Ministrul Tudorel Toader, acest mediocru comunicator (și spun unii, mediocru profesor universitar de Drept), dar eficient și loial executant al sarcinilor trasate de Partid, își asumă să rămână în Istoria României post-decembriste ca groparul care a săpat prima cazma la groapa democrației românești.
După o conferință de presă tragi-comică – râdeam în hohote la cele 1001 povești stupide bălmăjite de tov. Tudore, repetând obsedant „în al enșpelea rând”, dacă nu ar fi fost vorba de viitorul democrației – clona așezată de Partid în cel dintâi fotoliu al Ministerului Justiției a anunțat, printr-o ultimă și supremă sforțare, că se declanșează procedura de demitere a șefei DNA.
Acțiunea tov. Tudorel ar fi fost firească, dacă nu ar fi fost comisă în contextul în care lideri importanți ai PSD-ALDE sunt vizați în dosare DNA urâte și care se pot lăsa cu condamnări grele la pușcărie cu executare, lideri politici care au făcut mari presiuni asupra tov. Tudorel să oprească ofensiva DNA.
Acțiunea tov. Tudorel ar fi fost democratică, dacă nu ar fi fos comisă în contextul în care coaliția PSD-ALDE, care l-a numit în funcție, a acționat permanent pentru protejarea politicienilor cu probleme penale, prin modificarea legislației anti-corupție, prin refuzul declanșării unor anchete penale împotriva unor parlamentari, prin campanii media infecte lansate cu ajutorul mercenarilor din presă împotriva procurorilor DNA, cu precădere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Acțiunea tov. Tudorel ar fi fost argumentată legal, dacă ar fi adus dovezi directe – nu aserțiuni în cheie de lozincă naționalist-comunistă – că șefa DNA chiar a încălcat legea și regulamentele de funcționare ale DNA…
…dar tov. Tudorel nu asta a avut de executat. Tovarășului Tudorel nu i s-a cerut să fie moral, om de onoare, loial Justiției și să apere democrația de tip european și valorile democratice ale Uniunii Europene, în care România (încă!) este stat membru. Tov. Tudorel i s-a cerut, cu disperare, „Tudorele, fă ceva!”, iar mai apoi, a fost sfătuit paternal „să nu se facă de râs”!
Tov. Tudorel a făcut „ceva”-ul pe care Partidul îl aștepta de la dumnealui și evident, în fața Mafiai transpartinice, tov. Tudorel nu s-a făcut de râs. Dimpotrivă, a executat întocmai și la timp și probabil că va fi răsplătit din plin pentru acest, în public, sărut al mâinii Nașului.
Privind la acest dezastru, ne întrebăm: Ce mai avem de făcut, noi, cetățenii acestei țări împinsă la margine de faliment moral, politic și economic, cetățeni care, evident, nu ne regăsim în „apartnikul” de Partid – adică, angajați pe bani publici, pe salarii extrem de nesimțite, în sinecuri prin administrația publică, instituții publice, agenții, ministere, primării, consilii locale etc. sau acționari majoritari la firmele „de casă” ale Partidului?
Probabil că cea mai bună soluție pentru românii cu vârsta până în 40 de ani ar fi să plece din țară și să se alăture milioanelor de români care trăiesc deja de mai mulți ani în Europa Occidentală, în Canada, Australia ori SUA, izgoniți din România de corupție, de sărăcia endemică, de aberațiile sistemului.
Românilor care nu au posibilitatea să se salveze de pe acest „Titanic” care este România lovită de asibergul corupției și jafului ridicat la rang de politică de stat, nu le rămân decât două soluții: pactul cu diavolul (și atunci vor trăi îmbuibați de nectarul răpit acestei țări violate de proprii conducători, dar vor avea și neamul blestemat în fața lui Dumnezeu și a Istoriei)…
…sau lupta împotriva diavolului, o luptă grea și care, de acum înainte, va solicita sacrificii cu mult mai mari decât protestele în stradă, adică o luptă la nivel personal, la locul de muncă, în viața personală și în agora cetății, împotriva „minionilor” care slujesc marii demoni ai Mafiei transpartinice care controlează aproape integral statul român.
Istoria anilor de democrație post-decembristă ne oferă prea puține motive de optimism. Cei mai mulți dintre români sunt încă tributari mentalităților balcanice, a căror finalitate este supraviețuirea și/sau căpătuirea individuală, cu orice preț, chiar și cu acela al sacrificării viitorului națiunii. În curând, vom fi o societate populată doar de două categorii de oameni: cei care stau în genunchi și sug ceea ce binevoiește Mafia să le ofere și cei care stau pe scaunul puterii discreționare, în chip de semizei, siluind și jefuind țara până la pustiirea totală.
În concluzie, un singur îndemn mai poate fi adresat românilor: ROMÂNI, EVACUAȚI ROMÂNIA!
