Corneliu Coposu a murit la începutul lunii noiembrie 1995, adică atunci când trebuia. Este o constatare cinică, dar aşa a fost. Peste un an Convenţia Democrată, la a cărei edificare seniorul politicii româneşti a avut o contribuţie determinantă, a câştigat alegerile legislative şi prezidenţiale în lupta cu (atunci) P.D.S.R., care părea că se eternizează la putere. În răstimpul acesta de un an s-au copt condiţiile alternanţei democratice la putere în care destul de puţini credeau. Altul este însă fondul discuţiei: am constatat după noiembrie 1995 cât de necunoscut a rămas Corneliu Coposu pentru poporul pe care l-a slujit atât de mult. Cauza a fost vizibilă pentru fiecare dintre noi. Din 1948 a avut loc o masivă operație de spălare a creierelor, de ștergere a trecutului. Asta a dus la mankurtizarea societăţii. Omul nou – homo sovieticus – a existat și mai există în zilele noastre, nu s-a topit spontan după 1989. Marea durere este că abia după ce a murit am început să îl prețuim pe Corneliu Coposu.
Regele Mihai I a murit la începutul lunii decembrie 2017, adică atunci când trebuia. Este o constatare (la fel de) cinică, da aşa a fost. Perioada premergătoare funeraliilor a pus capăt asaltului triumfalist al P.S.D. vizând organizarea de mitinguri îndemnând masele largi populare să depisteze statul paralel, probabil undeva prin stratosferă sau avertizând să se pună capăt amestecului în treburile interne ale poporului român (de către Departamentul de Stat al S.U.A. şi U.E. – n.a.). La fel, acelaşi este fondul discuţiei: am constatat pe parcursul lui decembrie 2017 cît de necunoscut a rămas regele Mihai I pentru poporul său pe care l-a slujit atît de mult. Cauza a fost la fel de vizibilă. La fel, din 1948 a avut loc aceeaşi masivă operație de spălare a creierelor, de ștergere a trecutului şi în cazul Regelui. Asta a dus tot la mankurtizarea societăţii. Omul nou – homo sovieticus – a existat și există în zilele noastre, nu s-a topit spontan după 1989 nici în cazul Regelui. Marea durere este că, la fel, abia după ce a murit am început să îl prețuim pe regele Mihai I.
Odihnească-se în pace şi unul, şi celălalt ! Iar noi suntem datori să nu îi uităm !
Parlamentul a oferit un spectacol jenant în acest decembrie în care incepe aniversarea Centenarului. Asta să fie democrația din România după 100 de ani de stat național unitar ? Doar atît putem ? Ruşinică ! Mascarada cu legile justiției este în esență o cvasirestauraţie, dacă nu un soi de contrarevoluție, pași inapoi sau chiar o mișcare reacționară. România a mers 25 de ani hotărît spre Vest. Acum este impinsă spre Est. Se dă un asalt frontal asupra statului de drept, care – cum vedem deocamdată – nu opune cine știe ce rezistență, fiind încă neosificat.
Pancartele cu #Rezist fac un slogan cool, dar doar atât. Nu prea rezistă nimeni la infinit. Așa cum nu a făcut-o de obicei în istorie. Tăvălugul din Parlament organizat de Coaliția PSD-ALDE- UDMR (cu social-democrați, liberali, populari) țintește să slăbească justiția cu scopul de a-i face scăpați pe multi dintre puternicii zilei. Ei sunt acuzați de corupție în multiple dosare. Riscă pușcăria și pierderea averii. Sub această amenințare s-a format o masă critică (transpartinică) din cei interesați. Ei vor să aducă justiția sub control politic. Se înțelege – sub controlul lor.
Începem prost aniversarea Centenarului. Bolile societății românești au ieșit pregnant la suprafață în acest decembrie trist. Problema este: sunt ele oare vindecabile ?
,,Marea Unire“ a fost, fără indoială, rezultatul unui deziderat naţional, acela al creării unui stat care să cuprindă majoritatea etnicilor români. Trebuie să comemorăm curajul şi idealurile românilor care locuiau în imperiile ţarist şi habsburgic şi care au luptat politic pentru acest obiectiv comun.
Însă, fără doctrina enunţată de către preşedintele american Woodrow Wilson, cel care a susţinut la sfârşitul primului război mondial dreptul popoarelor din fostele imperii la autodeterminare, Unirea nu ar fi fost posibilă.
În acest context, relansarea naţionalismului izolaţionist reprezintă una dintre cele mai periculoase trădări a idealurilor care au facut posibilă România Mare. Sărbătorim nu doar 100 de ani ai unei naţiuni unite, dar şi un secol (cu întreruperi) al unei Românii pro-europene, care priveşte spre Vest şi nu spre Est, o Românie creată la porţile Orientului ca să reprezinte valorile Occidentului.
Patriotismul nu se manifestă numai prin participarea la evenimente ,,de sărbătoare“ având pattern ,,Cântarea României“ (că la altceva nu se pricep guvernanţii) sau prin bucuria unor zile libere de la aceiaşi guvernanţi, ci prin respectarea acestor valori fondatoare.
