai fals!
PNL are un comportament haotic, lipsit de consistență și înainte de toate, fără nicio minimă caracteristică național-liberală.
La nivel național, PNL este incapabil să se comporte ca lider al Opoziției parlamentare, iar în teritoriu, activitatea PNL în consiliile locale și județene este grav afectată de felurite înțelegeri nepricipiale și bazate pe interese strict personale sau de gașcă între lideri locali național-liberali și administrația controlată de PSD.
Însă, despre frăția banului public din Dolj o să scriem pe larg într-un viitor articol…
În fapt, PNL nu a reușit să-și (și să se) lepede de haina și apucăturile din vremurile Uniunii Social Liberale, alianța „împotriva naturii” prin care PNL, PSD și PC (partidul infractorului Voiculescu) au încercat să alunge gruparea lui Traian Băsescu de la masa festinului politruc prin care se mistuie avuția națională.
PNL promovează o atitudine cameleonică inclusiv în mult discutata chestiune a zilei: demiterea șefei DNA. În vremurile USL – de frumoasă amintire pentru acei liberali care s-au „dedulcit” la greu din resursele bugetului public – Victor Orban, liderul actual al PNL declara că numirea Laurei Kovesi, de către Victor Ponta, era o trădare pentru că ea ar fi fost „mâna dreaptă în tot sistemul ticăloști al lui Traian Băsescu”. După ani, Victor Orban și prin lider, întreg Partidul, se adaptează exigențelor pieței politice a momentului și declară că lupta de apărare a șefei DNA este o „luptă pentru România normală”.
Poți să faci politică național-liberală, când tu ai în partid indivizi care sunt în conflcit cu Justiția? Nu, nu poți pentru că loialitatea față de Națiune (adică, acel caracter național pe care-l proclamă/declamă PNL) presupune să nu ai politicieni corupți în partid.
Poți să faci politică național-liberală, când mulți dintre liderii și finanțatorii partidului sunt sau au fost „abonați” la contracte preferențiale cu statul și administrația locală sau au rudele angajate în funcții bine plătite? Nu, nu poți, pentru că un partid liberal, teoretic și practic, trebuie să fie expresia politică a clasei de proprietari și deținători de capital, adică să apere și să promoveze interesele unei clase de mijloc definită din perspectiva liberalismului, fie el clasic, fie neo.
În 2019, vom avea alegeri europarlamentare. Va fi un test foarte important pentru toate partidele politice. PSD este la guvernare și dacă va accepta să-i sacrifice pe acei lideri cu grave probleme penale și totodată, va reuși să adopte noi măsuri economice de natură social-democrată, are toate șansele să fie câștigător.
PNL este în criză de timp, dar liderii național-liberali nu dau semne că înțeleg situația gravă în care se află partidul. O primenire a cadrelor, prin înlăturarea acelor lideri locali și/sau naționali care sunt dependenți de relațiile oculte cu grupurile de interese din PSD ori care au probleme de natură penală, este absolut necesară.
Totodată, PNL trebuie să-și regăsească capacitatea de a fi opțiune la guvernare, prin acțiuni politice care să ofere electoratului nu doar viziunea național-liberalilor despre problemele cu Justiția ale liderilor PSD, ci mai ales soluții economice concrete pentru criza în care se află țara (depopulare, semne de inflație, stagnarea creșterii economice etc.).
Nu în ultimul rând, PNL este chemat să-și asume cu fermitate și curaj dimensiunea națională a doctrinei sale politice, ceea ce presupune o atitudine limpede față de provocările anti-naționale (neomarxismul cultural, acapararea resurselor de către marile corporații etc.) care vin din spațiul european.
Poate că relansarea, prin adaptarea la contextul societății românești a anului 2018, a doctrinei economice liberale ”Prin noi înșine!” ar putea fi soluția salvatoare pentru PNL.
…dar câți dintre național-liberalii vremurilor noastre mai au habar despre Vintilă I.C. Brătianu, Ștefan Zeletin și Mihail Manoilescu, teoreticienii acestei doctrine care a transformat România interbelică într-un stat modern și prosper?
Puțini, foarte puțini…
