Candidatul la preşedinţie Klaus Iohannis a declarat, într-o discuţie cu jurnalistul Claudiu Pândaru, că şi-a cumpărat cele şase case din meditaţii. O privire aruncată peste declaraţia de avere a candidatului ne arată că, în momentul în care a părăsit catedra, domnul Iohannis avea doar două case, restul fiind cumpărate pe perioada în care a ocupat funcţii administrative: inspector general la ISJ Sibiu sau primar al municipiului. Lăsând totuşi inadvertenţele la o parte, am fost curioşi să vedem cât de bănoase erau meditaţiile anilor ’90. Am discutat cu o profesoară de liceu care ştie foarte bine mercuriarul orelor în particular şi care, spre diferenţă de dl. Iohannis, încă îşi mai aduce aminte cât costa o oră de meditaţie în 1997, atunci când Iohannis a renunţat să mai predea, devenind inspector şcolar. Nu dăm numele sursei, nu din considerente politice, ci mai degrabă legate de reglementările fiscale în vigoare, care i-ar impune domnului Iohannis, dacă ar mai face meditaţii şi azi, să lase statului una din cele şase case achiziționate.
„Era între 20.00o de lei şi 30.000 de lei şedinţa de două ore. În dolari, asta venea undeva la aproximativ 5 dolari şedinţa. Poate părea puţin, dar nu era, pentru că nici salariul unui profesor cu gradul I, dar fără mare vechime, aşa cum era domnul Iohannis în 1997, nu depăşea 100, 120 de dolari la echivalentul zilei. Lucrurile cam aşa au mers până în 2002, 2003, când a crescut nivelul de trai şi, o dată cu asta, şi preţurile meditaţiilor”, ne povesteşte profesoara noastră.
Dacă domnul Iohannis ar fi fost un profesor extrem de căutat, lucrând zilnic cu patru elevi, timp de cinci zile pe săptămână, ar fi putut strânge aproximativ 20 de dolari pe zi, adică 100 de dolari pe săptămână. Cu meditaţiile pe doi ani, ar fi putut să cumpere o garsonieră sau un apartament cu două camere, la preţurile perioadei, încă neafectate de inflaţia imobiliară. E corectă presupunerea?
„Nu e chiar atât de simplu. Şi eu făceam la greu meditaţii în perioada aceea şi nu le făceam ca să cumpăr case, ci ca să o întreţin pe cea moştenită de la părinţi. Salariul de profesor era mic, obscen de mic, iar preţurile creşteau întruna. Făceai meditaţii pentru a plăti curentul, întreţinerea, cu ceva eforturi am reuşit să-mi cumpăr un video. Ţin minte că am strâns şase luni bani pentru a-mi permite o excursie în Franţa, la momentul respectiv. Să-ţi cumperi o casă la doi ani din meditaţii mi se pare o aiureală. Gândiţi-vă că nu faci meditaţii tot anul, nu faci meditaţii în vacanţe, nu faci nici măcar tot anul şcolar. Un elev e interesat de meditaţii maxim şase luni pe an, înainte de examen”, ne corectează interlocutorul.
În plus, meditaţiile la fizică nu sunt cele mai căutate.
„Pe vremea aceea, se căutau intensiv meditaţiile la limbi străine, în special engleză. Meditaţii la fizică ar fi făcut doar cei care dădeau la facultate de profil, numai că, din ce îmi aduc aminte, cererea pentru astfel de facultăţi era în declin la momentul acela. Poate numai cei dornici să dea admiterea la medicină ar fi fost dispuşi să facă meditaţii la fizică, dar nu cred că acest segment de elevi poate aglomera profesorii de liceu, pentru că practica era să faci meditaţie cu unul dintre profesorii universitari de la facultatea pe care o ţinteai, eventual unul implicat în procesul de admintere, pentru a-ţi şi asigura un plus de bunăvoinţă la examen. Plăteai ca să înveţi, dar te alegeai şi cu o pilă. Erau alte vremuri din punctul acesta de vedere”, ni se spune în continuare.
Astăzi, o şedinţă de meditaţie în provincie costă în medie 10 euro. Dacă ai patru grupe de a câte cinci elevi timp de nouă luni pe an, poţi strânge anual 6300 de euro – asta dacă nu te duci să declari venitul suplimentar şi eviţi impozitarea. Preţurile imobilelor sunt însă altele: şase apartamente din cele mai mici (nu e cazul proprietăţilor domnului Iohannis) costă cel puţin 200.000 de euro. Pentru şase apartamente, ar trebui să predai vreo 30 de ani. Domnul Iohannis a renunţat, după 13 ani de catedră.
