Un membru al Consiliului de Administrație al SRTV (Luminița Iordănescu – reprezentantul salariaților) publica în urmă cu ceva vreme o listă cu majorări salariale aprobate de Președintele Director General, Dan Cristian Turturică. Majorările au intrat în vigoare de la 01 aprilie 2023, dar s-a aflat public de aceste lucruri mult mai târziu.
Am solicitat, în baza legii 544 a liberului acces la informațiile de interes public, să aflăm care sunt criteriile care au stat la baza majorărilor salariale și cine sunt merituoșii angajați care le-au primit. Ni s-a răspuns că majorările sunt „în conformitate cu legea 41/1994” și că numele persoanelor nu pot fi făcute cunoscute. Și asta pentru că se încearcă a se ascunde modul în care cei care au putere de decizie dispun de banii publici pentru interese de familie sau, mai concret: de clan.
O fi cumva de competența celor de la DNA? Nu credem!
La urma urmei, nici nu știm dacă mai „trăiește” această structură anticorupție. Și, dacă există, ce să cerceteze? O majorare de 10%?! La 10 persoane. Lunar. La care se adaugă și majorările cu rata inflației. Lună de lună. Și uite așa merg milioanele de la buget „în familie”.
Așadar, cine sunt cei care au meritat majorări salariale la TVR Craiova. Cum cine?! Cei din familie. Soția directorului, soția liderului de sindicat, soțul producătoarei executive, soțul directoarei economice… Simplu nu?! A.. și dacă tot e vorba de dat bani, atunci să dăm și producătoarei executive, directoarei economice, vicepreședintelui de sindicat și. prietenei de reclamații și sesizări la ITM și CNCD În gașcă! Totul se face „în familie”, cu sprijin de la partid. Și de ce spunem că e vorba de sprijin de la partid?
Cum îi dă nașa lu finu
Pentru că Anca Dindirică, fosta directoare a TVR Craiova, este reprezentanta PSD în CA al SRTV. Iar actualul director, numit (doar nu credeați că a dat concurs. El s-a angajat la TVR Craiova ca reporter cu studii medii. E singurul concurs pe care l-a luat. Toată ascensiunea sa se datorează nașilor Anca și Lucian Dindirică) Tiberius Mușuroi a fost și el, la rândul său, reprezentantul PSD în CA al SRTV.
Care e legătura dintre Mușuroi și Dindirică. Cei din urmă sunt nașii! Așadar, finul are grijă de nașa și face întocmai cum i se spune. Și, dacă din asta iese un salariu mai mare pentru familia lui și prietenii lui, de ce să nu o facă, nu?! Cui îi pasă! Sunt bani publici. Nu face nimeni control.
Au existat încercări de a afla care sunt criteriile în baza cărora s-au acordat majorările salariale. Nu s-a dat nici până la această dată vreun răspuns clar. Și nici nu se va da pentru că, e evident, singurul criteriu e „familia”. Contractul Colectiv de Muncă din SRTV (apreciat a fi fiind „cel mai bun CCM semnat vreodată”) prevede la art. 58 care sunt criteriile după care salariații pot promova în SRTV, dar și fondurile din care se poate face asta.
„art.58
(1) Se constituie Fondul de Promovare de maxim 3% din bugetul aferent cheltuielilor cu personalul, aflat la dispoziția angajatorului;
(2) Fondul astfel constituit va fi distribuit structurilor SRTV, proporțional cu numărul de salariați ai fiecărei structuri, în vederea promovării salariaților, în baza evaluării anuale a performanțelor profesionale, pe criteriul meritocrației;
(3) Promovarea se va face prin decizia Angajatorului în baza unei proceduri stabilite de comun acord cu partenerul social;
(4) Promovarea salariatului presupune majorarea salariului tarifar de încadrare, în condițiile prevăzute de lege;
(5) La baza deciziilor de promovare Angajatorul se obligă a ține seama de următoarele criterii:
- Promovarea pe baza potențialului personal și a unui plan de carieră, avându-se în vedere calitățile, cunoștințele, deprinderile dobândite și analizarea fructificării acestora în perspectivă;
- Promovarea pe baza rezultatelor și a unor criterii de promovare verificabile bazate pe evaluarea performanțelor profesionale, motivând astfel angajații prin recunoașterea calității muncii și a efortului depus
(6) Documentele interne legate de condițiile și posibilitățile de promovare deschise în cursul unui an se vor publica pe intranet și transmise pe email-ul intern al fiecărui angajat
(7) Deciziile de promovare se vor aduce la cunoștința tuturor angajaților prin e-mail sua altă formă de comunicare circulară.”
Toate aceste lucruri au fost prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă în vigoare în TVR, deci și la TVR Craiova. Niciun articol, însă, nu este respectat când e vorba de majorările salariale cu 10% a zece angajați ai TVR Craiova și, probabil, este valabil și la celelalte studiouri, precum și la Sediul Central. Banii publici sunt distribuiți cu ușurință către familie pentru că: „ciocul mic, noi suntem la putere!”
Lista „Merituoșii„:
- Simona Mușuroi – soția directorului TVR Craiova
- Angelica Nicolaie – soția liderului Sindicatului Mediasind Craiova
- Ovidiu Vlăduț – soțul producătoarei executive Alina Cojocaru
- Petre Popescu – soțul directoarei economice Corina Popescu
- Alina Cojocaru – producător executiv – funcție similară cu cea de redactor șef
- Corina Popescu – director economic
- Eugen Ianoș – vicepreședinte Sindicat Mediasind Craiova
- Oana Danciu – jurnalist redacția știri