Undeva prin cartierul Brestei, la Casa Shaorma, meniul îți prezintă, și afișat pe un perete, și pe foile de pe mese, niște sortimente de pizza care ar trebui să satisfacă oameni de orice vârstă, orientare sexuală ori religioasă, stare materială și mentală.
Mai avem o poză, mai neclară, dar aici apar și prețurile:
Pizza mini e recomandată pentru „când te supără copilul“. Și când t-ar putea supăra? Evident, când refuzi să-i comanzi pizza pentru copii.
Pizza din ziua de salariu, la 12,99 lei, e a salariaților modești, nu intră nici măcar în top 5 la prețuri.
Pizza la plic o fi ea mai scumpă, dar pesemne că nu riști să ieși în pagubă cumpărând-o, ca la loz în plic.
Pizza de câți bani am nu-i chiar așa. Își justifică denumirea doar dacă deții 10,99 lei în buzunar.
Pizza cu nimic are totuși, în afară de blat, oregano și ulei de măsline. Dai 3,99 lei, hai 4, și poți să spui fără să minți că ai mâncat o pizza în oraș.
Pizza clientului. Ar fi dificil pentru Casa Shaorma să le vândă unora care nu-i sunt clienți.
Pizza homosexualului. Nu ne prea dăm seama. Poate salamul ăla uscat să nu fie făcut felii.
Ne-am fi așteptat ca pizza trântorului să conțină niște faguri.
În ce dilemă ar trebui să se afle, la vederea ofertei, un homosexual credincios și pitic, venit din Italia și aflat în ziua de salariu! Numai că, din nefericire, nu se mai poate afla în nicio dilemă. La capitolul pizza, Casa Shaorma nu mai prepară nimic. Nici măcar pizza cu nimic.
