Strict autentic (nu contează datele concrete): acum vreo doi-trei ani, o delegaţie de oameni de afaceri din statul S s-a întreţinut cu o comisie de specialitate de la Parlamentul nostru. Investitorii străini voiau să pună banul la bătaie pentru ceva producţie, dar în final a venit întrebarea-cheie: Bun, discuţii tot putem purta, dar cu ce ne puteţi convinge dv., românii, să purcedem la treabă ? Asta, în condiţiile în care nu aveţi în cercurile de afaceri o presă prea bună (şeful delegaţiei scoate un snop de reviste). Iată: (mai scoate şi un marker pentru fixarea problemelor): corupţie, infrastructură deficitară, legi fiscale ce se modifică de pe o zi pe alta şi încă nu ne-am putea opri aici. Şeful menţionatei comisii de specialitate are o secundă de strălucire în priviri şi „plusează“ spontan: Da, dar noi avem un argument imbatabil: salarii încă mici !
Nu ştiu care a fost în final deznodământul, dar preşedintele Camerei Deputaţilor i-a tras o chelfăneală straşnică preşedintelui de comisie în discuţie, acuzându-l de… lipsă de patriotism !!! Păi, ce-i aia, nenică, românii au ajuns să îşi vândă munca pe apă plată ? Adică, matale, ori eşti bun român până la capăt, ori nu mai eşti ? Un aşa exerciţiu de ipocrizie a ajuns aproape să nu ne mai mire. Să o luăm metodic.
S-a spus că multinaţionalele care activează în Romania au adus cu ele distrugerea industriei românesti, dispariţia produselor locale din rafturile magazinelor, înjumătăţirea averii şi a numărului comercianţilor români.
S-a spus că multinaţionalele au adus cu ele sărăcirea românilor şi îngenuncherea oficialilor români. S-a spus, într-un cuvânt, ca multinaţionalele au prea multă putere în România. Care este realitatea din spatele acestor acuzaţii ?
Primul adevăr, simplu şi important, pe care nimeni nu-l rosteşte, este acela că multinaţionalele au exact atâta putere în România câtă le este dată (permisă) de catre români (de catre statul român).
Statul român, condus exclusiv de români, a atribuit, inspirat sau nu, părţi din resursele naturale, din monopolurile naturale, din companiile de energie către investitorii străini. Statul român i-a selectat pe aceştia din urmă, ba chiar în unele cazuri i-a şi invitat să vină în România. Statul român, condus exclusiv de români, face regulile jocului în ţară. Statul român, reprezentat de primarii oraşelor noastre, a permis sau chiar a dorit construcţia hypermarketurilor în centrele oraşelor, în cartiere şi în orice locşor liber din orice colţ al oricărui oraş.
Statul român, inspirat sau nu, a chemat ani în şir investitorii străini, încântându-i cu „forţa de muncă bine calificată, dar foarte ieftină”. Statul român a încurajat destrămarea tuturor marilor companii româneşti, de la cele energetice până la cele de infrastructură. Statul român, prin guvernanţii săi, a preferat să rezolve (selectiv, bineînţeles) anumite cereri ale investitorilor străini, iar pe altele să le ignore.
Se spune că toate lucrările mari de infrastructură sunt adjudecate de companii străine. Este corect, dar cine dacă nu guvernanţii români s-au delectat cu dezmembrarea şi prăduirea marilor firme româneşti de construcţii, atribuindu-le arbitrar sau prin detestata metodă MEBO unor mari escroci ?
Se spune că distribuţia de gaze şi electricitate este la mâna multinaţionalelor. Este adevărat, dar cine altcineva decât guvernanţii români au plănuit şi executat cu sârg ruperea companiilor româneşti în zeci de părti, pe care le-au vândut apoi pentru favoruri politice ?
Se spune că majoritatea investitorilor au făcut fabrici pentru munci slab calificate şi prost plătite sau hypermarketuri cu angajaţi subretribuiţi. Este adevărat, dar cine altcineva decât guvernanţii români au chemat astfel de investitori, au tăiat panglicile inaugurale şi au raportat şomaj mic ?
Se spune că multinaţionalele nu fac producţie manufacturieră şi că au transformat România în piaţă de desfacere. Corect din nou, dar cine alţii decât guvernanţii români au preferat să distribuie fabricile unor omar hayssami sau mittali ?
Oare nu noi, românii, am decis ca, în loc să punem pe bursă cele mai mari bănci româneşti, să le vindem pe sume ridicole (cu exceptia care confirmă regula, B.C.R.) ?
Oare nu guvernul român a hotărât să vândă Petrom unei firme austriece de trei ori mai mică şi nu unui investitor mare ?
Oare nu guvernul român a hotărât să spargă Renel în 14 companii pe care să le mărite contra unor favoruri politice ?
Oare nu guvernul român a hotărât sa dea Sidex-ul pradă demolatorilor indieni ?
Oare nu noi, românii, am distrus marile firme de infrastructură (C.C.C.F., Hidroconstrucţia, Energoconstrucţia, toate trusturile de construcţii judeţene etc.) ?
Oare nu noi românii am înzestrat austriecii pitici care au binevoit să ia Petrom-ul cu rezervele de petrol şi gaze ale ţării pentru redevenţe de batjocură ?
Oare nu guvernele noastre au distrus cu bună stiinţă universităţile tehnice de elită ale ţării, procopsindu-le cu câte un rector care nu are nici o legatură cu învăţământul decat hârjoneala vinovată cu politica ?
Oare nu guvernele noastre au decis că nu trebuie să mai producem muncitori calificaţi şi că trebuie să scăpăm de „ruşinoasele“şcoli profesionale? (Da, dar părinţii voiau ca odraslele lor să fie intelectuali !)
Oare nu înţelepţii miniştri ai Educaţiei au hotărât să nu avem prea mulţi ingineri IT&C, ci să producem specialişti în „meserii“ dispărute ? (Da, dar profesorii care le predau încasau protecţie socială de lux !)
Şi oare nu primarii noştri tăiau veseli panglicile uriaşelor hale de hypermarket, lăudând raioanele cu mango şi busuioc thailandez ? Oare nu primarii noştri au autorizat şi încurajat câte un hypermarket la fiecare scară de bloc?
Acum să facem, ca în titlu, după ce ne îndreptăm poziţia, judecăţi echilibrate.
Este esenţial, în primul rând, să nu facem judecăţi globale: dacă prezenţa multinaţionalei Renault s-a dovedit o binecuvântare pentru judeţul Argeş, prezenţa multinaţionalei Mittal a scos Galaţiul de pe harta industrială.
În al doilea rând, să nu exagerăm cu „influenţa multinaţionalelor”: aceasta nu este cu nimic mai mare decât ceea ce Guvernul doreşte să permită.
În al treilea rând, ar trebui să însoţim orice critică despre orice ticăloşie atribuită oricărei multinaţionale cu una la fel de dură despre politicianul care a permis sau încurajat acea ticăloşie.
Aşadar, dacă vom critica hypermarketurile că au invadat oraşele, să nu uităm că mulţi primari au încurajat acest fapt; dacă vom critica multinaţionalele că ne vând scump gazele, apa sau electricitatea, să nu uităm complicităţile unor Havrileţ & co de la A.N.R.E. sau ale guvernanţilor care au permis aşa ceva; dacă vom critica faptul că Mittal nu a investit mai nimic la Sidex, să nu uităm că nişte politicieni au aprobat, prin semnatură, acest fapt; dacă vom critica O.M.V. pentru lichidarea petrochimiei româneşti, să nu uităm că trei guverne ale României au fost de acord cu asta; dacă vom critica lipsa produselor românesti pe rafturi, să nu uităm că guvernanţii români au lichidat fizic total sistemul de irigaţii naţional, tot România este (întâmplător ?) singura ţară comunitară care exportă animale în viu.
