De când s-a inventat turismul la Rânca, vreme de vreo 70 de ani, cabanele n-au egalat numeric stânele, iar stânele reușeau să le numere chiar și ciobanii. Automobilul era deja inventat, dar puțini oameni riscau să-și paradească Daciile pe Transalpina cea neasfaltată. Transportul turiștilor de la Novaci la Rânca îl asigura un camion cu prelată, înlocuit de un alt camion cu prelată prin 1975, când s-a răsturnat într-o serpentină, murind câțiva pasageri.
Cabana cea mai mare a Râncăi era Ciuperca, pensiunea Constantin de azi. Pe atunci, câteva veceuri fără duș deserveau toate dormitoarele, acum are spa și saună finlandeză. Așa e când te numești Constantin. Și Popeci, pe deasupra. De la viitoarea proprietate a lui Constantin Popeci, mergând înspre Gilort, în stânga drumului, se afla-n vremea comunistă o piatră comemorativă, cam prin dreptul bisericii de azi, dacă știți locul. Și dacă nu-l știți, tot acolo se afla.
Modestul monument cinstea memoria unui partizan căzut cu parașuta nedeschisă, cu nume ușor de reținut: Ion Șarpe. Dacă tot l-am reținut, vom vedea ce-i cu el.
L-am găsit în volumul „Cu moartea pre moarte călcând“ de col (r) Dumitru Dăndău, de fapt într-o prezentare a cărții din publicația gorjeană Vertical. Ion Șarpe a murit în iulie 1943, într-o acțiune de comano orchestrată de URSS. Au scăpat cu viață ceilalți doi membri ai desantului, Constantin Doncea și un sovietic de la mama lui. Cap al răutăților la greva de la atelierele Grivița din 1933, C. Doncea a fost condamnat de către burghezo-moșieri la muncă silnică pe viață. Doi ani mai târziu, bolșevicii i-au organizat evadarea din închisoarea de la Craiova și l-au luat cu ei în URSS. „După declanşarea celui de-al doilea război mondial, armata sovietică îl foloseşte în mai multe acţiuni de sabotaj şi lupte de partizani (potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu).“
În ce privește operațiunea de la Rânca, obiectivul ei era „crearea unei reţele pro-sovietice în spaţiul gorjean cu posibilităţi logistice de protejare, pentru ora H, a lagărului de deţinuţi politici din Târgu-Jiu, unde se aflau şi comuniştii, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej“.
La 23 august 1944, armata română a făcut ceea ce Ion Șarpe făcuse cu mai bine de un an înaintea ei: s-a dat de partea bolșevicilor, până atunci inamici. La scurtă vreme după încheierea războiului, C. Doncea a avansat la gradul de locotenent-colonel. Poate că el a și avut inițiativa de a-l păstra în amintirea colectivității pe fostul său camarad Ion Șarpe.
Piatra comemorativă nu mai există-n ziua de azi. Unde a fost ea se găsește o cabană, nu știm exact care, cabanele întrecând acum în număr oile din turma oricărei stâne de la Rânca. Nu i-a fost prea greu excavatorului să smulgă piatra din pământ. Acuma, nici proprietarul cabanei nu era s-o lase-n mijlocul livingului!
Greu de spus dacă, după căderea comunismului, Ion Șarpe ar avea statutul oficial (sau neoficial) de erou ori de trădător. La vreme de război, a acționat de partea inamicului, URSS. Da, dar a fost un vizionar, statul român având să facă și el la fel…
ULTIMA ORĂ! Supoziția noastră n-a fost tocmai exactă, ci doar pe-aproape. Am primit cadou poza asta:
De vreți să aflați ce și cum, clic pe această ultimă frază!
