Stau doi porci de taină-n curte: – Vine ziua de Ignat;
Bine ne-ar ședea-ntr-o tobă, o piftie, un cârnat?
– Eu fiind de rasă pură, sper că vor găsi cu cale
Să mă bage la prosciutto și-alte chestii speciale.
– Mare alb oi fi tu, vere, dar mai mare prostovan!
Ai de gând s-accepți osânda, precum baciul moldovan?
Mie nu-mi mai trebuiește cocină și nici nutreț:
Chiar acum o-ntind în codru, mă preschimb în porc mistreț.
Îl priviră lung mistreții: – Vai, ce specimen urât,
N-are niciun colț în gură, are-n schimb inel în rât!
Totuși, îl primiră-n gașcă, după cum ați presupus,
Și îl botezară Știrbu, din motivul de mai sus.
Viețui în tihnă Știrbu printre fagi și printre brazi,
Iar de nu-l ochi vreo pușcă, o mai viețui și azi.
