Un mic întreprinzători din Movileni, județul Olt, s-a gândit că face și el un ban din pariuri sportive fără să parieze. Omul le-a oferit localnicilor bere lesne, păcănele și casă de pariuri sub același acoperiș. O agenție de pariuri destul de nouă pe piață, Sport Bet.
Și planul poate că i-ar fi ținut dacă-n duminica de 18 februarie, la ora 13.02, un tânăr movilean n-ar fi riscat 14 lei pe 30 de meciuri. Un risc enorm, orice om dus pe la pariuri știe cât de anevoie este să prinzi 30 de pronosticuri din 30 la cote între 1,25 și 1,75.
Pariorul nostru nu s-a hazardat la goluri marcate, a pus doar soliști și duble, ca la anticul Pronosport. A jucat 2 bilete identice, 7 lei miza pe fiecare, posibil câștig de 93.976 de lei pe fiecare, incluzând bonusul pentru atâta pomelnicul de meciuri (l-am calculat noi, 75 %). La ora 1 din noapte, a știut că e câștigător: 187.935 de lei bruto.
Minutul și scorul
Pe la ora 22.15 spre 22.30, bietului parior i-a venit să se urce pe pereți, fusese atât de aproape de câștig, nu mai avea decât vreo 5 pariuri să-i iasă! La Betis – Real Madrid era 2-1 la pauză, iar lui îi trebuia să bată Realul. Mult mai rău se prezenta situaţia la Dinamo – FCSB, trecuse minutul 80, Dinamo conducea cu 2-0, el pusese X2…
Betis – Real s-a terminat 3-5, Dinamo – FCSB 2-2. Teixeira a egalat în ultimul minut de prelungiri.
La ora 22 fix, începeau două meciuri și, în afară de ele, mai era doar unul pe bilet. În Brazilia, Maranguape – Ceara, pronostic 2, fără emoții, scor 1-5. În Uruguay, Defensor – CA Torque. 2-0 pentru gazde la un moment dat, până ce oaspeții au marcat, 2-1 în minutul 67. Omul nostru avea 1 solist. Vreo 30 de minute, socotind și prelungirile, a tremurat ca ceara. Sau ca ce-o fi tremurat, parcă el mai știa? Dar când te numești Defensor, e musai să reziști în apărare.
La 23.15 începuse ultimul meci, The Strongest – Bolivar, în Bolivia. Pronostic: 1X. După minutul 30 al acestui meci, toate celelalte pariuri ieșiseră, iar scorul la The Strongest – Bolivar era 1-0 din minutul 6. Junele parior n-a avut mari încercări la această partidă care punea capac: în minutul 81 s-a făcut 2-0 și așa a rămas. Când te numești The Strongest, trebuie să-i bați pe toți.
Ce impozit plătește pariorul? Am găsit pe net: „pentru câștiguri între 66.751 RON şi 445.000 RON – 667,5 RON plus 16 % pentru ce depăşeşte suma de 66.750 RON“. Asta înseamnă cam 5.000 de lei impozit pe bilet. I-ar rămâne peste 177.000 de lei în mână. Adică aproape un miliard și opt sute de milioane în lei vechi, mai ales că la țară oamenii folosesc această unitate de măsură monetară.
Ce sumă suportă patronul barului-casă de pariuri din Movileni? Conform contractului cu Sport Bet, lui îi revin 25 % din încasări și achită tot 25 % din câștiguri. În cazul de față, oprește 3,50 lei din miza pariorului și are de achitat 47.000 de lei. (Agenția-mamă are de dat de 3 ori mai mult.) Patronului oltean i-ar trebui un profit mediu de 2.000 de lei pe lună ca să stingă datoria în următorii 2 ani.
Când își ridică premiul pariorul? Nu știm exact, dar o va face eșalonat; prima tranșă, din câte cunoaștem, a săltat-o. I-o ajunge cât să-i facă statuie lui Filipe Teixeira și să-i mai și rămână să parieze. Dacă nu o statuie ecvestră, măcar un bust.
Șerban Comănescu și Florin Băltărețu