Pe la mijlocul anului 1978 Nicolae Ceauşescu a convocat consiliile oamenilor muncii, în condiţiile unei populaţii încă neremontate moral după cutremurul de la 4 martie 1977 şi ale unei guvernări acuzate tot mai mult de comunitatea internaţională pentru nerespectarea drepturilor omului, cu scopul de a pacifica societatea pentru o perioadă de timp socotită asigurătoare pentru conducătorul comunist. Şi, în linii mari, a reuşit.
Concret, a fixat o retribuţie medie pe ţară la valoarea de 3.200 de lei, în banii de atunci, valoare care pica pe subiect: nu te lăsa să crăpi de foame, dar nici să trăieşti onorabil. Şi, după ce s-a mai cuvântat apăsat de ambele părţi că în socialism retribuţia este sigură şi stabilă, unanimitatea a fost o simplă formalitate. Asta a fost cumpărarea păcii sociale cu mijloace ieftine şi efecte mari. Cum s-ar spune, după ce ţi-ai pus burta la cale, celelalte probleme sunt un moft ce nu merită prea multă atenţie.
La vreo patruzeci de ani distanţă de la episodul mai sus evidenţiat, coaliţia de la guvernare i-a copleşit pe bugetari, pensionari şi asistaţi, cei care constituie bazinul său electoral sau nucleul dur cu generozitatea sa (ce va fi în final, este o mare enigmă) conform unei filosofii trase la indigo: dacă noi îţi garantăm un salariu sau o pensie sau venit minim la valori mulţumitoare, ce te mai interesează cai verzi pe pereţi cu statul de drept, separaţia puterilor în stat, drepturile omului şi alte trăznăi de genul acesta ?
Cum s-ar spune, de atunci până în zilele noastre, nimic nou sub soare. Să vedem acum cine sunt conducătorii şi/sau votanţii inspiraţi de o asemenea filosofie a pegrei, concentrată în 10 puncte:
- Pegra este o lume care vine din periferia orașelor, de pe fostele platforme industriale, din satele colectivizate. Fără a prinde chiar de veste, vorba poetului, pegra aceasta a trecut de la periferie la centru.
- Furnizează majoritatea parlamentară, se ocupă de treburile țării. Tot pegra în cauză imprimă stilul ei propriu, inconfunfabil de margine nedefinită a societății românești de azi.
- Liderii, miniștrii se aleg dintre bișnitari, analfabeti și semianalfabeţi, plagiatori, sfertodocți și agramați, ipochimeni care au absolvit şcoala la fără frecvență sau prin învățământ la distanţă, care şi-au luat diplomele fără să treacă o zi pe la școală.
- Pe cale de consecinţă, dispreţul lor suveran pentru cei educaţi, cu diplomele obţinute greu prin biblioteci, dupa ce şi-au tocit ani de zile coatele pe băncile facultăților.
- Pegra este formată din acei descurcăreţi, parveniți și învârtiți cu 7-8 clase absolvite şi diplome cumpărate la negru.
- Nu prea ştiu să scrie si nici să citească, doar să se iscălească. De altfel, nu ar avea nevoie; nu au citit nimic la viaţa lor și nu par interesaţi să o facă.
- Ce politică pot să ducă asemenea personaje? Se vede ! Sunt obraze groase, navetiști, jumătate rural şi jumătate urban, cu identitate nedefinită. Ex-ajutori de chelneri, lumpeni proletari, pleavă. Într-o țară europeană normală, aceștia – cocoţaţi azi la vârful piramidei sociale – nu s-ar afla acolo unde sunt acum.
- Li s-ar potrivi mai mult posturile de tarabagii, căci numai la tarabă pot să realizeze tot soiul de combinaţii neoneste.
- Totuşi, ei sunt parlamentari, unii din ei chiar miniștri. Nici un guvern românesc de după 1989 nu a avut un nivel de educație atât de precar. Probabil că cine i-a selecționat, a avut drept criterii a) să fie mai puțin școliţi și b) mai puţin inteligenți decît nr. 1 din partid, care nici el nu este o lumină. De la el în jos !
Nu s-ar putea spune despre el lider maximo din Partid că știe carte. Nimeni nu l-a bănuit că a citit vreuna. Și Ceauşeștii aveau acest complex de inferioritate și își recrutau subordonaţii din zona țăranilor seminalfabeți, fără studii, care îi datorau ascensiunea și care vor rămâne profund îndatoraţi Partidului că i-a făcut oameni (sic!). Din nou, quod erat demonstrandum.
