Dacă n-ar obișnui călugării de la mânăstirea Bunea să umble îmbrăcați în negru, și-ar lua haine de doliu: „ne-a murit vaca care ne hrănea“, spun ei într-un afiș pus în curtea mânăstirii. Doar zilele de post – de altfel, destul de dese pentru monahi – îi fac pe aceia de la Bunea să nu-i simtă vacii lipsa.
Nu se știe cum s-a produs tragicul accident: a lovit-o un enoriaș cu mașina, a căzut în prăpastia de lângă pajiștea alpină sau s-a întâlnit cu ursul și n-a mai apucat decât să-i ia vorbele din gură: „Mor, mor, mor“.
Imediat după Revoluție, printre bunătățile occidentale care năpădeau România s-a aflat și brânza La vache qui rit. Poate că-i duceați dorul:
Franțujii au îndesat produsul pe piața noastră francofonă cu o reclamă televizată care traducea marca „Vaca ce râde“. O cacofonie plină, clasică, „Vaca care râde“, cum ar fi sunat firesc formularea, înlocuită de una mai benignă. Dar călugării de la Vulcana Băi n-au avut dispoziție pentru subtilități lingvistice: „vaca care ne hrănea“, că într-un fel de inspiră o vită care râde și în cu totul alt fel una care te face să plângi.
