Reputatul diplomat Sergiu Celac a conferențiat duminică, 22 martie, în cardul întâlnirii ,,SpectActor’’, organizată de Teatrul Național din Craiova. Conferința, intitulată ,,Jocurile de societate și stilul diplomatic’’, a avut drept scop trasarea unei paralele între jocurile specifice ale națiunilor de elită și stilul diplomatic al acestora.
,,Franța – aroganța intelectuală în negocieri’’
În țara Regelui Soare, jocul național este ,,Pétanque’’, un joc cu bile din metal, pentru care este nevoie de multă iscusință și eleganță în mișcare. În joc există posibilitatea intervenției asupra partenerului, putând să lovești bila acestuia sau să o îndepărtezi de la bila țintă. Acest lucru se reflectă foarte bine și în diplomație, care are o înclinație permanentă spre ,,ofensivă și defensivă’’. O altă caracteristică a diplomației franceze este ,aroganța intelectuală în negocieri’’. De altfel, ea este un efect al tradiției imperiale vechi a Franței, valorificată prin exportul de cultură. De aceea, cea mai bună soluție de negociere, atunci când vine vorba de poporul francez, este aceea de pliere pe mișcările tactice ale partenerului.
,,Marea Britanie și onestitatea în diplomație’’
În Marea Britanie, jocul național este bridge-ul. În acest joc, cărțile se distribuie aleatoriu, prin urmare, există un element solid de hazard, dar, în același timp, este și un exercițiu bun de memorie. De asemenea, jocul pune accent pe importanța lucrului în echipă. Un aspect foarte important al diplomației britanice, izvorâte din bridge, este partea de licitație, lucru care subliniază exisța unei componente mercantile a negocierii comerciale, transpusă în cea politică. În ceea ce privește tradiția imperială, este foarte solidă și îndelungată, însă, spre deosebire de cea a Franței, aceasta se bazează pe exportul de instituții, cel cultural fiind mai degrabă o consecință firească a funcționării acestora.
Spre deosebire de alte diplomații puternic politizate, cea britanică este în mod ostentativ profesionalizată. Există riscul ca interlocutorul să fie ‘’dezarmat’’ de la început, adică să i se dezvăluie elementele din propriul mandat, și astfel negocierea să se scurteze; ,,ceea ce nu are șansă să fie pus pe hârtie, devine clar de la început’’. Așadar, cel mai bun mod de a negocia cu britanicii este onestitatea.
,,SUA – dacă nu ceri, nu primești!”
În Statele Unite se joacă poker american. Este un joc tipic de noroc, având o substanțială componentă psihologică și se joacă la cacealma. Aici, există un apetit exagerat pentru risc.
Memoria istorică a americanilor este foarte scurtă, iar cea imperială aproape insignifiantă. Când stai la masă cu diplomatul american, ,,public mood’’ (starea de spirit a societății) devine o condiție obligatorie a rezultatului negocierilor, lucru ce nu se regăsește la statele stato-centriste.
Drept strategie în negocierile cu americanii, diplomatul Celac recomandă prezentarea clară a obiectivelor proprii, întrucât schimbarea obiectivelor acestora se exclude din start: ,,Nu încerci să influențezi obiectivele când de partea cealălaltă a mesei este un elefant și tu ești un pisicuț, dar este foarte important să spui de la început care sunt obiectivele tale, pentru că acest elefant mare, care se mișcă foarte greu și încet, știe să bage la cap ce îi spun ăștia mici. Americanilor, dacă nu le ceri, nu primești. E o regulă foarte simplă.’’
,,Rusia – nu scoți niciodată de pe agendă ceva ce te doare’’
În Mama Rusie se joacă șah la greu. Un joc al minții, în care memoria contează mai mult decât creativitatea. Cu toate astea, creativitatea are rolul ei în șah, dar intervine după mișcările 15-17. Chiar și așa, la baza ei, tot precedentul stă. Așadar, șahul nu este deloc de neglijat atunci când stai la masa de negociere cu rușii.
Tradiția imperială a acestora este foarte veche, iar suportul ei este cel de forță, militar.
Mandatul negociatorului rus este literă de lege, ori rezultatul cerut se încadrează în mandatul foarte scurt al acestuia, ori nu va exista nicun rezultat. Foarte important este să nu se renunțe niciodată la un subiect: ,,Îți formulezi punctul de vedere și dacă este respins de către interlocutorul rus, tu spui «Nicio problemă, nu sunteți pregătiți să o discutăm acum, o lăsăm pentru mai târziu», dar nu scoți de pe agendă ceva ce te doare, iar cel mai bun exemplu este Tezaurul românesc al Băncii Naționale.’’
,,China – invocarea interesului românesc’’
În China se joacă Mahjong. În acest joc este vorba despre mutarea pieselor în terenul adversarului. Nu se iau piese ca la șah, jocul axându-se pe puterea combinatorie.
La chinezi, ideograma noțiunii de criză este ilustrativă și este formată din două ideograme separate. Una înseamnă pericol, alta înseamnă oportunitate. Este și rău, este și bine, a explicat Sergiu Celac, ,,Într-un tot, e yng și yang, dar pus pe politică. Acest lucru poate fi văzut și ca un motiv pentru care China nu are o tradiție imperială, deși s-a numit imperiu.‘’
Strategia de negociere recomandată aici este invocarea interesului românesc; fiind totodată un element important și pentru că trezește ecouri în psihologia chineză.
,,Interlocutorul japonez face eforturi uriașe să te convingă că e idiot’’
În Japonia se joacă Mikado, cu niște bețișoare ascuțite la ambele capete și niște liniuțe de diferite culori. Reclamă o dexteritate foarte bună și o obișnuință a lucrului făcut în filigran. Se pune accent pe valoarea bețișorului, și nu pe ușurința cu care este luat sau pe numărul bețișoarelor.
Cu toate că japonezii au cel mai ridicat IQ mediu dintre națiunile de elită, pe parcursul negocierilor este posibil să te lași indus în eroare, căci interlocutorul japonez ,,se străduiește și face eforturi uriașe să te convingă că e idiot, prin faptul că pune aceeași întrebare de foarte multe ori’’. În fapt, scopul repetării unei formulări precise este acela de a vedea dacă interlocutorul folosești aceleași cuvinte, iar dacă o face, înseamnă că acea formulare este importantă pentru el, iar ei înțeleg asta ca pe un mesaj.
Strategia recomandată aici este ca negociatorul să joace după regule japonezilor. ,,Trebuie o răbdare îngerească și o perseverență la fel de diabolică.’’
,,Lumea islamică – ai clipit, ai pierdut!’’
În Islam se joacă table; un joc de hazard, care stârnește niște emoții pe care nu le întâlnești la alte jocuri.
Memoria istorică în negocieriele cu lume arabă și, în mare măsură, cu ansamblul lumii islamice, este puțin importantă, pentru că este întotdeauna selectivă. Ei aleg din trecut numai ceea ce le convine pentru punctul ‘’z’’ din negociere. În negocierile cu lumea arabă, răbdarea este extrem de importantă. ,,La început, faci ore întregi de menuet lipsit de conținut, cu tot felul de politețuri, cu povești, unele relevante, altele nu, pentru că deschiderea subiectului înseamnă că ai clipit. Când să se treacă la substanță, partida este deja pierdută, atunci când discuți cu un negociator cu un background islamic. Cea mai proastă idee pe care poți să o ai în negocierile cu lumea arabă și post-otomană este să dezvălui elementele de mandat. Este un semn de slăbiciune și ești pierdut din capul locului.’’
,,România – râsul-plânsul’’
Unde se situează țara noastră în această ecuație? Ei bine, s-ar părea că românului îi place să joace șeptică, table și, mai ales, alba-neagra. Concluzia fiind aceea că diplomația română este o combinație de stiluri și tehnici diplomatice pe care numai un cap și un suflet românesc le poate digera și folosi armonios, deși sunt total contradictorii.
Specificul diplomației noastre este ideea de ‘’râsul-plânsul’’, spune Sergiu Celac, și anume dispoziția românului pentru umor, inclusiv în momentele grele, iar evenimentele din trecut o demonstrează fără doar și poate. De exemplu: cutremurul din ’77, când nici nu se așezase bine praful pe ruine, că românul nostru a și făcut făcut, una, două, câteva bancuri pe seama tragediei. Scotocind puțin prin trecut, găsim cu ușurință și alte exemple asemănătoare, încă vii în memoria poprului, precum celebrele bancuri și balade despre mineri sau cele făcute pe seama primei doamne în stat la vremea aceea, Elena Ceaușescu, și, cu siguranță vă mai amintiți de celebrul Ion Căciulă, dacă ați trăit vremurile acelea.