Legătura lui Andrei Ivan cu gimnastica nu mai e doar aceea că face tumbe după ce dă un gol: acum, are drept iubită o practicantă a acestui sport. Fostă practicantă.
Dintr-o postare a gimnastei Anda Butuc, Sport.ro a aflat că ea a venit să-şi vadă iubitul din tribună (poza Andei pe care o pune saitul de sport s-ar putea să nu fie făcută-n tribună):
„Talisman norocos”! Ce prostovani! – ne-am zis. După care, despicând firul în patru, am retractat. Un purtător de talisman speră ca talismanul să-i aducă noroc, dar nu-i obligatoriu să se-ntâmple. În cazul lui Ivan, s-a întâmplat: i-a pasat lui Koljici la golul din meciul cu Rapid. Presupunând că toţi cei 22 de fotbalişti aflaţi în teren pe parcursul meciului CS Universitatea – Rapid ar fi avut talismane (în tribună, la gât, în suspensor), n-ar fi putut să termine toţi partida victorioşi, ba să mai şi contribuie decisiv la rezultat. Pentru Andrei Ivan, talismanul Anda Butuc a fost unul norocos şi pace.
(Dar Sport.ro tot n-a scăpat de noi cu un pleonasm nedetectat: „focoasa brunetă”. În presa cu accente mondene, toate brunetele sunt focoase şi toate blondele – apetisante. Nu găseşti să dai cu tunul apetisante brunete, iar focoase blonde nici atât.)
Prima relaţie sentimentală cunoscută public a lui Andrei Ivan a fost cu o apetisantă şi focoasă şatenă. Ivan, legitimat de câteva luni la CS Universitatea, pe atunci în Liga 2, a anunţat că s-a căsătorit la 17 ani şi 4 luni (în 21 mai 2014). Jumătatea sa i-a preluat numele pe Facebook. Mariajul nu s-a oficiat şi în afara Facebookului, mirilor virtuali lipsindu-le un talisman norocos.