Cel mai de vază om în viață originar din Slobozia, Mircea Dinescu, a tăiat legăturile cu locul său de baștină și s-a înfipt în Dolj cu ferma. Înaintea lui, un alt mare ialomițean, născut la Târgul de Floci, Mihai Viteazul, a luat calea Craiovei, care l-a pus ban. Dacă Slobozia nu avea cum să-l momească azi pe Dinescu să vină îndărăt, l-a adus pe Mihai, care nu putea opune rezistență. La 1 Decembrie 2014, capitala Bărăganului a dezvelit o statuie pedestră a domnitorului. Una înfiorătoare!
Viteazul domn arată cu mult peste vârsta pe care a atins-o. Iar statuia îi prezintă o caracteristică a fizicului care, dacă ar fi fost reală, ar fi îngreunat sensibil munca generalului Basta de a-i tăia capul: n-are gât. Opera a început-o un sculptor de meserie care s-a îmbolnăvit, așa că a finalizat-o cineva din altă ramură a artelor plastice, graficianul Vasile Aionesei, tatăl arhitectei-șefe a Sloboziei, Aurelia Aionesei. N-ar fi trebuit s-o cheme Aaionesei?
Să vedem un portret al domnitorului, singurul pentru care a pozat el în persoană, la Praga.
Pictorul Egidius Sadeler a trecut undeva pe margine, precum se vede, și vârsta clientului său: XLIII de ani. Se întâmpla în ultimul an de viață al lui Mihai, MDCI. Mai pe arăbește, a murit la 43 de ani, în 1601. Nici aici n-arată prea tinerel pentru 43 de ani. Se vede că grija conducerii unei țări i-a lăsat semne pe chip, unde mai pui că, spre sfârșitul vieții, grija asta i s-a triplat. Dar statuia exagerează…
Vorbeam de cei doi mari ialomițeni mutați, pentru mai lungă sau mai scurtă vreme, la noi, la Dolj. Se spune că Mircea Dinescu este fiul natural al conducătorului României de la acea vreme, Gheorghe Gheorghiu Dej, legătură pe care a căutat mereu s-o ascundă. Cu Mihai e pe dos: el s-a dat ceea ce istoricii au convenit că nu era, fecior al domnitorului Pătrașcu cel Bun. Pasămite, șederea printre olteni l-a făcut pe bănișorul Strehaiei și banul Craiovei meșter în dat din coate: s-a urcat pe tronul țărei fără a fi coborâtor din os domnesc.