La Colegiul Naţional ,,Fraţii Buzeşti” se pregătesc de mult timp olimpici. Să fii cel mai bun a fost mereu o tentaţie. Nu este uşor, dar nici imposibil. Mai ales dacă pasiunea se află chiar printre materiile de la şcoală. Cât de mult contează pregătirea pentru olimpici şi ce luptă duc cei capabili până la performanţă? Asta ne-o spun profesorul Nicoli și câţiva elevi din Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.
Profesorul Marius Nicoli, selecționer și antrenor de lot olimpic
Marius Nicoli, profesor de informatică la „Fraţii Buzeşti”, îi pregăteşte pe olimpici de ceva timp. A spus care e povestea din spatele medaliilor pe care le câştigă olimpicii, cât şi cum muncesc ei, dar cel mai important este să pornescă foarte devreme în acest drum lung:
„În primul rând trebuie să identificăm elevii care au potenţial pentru performanţă, şi dacă reuşim asta devreme, o să fie timp mai mult pentru pregătirea lor. Apoi, mai trebuie câteva etape parcurse ca să ajungă şi la rezultate, întrucât nu e suficient doar să aibă talent. Impasul apare atunci când ei ar trebui să muncească pentru rezultate, şi nu toţi reuşesc să facă asta, iar din acest motiv, unii dintre ei se pierd pe parcurs. Trebuie şi motivaţi pentru că în momentul în care descoperi un elev capabil de performanţă, chiar dacă el în primă fază începe să muncească, cu timpul apar alte tentaţii. Apar jocurile pe calculator, tot felul de anturaje şi dacă nu eşti atent să îi păstrezi pe direcţia către performanţă, ei pot foarte uşor să alunece într-o parte sau alta. Tot timpul ei trebuie să simtă că tu eşti în stare să le arăţi câte ceva nou şi de asemenea să simtă că fac un pas înainte prin fiecare pregătire pe care o fac. Atunci când ajung acasă şi îşi dau seama că li se întâmplă asta, clar îşi vor dori să facă şi altceva mai mult. În prima etapă a carierei mele am început să lucrez doar cu elevi de clasa a IX-a. În momentul în care dai primul test îi identifici pe cei capabili de performanţă şi apoi trebuie să faci foarte multă pregătire suplimentară cu ei.“
Pregătirea presupune lucru zilnic, iar rezolvarea unei probleme aduce o satisfacţie pe măsura efortului depus.
,,Pentru pregătirea lor, aloc timp zilnic. Îi mai chem să le explic anumite lucruri, apoi ei merg acasă şi trebuie să lucreze. Există site-uri de pregătire pe care ei pot rezolva probleme şi pot să afle dacă au obţinut punctajul, dacă au rezolvat corect. Trebuie dirijată şi pregătirea, trebuie să urmeze paşii într-o anumită ordine ca să poată să acumuleze corect şi să nu aibă dezamăgiri.”
Nu este suficient ca un elev doar să fie foarte deştept, el are nevoie şi de o bună pregătire, de un bun profesor. Tocmai de aceea, pregătirea începe foarte devreme, de la 14-15 ani.
,,De cele mai multe ori rezultatele deosebite se obţin abia după ce depui muncă foarte multă. După ce ajungi la un anumit nivel poţi să te foloseşti de ce ai acumulat. Trebuie neapărat să ai grijă, să îi ţi aproape şi să îi ghidezi continuu. În ultimul timp am încercat să lucrez şi cu cei mici de gimnaziu.”
Alex Cazacu, primul internațional ieșit din mâinile profului
,,Primul elev olimpic internaţional al meu a fost Alex Cazacu, cu care am început în clasa a IX-a să lucrez. În clasa a X-a a reuşit să ajungă în lotul naţional, iar într-a XII-a s-a calificat la Olimpiada Europei Centrale. Să porneşti de la zero din clasa a IX-a şi să ajungi la o competiţie internaţională este foarte rar şi trebuie foarte multă muncă. Trebuie să asiguri unui elev nişte cunoştinţe, astfel încât pe la clasa a X-a să ajungă la maturitate şi după aceea să aibă doi-trei ani la dispoziţie să se folosescă de ele. După el a apărut Mihai Popa. Şi cu el am început tot în clasa a IX-a, s-a calificat în clasa a XI-a prima dată în lot, şi tot atunci s-a calificat şi la turneul de la Shumen, la competiţia internaţională unde a obţinut medalia de bronz. În clasa a XII-a pur şi simplu a explodat, s-a calificat la internaţională, a fost în Australia; a fost la Olimpiada Europei Centrale, în Croaţia, şi la Olimpiada Balcanică, la Sarajevo, unde am fost şi eu cu echipa României. A fost destul de plăcut să mă duc cu un elev al meu şi să ajungem să reprezentăm România, un drum foarte frumos. Au reuşit să-şi valorifice la maximum performanţa, deşi au fost mulţi alţii care au obţinut performanţă. Nu e întâmplător rezultatul obţinut de ei pentru că au fost cei care au ştiut cel mai mult ce vor, adică au reuşit să muncească foarte mult“.
Bogdan Iordache, primul elev de a IX-a intrat în lotul de seniori
,,Anul trecut a mai fost un grup bun din care făceau parte: Alex Multaza, Mihai Niţu, care a fost în lotul olimpic, şi Bogdan Iordache, care a intrat în lot anul trecut fiind în clasa a IX-a. Este primul elev de-ai noștri de clasa a IX-a care reuşeşte să intre în lotul de seniori. A fost un rezultat excelent, plus că a luat şi locul întâi la naţională la clasa a IX-a. Nu au fost întâmplătoare rezultatele, este un elev foarte serios şi inteligent.”
Bogdan Iordache, mezinul lotului mare
Cum îi pregăteşte profesorul Nicoli pe olimpici şi ce este cel mai important într-o astfel de competiţie depinde de faptul dacă ei rezistă acestui ritm sau nu:
„Astă seară, după ce pleacă, lucrează câteva probleme. Aşa fac în fiecare zi şi e foarte important lucrul acesta. Chiar trebuie să muncească. Dar fac asta doar cei care rezistă unui anumit ritm. Să te lupți la nivel de olimpiadă e foarte dificil, acolo vin copiii foarte deştepţi din toată ţara. Nu e chiar aşa de simplu să le explici că, de fapt, dintre mai mulţi copii foarte deştepţi câştigă cel care munceşte sau dintre cei care muncesc cel mai mult. Uneori ei se simt că sunt cei mai buni la ei în clasă sau pe plan local şi unii dintre ei se pierd în momentul acesta. Alţii nu se pierd, caută provocări în altă parte, chiar dacă nu sunt cu rezultat imediat şi atunci reuşesc să obţină şi performanţe.” De asemenea, este de acord cu ceea se spune despre un elev şi un profesor, că un elev care nu are pe cineva se pierde, iar un profesor bun degeaba ştie dacă nu are un astfel de elev: ,,Da, este adevărat. Nu are sens să îi creezi iluzii unui elev că poate să facă performanţă dacă el nu se dedică, dacă nu are ca principală calitate domeniul respectiv. E corect faţă de el să îl laşi să îşi caute în altă parte calitatea principală. Nu te apuci să munceşti aşa. Aici vine experinţa. Vine simţul de a-ţi da seama când un elev poate să facă mare performanţă. Şi atunci investeşti în el. Câteodată mă întreabă câte un elev: De ce mie îmi daţi mai mult să lucrez? Îi spun: Ţie îţi dau mai mult să lucrezi pentru că tu poţi să lucrezi mai mult. Ăsta-i motivul. Pe de altă parte, ar fi incorect să minţi un elev că poate face performanţă, când îţi dai seama că nu poate. Ca să fii profesor trebuie să lucrezi cu toată lumea. Să încerci să-l faci pe fiecare să fie mai bun decât a fost înainte, chiar dacă îţi dai seama că el nu poate să ajungă la o anumită limită comparativ cu alţii.”
Olimpicii trebuie să suporte şi nişte costuri, şi anume să aloce aproape tot timpul lor pregătirii sau să facă totul cu disciplină:
,,Le explici ce trebuie să facă, sunt nişe costuri pe care le suportă. De fapt, ei trebuie să aloce timpul pe care l-ar pierde jucându-se sau făcând tot felul de alte prostii care le consumă timp. Mihai Popa şi Alex Cazacu aveau prieteni în timpul liceului, mergeau şi la fotbal. Aveau o viaţă socială extraordinară. Dar ei nu îşi pierdeau timpul. Îl foloseau cum trebuie. Nu trebuie să facă nimic special. Pur şi simplu trebuie să fie organizaţi. Trebuie să fie disciplină.”
Au existat şi există olimpici cu poveşti deosebite, sau cu nevoi sociale care s-au depăşit pe ei şi ar mai fi mulţi care nu s-au descoperit, însă lipsa educţiei îi împiedică:
,,Este evident că sunt copii în judeţ care nici nu beneficiază de şcoală. Mediul social din care provin nu le permite accesul la educaţie, din păcate. Ar fi şi alţi elevi care s-ar putea descoperi. Pe de altă parte, este important să facă parte dintr-o familie organizată, care să îi pună la dispoziţie elevului tot ce îi trebuie. În multe situaţii, familiile nu îi urmăresc îndeaproape şi li se pare că dacă a plecat la şcoală e în regulă, dar ei nu ştiu ce face. El s-ar putea să intre în anturaj şi atunci să aibă de pierdut. Am observat că elevii care au avut performanţele cele mai bune, mă refer la nivel internaţional, au fost din familii organizate care i-au susţinut, le-au pus la dispoziţie de la început acces la educaţie. Ne întrebăm de ce se pierd unii. Unii elevi se pierd pentru că încep să se joace pe calculator, se mai îndrăgostesc. Sunt situaţii cu îndrăgostitul când e benefic, pentru că se susţin unul pe altul.”
Mihai rezolva probleme pe patul de spital
,,Eram la Botoşani, la lotul naţional şi înainte de ultimul baraj de la seniori, Mihai Popa avea dureri abdominale şi i-am dat un medicament. La un momentdat mă sună şi îmi spune că nu e în regulă. Am fost la urgenţă şi de acolo au constatat că are apendicită. Doctorul a zis în primă fază că e altceva şi i-au făcut un anestezic. Nu s-a rezolvat problema. Apoi, după nişte investigaţii, îmi aduc aminte că m-a chemat doctorul şi mi-a spus că are apendicită şi ar trebui operat. Am făcut analizele înainte de operaţie şi i-am sunat pe părinţi. Au avut o reacţie extraordinară, aşa mi s-a părut. Au spus: OK, să se opereze, dacă trebuie! Deşi de multe ori se panichează părinţii. Între timp au plecat cu maşina din Craiova să vină către Botoşani, au venit cu prietena lui, Oana, şi ea olimpică la biologie. A început operaţia şi cred că pe la 2 s-a terminat. M-am cam speriat când am văzut că a durat o oră şi jumătate, pentru că e totuşi apendicită. Nu le-am spus părinţilor când a început operaţia pentru că intuiam că există riscul să dureze şi după aceea îşi făceau probleme, de ce nu se termină. Ni s-a spus după aceea că a reuşit operaţia, doar că a fost apendicele ascuns. A doua zi avea ultimul baraj. Îmi aduc aminte că atunci când a ieşit l-am ajutat, el era anesteziat, a avut anestezie generală. L-am pus pe pat şi medicii au zis că nu mai are rost să mai stau acolo cu el la spital pentru că va dormi câteva ore. Între timp urmau să ajungă şi părinţii. Pe la şapte dimineaţa m-a sunat mama lui şi mi-a zis că ar vrea dacă se poate să îi trimită şi lui problemele de la acest baraj să le dea. S-a dus un profesor din comisie cu un laptop şi a stat cu el cinci ore cât a dat proba. El a stat vreo trei ore jumate, atât mi-a spus că a putut să stea. Deci a făcut o problemă perfect şi încă una aproape jumătate. După a dormit, nu a mai putut să lucreze. S-a calificat la Reşiţa la lot şi după la Schumen, unde a luat medalie de bronz. Asta a fost în clasa a XI-a, şi după aceea, în clasa a XII-a a fost la internaţională. Ar fi fost greu să regizezi un astfel de lucru. Îmi spunea anul trecut la lot Baia Mare că are emoţii. Şi i-am zis că tu ai emoţii, dar îţi dai seama de colegii tăi care te ştiu că din spital ai făcut problemele, îţi dai seama ce frică le este de tine acum.Te ştiu că eşti sănătos, eşti puternic. Glumeam cu el ca să îl încurajez. A fost super.”
E loc și pentru fotbal, tenis, mașini de epocă
Bogan Iordache, în clasa a IX-a la Colegiul Naţional,,Fraţii Buzeşti”, primul elev al liceului care reuşeşte să ajungă în clasa a IX-a în lotul olimpic de seniori. Merge din clasa a-V-a la olimpiadă, pe când făcea informatică la Palatul Copiilor. A continuat să meargă la olimpiadă şi în liceu, iar în clasa a IX-a a luat premiul întâi la naţională. ,,Mă pregătesc cam două ore pe zi. În weekend câteodată mai mult, câteodată mai iau şi eu pauză. În principiu mă pregătesc constant”, spune el râzând. Face asta din pasiune, dar are timp şi de hobby-uri: ,,Da, întotdeauna pot să îmi fac timp. Sunt pasionat de jocuri pe calculator şi îmi place fotbalul şi tenisul de masă.” Crede că cea mai importantă este munca, într-o asemenea competiţie: ,,Talentul este doar un început. Trebuie să îl dezvolţi, şi fără muncă nu se poate”.
Nicolae Lincă merge din clasa a-V-a la olimpiadă. A cucerit medalia de bronz la naţională în clasa a-V-a şi a continuat ,,să lucreze mai intens faţă de anul anterior”. La fel s-a întâmplat şi în clasa a-VI-a doar că la naţională a luat medalia de argint de data aceasta şi a intrat şi la baraj. Pregătirea depinde şi de gradul de dificultate al unei probleme: ,,Pot să stau şi trei ore la o problemă, doar pentru că mă învârt în jurul unei idei, pentru a o face aşa fel încât să fie un algoritm corect. Pe zi, cel puţin o oră. În weekend lucrez cel mai mult pentru că am mult timp, de pildă weekendul trecut am lucrat cel puţin şase ore la informatică în ambele zile“. Cu toate acestea, îşi face timp şi pentru prietenii săi cu care mai joacă tenis de picior sau fotbal. ,,Mereu există un timp pentru toate”.
Dragoş Tărăban merge din clasa a-V-a la olimpiadă. A luat menţiune la olimpiada naţională în clasa a-VI-a şi în rest menţiune la fiecare olimpiadă judeţeană. Cu toate acestea nu se dă bătut şi continuă să înveţe. Principala lui pasiune este informatica, după aceea maşinile: ,,Îmi plac mai ales maşinile exotice, vechi, din anii 60.” Consideră că secretul performanţei este 90 % muncă şi restul inteligenţă nativă: ,,Talentul este foarte important, dar talent fără muncă: nimic.” Îşi doreşte să facă mai departe studiile în afara ţării pentru acelaşi motiv pe care mulţi olimpici îl au: „La facultate m-am gândit să merg în altă ţară, probabil în Anglia sau Germania. Universitatea mea favorită ar fi Cambridge, dar nu ştiu dacă o să intru acolo. În afară se învaţă mai mult şi sunt mai multe oportunităţi pentru studenţi să se afirme după ce termină universitatea. La noi te angajezi într-un loc de muncă şi acolo rămâi, nu mai poţi să faci nimic în general.”
Alexandra Udriştoiu a obţinut, de asemenea, medalia de bronz la naţională, deşi era elevă doar în clasa a VI-a. ,,Într-o zi am rezolvat o problemă folosind ceva ce mă învăţase tatăl meu înainte şi au văzut nişte colegi. I-au spus domnului profesor, care m-a invitat la pregătire.”, spune ea timidă. Performanţa, după părerea ei, se atinge prin multă muncă alături de multă pasiune: ,,Cel mai important este să munceşti cât mai mult şi să îţi facă plăcere, că altfel nu cred că se poate.”
Adrian Dicu a fost pasionat încă de mic de calculator, iar mai târziu, în clasa a-V-a când au început orele de informatică i-a plăcut mult disciplina şi a mers la olimpiadă. ,,După m-a chemat profesoara şi m-am dus la naţională, şi după am progresat. În clasa a VI-a am luat medalia de bronz. ,,Trei-patru ore pe zi mă pregătesc în general şi weekend cam la fel. Alte hobbyuri, nu mai am. Informatica îmi place foarte mult, spune hotărât. Vreau să progresez la informatică foarte mult, să ajung mai sus.”
Miriam Costan a cucerit şi ea medalia de bronz la naţională în clasa a X-a. A început să mergă la olimpiada de informatică din clasa a IX-a, unde a şi luat premiul I la judeţeană. ,,Înainte de naţională ne pregătim şi cinci ore pe zi, iar în medie câte două probleme pe zi”, spune ea hotărâtă. Părinţii o susţin şi o îndeamnă să meargă şi să lucreze mai mult, să ia rezultate tot mai bune. Crede că peformanţa se atinge dacă faci totul din pasiune: ,,Trebuie să îţi placă ceea ce faci şi să munceşti foarte mult, să îţi canalizezi energia spre ceva constructiv. Este şi o pasiune. Dacă nu mi-ar plăcea n-aş putea să mucesc atât de mult. M-aş plictisi mult mai repede.”
