Interval cu Berneanu
Om de poveste, cum îl știm de-o viață. Face 68 de ani și nici gând să se retragă la gura sobei ca un bunic tihnit, cu memoriile împăturite pe genunchi. Bătrânețea și-a făcut greșit socotelile cu Solomon, el are planuri lungi cu Olguța Vasilescu, cu PSD-ul care l-a ridicat cândva în fruntea trebii și, peste toate, cu o Craiovă care i-a balansat destinul între faimă și păcate de-ale noastre, omenești. Căci și el tot om e, ca și cei care l-ar mai vota o dată.
– Se cam încheie mandatul de vice al Consiliului Județean. Un mandat cu rol mai mult ornamental, anost. Sau cum să-l numim?
– Să-i zicem monoton. Din păcate, noile mele atribuții nu sunt spectaculoase. Să mă ocup, adică, de Direcția economică: contabilitate, prognoze și serviciul bugetar. Le-am spus de la început că eu nu voi fi contabilul șef al Consiliului și nici n-o să vadă nimeni la ușa mea primari cu mâna întinsă după 2-3 lei în plus la distribuire de buget. Funcția asta mi s-a oferit pentru votul calificat din alegeri, sunt om politic aici. Și da, aveți dreptate, e o funcție care nu prea mă pune la muncă, un mandat mai degrabă de reprezentare.
– Ce urmează după acest mandat monoton?
– Păi, ar urma să rămân în prefața vieții, mai ales că eu nu am finalizat toate proiectele pe care le-am gândit cu ani în urmă, inclusiv pentru acest județ. Și aș vrea să continui alături de președintele CJ Cosmin Vasile. Sunt în putere, vă asigur, doar să-mi țină Dumnezeu mintea întreagă. Eu, oricum, mi-am resetat-o la 55 de ani și nu glumesc…
Manda îi decide soarta, cu Olguța are legământ
– Cum nu glumiți nici cu intenția de a continua în echipa lui Vasile, dar pentru asta ar trebui să vă regăsiți identitatea politică de social-democrat, probabil. Înapoi la PSD?
– Înapoi, fiindcă am și o datorie morală, acest partid m-a făcut primar prima oară. Undeva în primăvară voi redeveni membru PSD. Apoi, ce va hotărî Claudiu Manda, aia voi face. Dacă el o să-mi valideze încă un mandat la CJ, merg lângă Cosmin Vasile. Dacă Manda o să-mi zică, Aurică, du-te acasă că nu mai ești bun de strâns voturi, mă duc acasă! În altă parte nu mă mai duc. Gata cu aventurile!
– Mergeți acasă și vă întoarceți candidat independent la primărie, ați avea și o revanșă de luat, nu?
– Nici gând! Nu mai candidez împotriva Olguței Vasilescu, rămâne bătut în cuie. Voi fi partenerul ei electoral, cum am mai fost, îi țin isonul să câștigăm minim 50% la anul. E legământul meu față de doamna primar.
– S-ar zice că o îndrăgiți, după ce v-a bătut de două ori în alegeri.
– Nu mai comentăm cum… Îmi amintesc totuși că într-un moment de sinceritate reciprocă, Olguța mi-a zis odată: auzi, cred că în 2012 nu eu am câștigat, tu ai pierdut.
– Ar mai fi scenariul în care Olguța Vasilescu poate fi cooptată într-un viitor guvern. Dacă va pleca, v-ați înhăma la o ultimă, probabil, candidatură PSD la primărie?
– Revenim la decizia partidului. Dacă Biroul Permanent cu Manda în frunte ar hotărî că eu aș fi cel potrivit, cu mare plăcere! Recunosc că ar fi poate cea mai mare onoare să mă retrag din viața publică de la primărie.
Fotbalul tatuat nu-l mai cheamă la stadion și nici Mititelu nu-l invită
– Îmi spuneați odată că visați la o Craiovă sportivă, cu suflet istoric și aer curat. Mai e valabil?
– Aș visa și acum, dar când văd cum a decăzut sportul craiovean și cel românesc, în general, ce să mai visez? Unde sunt fotbaliștii de odinioară, cu plete și evazați, care speriau Europa, iar când ieșeau pe Unirii, întorcea toată Craiova capul după ei? Păi, pe jucătorii de fotbal de azi, că fotbaliști nu prea-i poți numi, nu-i cunoști pe stradă. Nici n-ai cum, umblă tatuați în BMW-uri și prin cluburi și trimit pupici la gagicile din tribună când mai nimeresc și ei câte un gol pe Oblemenco. Nu mai e fotbalul care să te cheme la stadion. Păcat de stadionul ăsta superb!
– Când ați fost ultima oară pe Oblemenco?
– O singură dată am fost. Am primit o invitație la un meci al Craiovei lui Rotaru cu Farul.
– Știam că Știința pe care o purtați în inimă e cea care a ajuns la Mititelu. Ați trădat-o?
– Nici o clipă, cum s-o trădez? Sigur că asta e Universitatea Craiova, cu ea am crescut! Și, sincer, mi-a părut tare rău de ce i s-a întâmplat atunci lui Mititelu, când cu dezafilierea. Iar la meciurile lor nu ajung pentru că Mititelu nu mă invită. Ce să fac, dacă nu mă invită?
– Închiriați o lojă și nu mai e nevoie să vă invite el.
– Nu am eu bani de lojă, nu mă lăfăi. Am doar cât îmi trebuie.
– Când s-a stricat așa tare fotbalul în Craiova, încât să nu vă mai cheme la stadion?
– Eu mi-am dat seama că e ceva în neregulă, că e începutul unei prăbușiri, imediat după dubla aceea cu Paris St. Germain. Bine, nu vă mai spun că în 91, când s-a câștigat ultimul campionat, am fost la niște meciuri despre care aveam să aflu un pic mai târziu că erau blat… Fotbalul a început să se strice cam de când a ajuns dolarul american prin buzunarele fotbaliștilor noștri, vezi cum s-au mâncat, apropo, și milioanele acelea de la Eindhoven pe Gică Popescu! În fine, istorie, s-a prescris…
Respectul pușcăriei, mai puțin și-al primăriei. O statuie? I-ar mânji-o ciorile!
– Ați pomenit de vechile blaturi și mi-e greu să nu vă întreb dacă mai retrăiți perioada nefericită a detenției…
– Plângeam în ploaie, să nu mi se vadă lacrimile. Dumnezeu m-a pedepsit pentru că atunci când mi s-a pus pata pe primărie și pe Craiova, s-o modernizez, mi-am neglijat familia. Și Dumnezeu m-a trimis acolo doi ani să înțeleg că faima nu te așteapta niciodată acasă sa te ia în brațe. Dar, nici nu pot să uit cum mă aplaudau deținuții când ieșeam în curtea închisorii. Da, da, am fost mai respectat în pușcărie decât la primărie.
– Sunteți izolat aici la CJ. Fără proiecte personale, fără expunere publică, ceva neobișnuit pentru craiovenii care v-au tot votat. Ce-ar trebui ei să știe acum despre alesul lor? Sănătos, credincios, gata de treabă sub comanda PSD și cu dor de primărie?
– Mi-e dor de Craiova, ăsta e adevărul. Aș vrea să mai văd un pasaj peste bulevardul gării, as vrea să văd grupul acela statuar „asta-i muzica ce-mi place”, deh, vechile mele goange. Ascultați-mă, când în Craiova vom ridica mai multe statui decât panouri publicitare, atunci orașul ăsta va avea istoria la vedere. Și ni s-ar bucura și nouă urmașii.
– O statuie și lui Aurică Solomon?
– De ce, ca să se, vorba aia, ciorile pe umerii mei? Asta-mi doriți voi mie? Nu. Vreau doar să respir aer curat împreună cu craiovenii. Și e curat, Craiova e un oraș curat.