Republica Oltenia
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
Republica Oltenia
No Result
View All Result
Acasă Special

Clubul Partenerilor „Craiova 2021“

de Redacţia
7 noiembrie 2014
în Special
0
801
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe EmailDistribuie pe Whatsapp

de vazut

Craiova îşi propune să devină, în anul 2021, Capitală Culturală Europeană împreună cu întreaga zonă istorică Oltenia. Dobândirea acestui titlu, ce se va acorda de către Parlamentul European în anul 2016, depinde de strategia şi seriozitatea autorităţilor, de opinia experţilor din domeniu, dar şi de fiecare dintre noi, cei care vom beneficia de acest nobil statut în anul 2021, în cazul în care vom fi desemnaţi câştigători.

În anul 2013, autorităţile locale au pus bazele unei asociaţii non-profit – Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“, după modelul oraşelor europene câştigătoare. Asociaţia a început demersurile necesare realizării proiectului: a creat strategii, a realizat evenimente artistice şi a însufleţit oraşul prin implementarea de proiecte ce implică în mod direct cetăţenii. Dar, pentru a câştiga titlul de Capitală Culturală Europeană e nevoie de ajutorul tuturor. Fiecare craiovean, fiecare locuitor al Olteniei poate să vină cu idei, să propună proiecte cultural-artistice, să participe la evenimente şi să contribuie financiar la proiectele ce ne pot ajuta să devenim, împreună, cetăţeni ai unei capitale culturale europene. Astfel, a luat naştere Clubul Partenerilor „Craiova 2021“.

Ce este Clubul Partenerilor „Craiova 2021“?

Este o structură distinctă în cadrul Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“, cu ajutorul căreia se vor strânge fondurile private necesare susţinerii proiectelor culturale publice de anvergură. Unul dintre criteriile importante de selecţie a unui oraş pentru a deveni capitală culturală europeană este ca bugetul cu care se finanţează proiectele culturale să provină şi din susţinerea financiară a cetăţenilor din regiunea respectivă.

Ce-şi propune Clubul Partenerilor „Craiova 2021“?

  1. Să determine atât persoane fizice, cât şi agenţi economici, să se implice direct în susţinerea proiectului „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“.
  2. Să atragă sponsori importanţi regionali sau naţionali, ale căror interese economice sunt legate de zona Olteniei.

Cine poate deveni partener ,,Craiova 2021“, ce trebuie să facă şi care sunt beneficiile sale?

  1. Orice persoană fizică de oriunde, care susţine Craiova. Fiecare cetăţean poate deveni „partener – cetăţean“ al proiectului „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“. Ce trebuie să facă partenerul – cetăţean? Să participe la evenimentele culturale şi să contribuie cu 50 RON/an. Care sunt beneficiile partenerului – cetăţean? Numele său va fi înscris în Cartea de Aur a Craiovei Capitală Culturală Europeană 2021. El va fi titularul unei cărţi de membru şi posesorul unei insigne. Pe baza prezentării cărţii de membru, partenerul – cetăţean va beneficia de tarife preferenţiale la cumpărarea oricărui bilet la manifestările desfăşurate sub egida Asociaţiei.
  1. Persoane juridice care joacă un rol important pe scena economică locală (comercianţi, artizani, firme mici şi mijlocii) – ,,partenerii – VIP“. Ce trebuie să facă partenerii – VIP? Să participe la evenimentele culturale şi să contribuie cu 5.000 RON/an. Care sunt beneficiile partenerilor VIP? Vor fi înscrişi în Cartea de Aur a Craiovei Capitală Culturală Europeană 2021. Vor fi invitaţi de onoare la anumite evenimente organizate de Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“. Vor beneficia de două locuri gratuite la toate manifestările organizate sub egida Asociaţiei, precum şi de vizibilitate pe materialele de promovare ale Asociaţiei.
  1. Persoane juridice care joacă un rol important pe scena economică regională şi naţională (contribuabili mari) – ,,partenerii – VVIP“. Ce trebuie să facă partenerii – VVIP? Să participe la evenimentele culturale şi să contribuie cu 50.000 RON/an. Care sunt beneficiile partenerilor VVIP? Vor fi înscrişi în prima secţiune a Cărţii de Aur dedicată Craiovei Capitală Culturală Europeană 2021. Vor fi invitaţi de onoare ai tuturor evenimentelor culturale organizate de Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“. Vor beneficia de patru locuri gratuite şi personalizate la toate manifestările organizate sub egida Asociaţiei, precum şi de o vizibilitate distinctă pe materialele de promovare ale Asociaţiei. Vor fi invitaţi la toate evenimentele şi recepţiile Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“ şi vor avea posibilitatea de a-şi promova propria activitate în cadrul acestora. Vor primi un trofeu ce le atestă statutul de membru VVIP.

Fondurile strânse vor fi depuse într-un cont special al Clubului Partenerilor, iar sumele cumulate în acest cont vor fi vizibile, după o actualizare zilnică, începând cu data de 1 decembrie 2014 pe site-ul www.craiovaculturală.ro. Respectivul cont nu se va deschide până la data de 1 noiembrie 2015, în acest interval urmând a se constitui un consiliu de administrare a fondurilor obţinute, format exclusiv din reprezentanţi ai partenerilor „Craiova 2021“ (ai cetăţenilor şi ai agenţilor economici deveniţi membri ai clubului). Consiliul va decide. prin vot. care dintre proiectele culturale depuse de reprezentanţii Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“ vor beneficia de finanţarea obţinută pe această cale, de la membrii Clubului Partenerilor ,,Craiova 2021“.

Cum poţi deveni partener ,,Craiova 2021“?

  1. Prin completarea unui formular scris, la unul dintre punctele de lucru ale Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021: sediul Asociaţiei – str. A. I. Cuza nr. 7; chioşcul Info Craiova IntenCity – English Park; sediul Operei Române Craiova – str. Mihai Viteazul nr. 7;
  2. Prin completarea unui formular online pe site-ul Asociaţiei www.craiovaculturală.ro, începând cu data de 1 decembrie 2014.

Cont bancar: RO61BRDE170SV14156

Postarea anterioară

ACL nu are ca marfă de tranzacționare voturile din turul I

Postarea următoare

Oanele din muzica ușoară craioveană duc războiul pastilelor

PostariSimilare

Vlad Udrescu, pentru noi, tu eşti Oblemenco II
Actual

Vlad Udrescu, pentru noi, tu eşti Oblemenco II

3 iunie 2025
Controversatul preot Bona, consilierul agricol al Mitropolitului Irineu, supărat că Simion a pierdut alegerile: „România, iar te-ai vândut!”
Actual

Controversatul preot Bona, consilierul agricol al Mitropolitului Irineu, supărat că Simion a pierdut alegerile: „România, iar te-ai vândut!”

21 mai 2025
Unu Mai Muncitoresc – „Ana, Luca şi cu Dej / Bagă spaima în burgheji!“
Actual

Unu Mai Muncitoresc – „Ana, Luca şi cu Dej / Bagă spaima în burgheji!“

2 mai 2025
Mitropolitul Irineu al Olteniei, noul „Teodosie” al suveraniștilor putiniști din BOR?
Actual

Mitropolitul Irineu al Olteniei, noul „Teodosie” al suveraniștilor putiniști din BOR?

29 aprilie 2025
Mai Mult
Postarea următoare

Oanele din muzica ușoară craioveană duc războiul pastilelor

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Ana Alexandra la Femeile rome din Craiova învaţă să combată obiceiurile dăunătoare sănătăţii
  • cititor coduri la Craiova merge în Europa ca variantă de rezervă a Ligii 1
  • Arthur maschează un trucaj stupid | Republica Oltenia la Mort la 5 noiembrie, când se născuse Centralul. Adrian Păunescu, măsluitorul divinizat de mase
  • Robert Oneata la Candidații la chestionar. Azi, Dan Adrian Cherciu
  • Luiza la Scrisoarea unei actrițe plecate în Suedia: „În România, mi se tot spune că ţiganii nu sunt oameni”
  • Despre noi

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate! Website realizat cu pasiune de GlobalDev.

No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate! Website realizat cu pasiune de GlobalDev.