Miercuri, 15 Noiembrie 2017, Asociaţia pentru Tineri Streets a organizat, în Sala de Şedinte a Consiliului Local Municipal, o audiere publică despre necesitatea existenţei în Craiova a unui Centru de Tineret la standarde europene care să funcţioneze si cu sprijinul autorităţilor publice locale. Audierea Publică a fost inclusă în proiectul “Tinerii în …Centru” în parteneriat cu ARDOR Oltenia, Liceul Teoretic Novaci, Asociaţia tinerii in Europa, Asociaţia Comunităţii Eşelniţa “Cazanele Dunării” şi Primăria Giurgiţa. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+
Conform comunicatului de presă al Asociaţiei pentru Tineri Streets, „audierea publică, ca metodă de participare civică, oferă posibilitatea ca autorităţile publice să dialogheze eficient cu cetăţenii despre problemele comunităţii. Punctele de vedere cetăţeneşti sunt incluse în documente scrise- depoziţii, al căror conţinut va fi cuprins într-un Raport de Sinteză, suport pentru viitoarele proiecte de hotărâri de consiliu local.”
La audierea publică au participat ca reprezentanți Asociația pentru Tineri STREETS: Gruia Dorina, Diță Alin – Gabriel, Bușă Ionela, Pocomnicu Ariana, iar din partea Primăriei Craiova, dl. Manda Sorin. Audierea publică a fost asistată de o Comisie de experți formată din experți tineret (Diana Neamțu și Băluțoiu Camelia – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj), experți educație (profesorii Marinela Dumitrescu, Valeria Ghivercea, Mariana Mucioiu) și consilierul local Doru Câplea.
Au primit invitație să participe la audierea publică reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniul tineretului (Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa de Cultură a Studenţilor, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj), reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene (Primăria Craiova, Consiliul Judeţean Dolj), reprezentanţi ai ong-urilor active, consiliile şcolare şi judeţene ale elevilor, ziarişti, tineri, reprezentanţi ai parinţilor şi profesorilor. Audierea a fost moderată de Dorina Gruia, reprezentanta Asociația pentru Tineri STREETS.
Tinerii care, de la tribuna Consiliului Local Craiova, au citit depozițiile în favoarea înființării unui Centru de tineret, au dovedit că sunt animați de entuziasm, loialitate față de comunitate și curaj, calități destul de rar întâlnite în rândul politicienilor care conduc urbea noastră.
Intervențiile tinerilor se constituie în adevărate lecții de politică și moralitate pentru politicienii craioveni. Vă oferim câteva fragmente din depozițiile depuse de tineri în susținerea demersului de înființare a unui Centru de Tineret la Craiova.
Depoziția elevului Alin Diță (fragment)
„La școală se practică doar educația formală, care are ca scop formarea unei baze de informații, însă există tendința de transmitere și asimilare a cunoștințelor în defavoarea dezvoltării și a exersarii capacităților intelectuale și a aplicabilităților practice. În acest sens, s-a realizat un studiu AIESEC la care au participat 4000 de tineri români, care își doresc ca experiențe practice: schimburi internaționale (31%), voluntariat (23,3%), workshopuri (20,9%). De asemenea, în școli nu există proiecte și nici programe permanente care să asigure consilierea și orientarea elevilor. Pentru ca o societate să fie eficientă, trebuie să se vizeze nu numai educarea şi formarea unor tineri bine instruiţi, ci şi pregătirea de absolvenţi direct angajabili şi imediat productivi.
Prin Centrul de Tineret Craiova se pot dezvolta proiecte dedicate tinerilor, creative şi profesioniste. Aceste programe sunt bazate pe ceea ce se numeşte educaţie non-formală. Educaţia non-formală se poate realiza în scopuri precum: consilierea și orientarea profesională a tinerilor, informarea tinerilor cu privire la programele și proiectele de conversie și reconversie profesională, promovarea valorilor democratice și dezvoltarea spiritului civic, dezvoltarea deprinderilor de viaţă, integrare profesională şi vocaţională, petrecerea utilă şi plăcută a timpului liber, scopuri care vin să completeze educația formală desprinsă de la scoală.
Voi concluziona afirmând că am aflat că la Budapesta se află cel mai modern Centru de Tineret din Europa de Est. Sincer, nici nu am văzut prea multe pentru că nu există. M-am gândit că la Budapesta este posibil pentru că ungurii nu trebuie să finanțeze o regiune numită Transilvania căci nu o au. Noi o avem !… De aceea întreb: „Pentru a vedea avantajele de a fi tânăr trebuie să mergem la Budapesta sau putem avea și aici acele avantaje?”
Depoziția elevei Loredana Andreea Fugaru (fragment)
Dacă ni se oferă încrederea, sprijinul și condițiile de care avem nevoie putem face ceea ce alte generații nu au facut, și o putem face mult mai bine. Noi suntem susținuți cu minimul de nevoi și încercăm să supraviețuim.
Din păcate autoritățile ne lasă la o parte, nu ne tratează așa cum ar trebui, nu suntem o prioritate pentru ei, probabil nu conștientizează faptul că noi suntem viitoare generație ce le va da o pâine, ce le va da condițiile de viață cuvenite, de aceea nu ne ajută să ne dezvoltam și încep să se rupă mici bucăți din speranța clădită din idei și din dorința de a evolua.
De aceea tinerii nu mai sunt implicați, din cauză că suntem neglijați. De aceea apelăm la dumneavoastră, pentru a ne ajuta să ne dezvoltam și pentru a-i determina pe tineri să fie cât mai implicați în activitatea de voluntariat, în comunitate.”
Depoziția elevei Cătălina Oană (fragment)
„Cadrul legal pentru finanțarea Programului de centre de tineret al Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) este reprezentat de: Legea tinerilor nr 350/2006, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 259/2006 privind aprobarea Normelor de Cheltuieli pentrurealizarea programelor MTS în domeniul activităţii de tineret,cu modificările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr.24/2015 pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020; Legea nr. 333/2006 privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri; Legea bugetului de stat pe anul în curs; Hotărârea Guvernului nr.11/2013 privind organizarea şi funcţionarea MTS, cumodificările și completările ulterioare.
Scopul Centrului este de a facilita dezvoltarea personală și socială a tinerilor, de a-i ajuta să-și realizeze potențialul, să obțină abilități și aptitudini necesare pentru integrarea lor în societate.
Obiectivele centrului sunt: A ajuta tinerii să își dezvolte competențe care le vor permite sa devina adulti responsabili si sa participe eficient în viața comunității. A stimula tinerii să participe la luarea deciziilor ce îi privesc. A oferii tinerilor acces liber la informații, spații sigure pentru comunicare și o varietate de oportunități pentru dezvoltarea personală.
În cadrul centrului de tineret, voluntarii pot dezvolta activități care să atingă obiective care fac parte din strategia de dezvoltare locală sau regională. Beneficiile voluntariatului pot fi semnificative pentru tinerii care activeaza în cadrul centrului de tineret, dar și pentru comunitatea din care fac parte.”
***
Emoții intense, durere, dar și mari speranțe într-o comunitate mai bună și generoasă pentru tinerii noștri au izvorât din depozițiile citite în favoarea Centrului de tineret de către membri familiei elevului model Andrei Goreci, asasinat în Craiova, în octombrie 2010, în timp ce apăra curajos și generos pe unul dintre colegii lui care era atacat cu un cuțit de un alt tânăr. Au fost mesaje ale speranței că nu vor mai avea loc tragedii precum uciderea lui Andrei Goreci, că orașul nostru va găsi resursele necesare pentru a oferi tinerilor craioveni un mediu civilizat, european de educație și dezvoltare personală.
Din păcate, cele peste 20 de depoziții citite de tinerii noștri au fost audiate doar de dl. Sorin Manda și consilierul local Doru Câplea, cei doi stingheri reprezentanți ai administrației publice locale și a căror contribuție la dezbateri, în opinia noastră, abia a fost de nota 5, cu 1 punct din oficiu pentru prezență.
Presupunem că furtuna grozavă care a cuprins în aceste zile viața politică din România, tulbură și apele aparent liniștite ale comunității politice craiovene, astfel că problemele tinerilor noștri reprezintă pentru politicienii din Craiova probabil ultima chestiune pentru care aceștia au chef și timp să se gândească.
Nota 10 cu felicitări tinerilor craioveni care au inițiat și organizat audierea publică!
Domnilor politicieni, dvs. însă ați rămas repetenți! Prin urmare, ne vedem la alegeri și cu certitudine, tinerii noștri nu vă vor vota!