Posibilitatea ca România să fie ameninţată în viitorul apropiat de monopolul unui singur partid este un scenariu plauzibil, consideră politologul Cristian Pârvulescu. „În ţări cum este România democraţia este fragilă. Să nu credem că o singură instituţie cum este D.N.A. poate garanta respectarea libertăţilor şi separaţia puterilor în stat, adică o democraţie reală şi funcţională. La fel, nici simpla apartenenţă la Uniunea Europeană nu ne poate asigura o traiectorie politică care să ne apropie de valorile democraţiilor vestice. Este nevoie de o participare masivă a românilor la exerciţiul democraţiei”, conchide politologul.
Iliberalismul este un termen care a fost folosit pentru prima dată în 1997 de jurnalistul american Faared Zakaria în definirea democraţiilor din lume unde, cu toate că statul îşi asumă respectarea libertăţilor şi a valorilor liberalismului clasic, democraţia este aparentă. În realitate, separaţia puterilor în stat, egalitatea în drepturi sau libertatea de exprimarei sunt chestiuni teoretice.
Acest concept a fost readus în discuţie în Europa de azi şi „pare reanimat de evenimentele politice din ultimul timp din ţări precum Ungaria sau Polonia unde echilibrul democratic, separarea puterilor în stat sau respectarea valorilor europene au devenit chestiuni discutabile”, a explicitat politologul Cristian Pârvulescu.
Conform acestui model, statul de drept este subordonat unui sistem monopartid. La fel ca în Rusia, ungurii pot vota în continuare, cetăţenii pot protesta şi presa privată îl poate critica pe premier, dar aceasta este o falsă democraţie. Instituţiile statului, tribunalele şi radioteleviziunea publică sunt în mâinile partidului de guvernământ.
„Şabloanele contemporane cu cea mai mare notorietate, care au servit ca exemplu pentru adoptarea şi în interiorul U.E. a acestui model sunt Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan. Manifestarea acestui acestui model, iliberal, se poate intensifica şi la noi odată cu creşterea ameninţărilor din exterior şi a problemelor economice”, arată Cristian Pârvulescu.
“În interiorul Uniunii Europene acest model a fost adoptat prima dată de Ungaria lui Orban în urmă cu 6 ani. Regimul lui Orban a ieşit în evidenţă pe plan european prin politica anti-imigraţionistă şi prin construirea unor garduri metalice la frontierele cu Serbia şi cu Croaţia”, continuă Pârvulescu. De amintit ar fi că, peste câteva luni, Orban a declarat că ar putea lua măsuri similare pe segmente ale graniţei cu România.
Liderul FIDESZ a mai ieşit în evidenţă prin declaraţii în care îşi anunţa intenţa să renunţe la democraţia liberală în favoarea clădirii unui “stat iliberal” ale cărui modele sunt China, Rusia, Singapore şi Turcia. Totodată, Orban a cultivat relaţii apropiate cu Vladimir Putin, primindu-l călduros la Budapesta. Orban a accelerat demersurile pentru acordurile bilaterale în domeniul energiei, denunţând propunerile Uniunii Europene de a întări politica energetică.
Recent, premierul maghiar a stârnit şi o controversă în Parlamentul European atunci cand a spus că Ungaria se gândeşte să reintroducă pedeapsa cu moartea.
„Guvernul lui Orban a reuşit să rescrie Constituţia maghiară, să elimine echilibrul dintre puterile de stat, să submineze independenţa justiţiei, să reducă pluralismul media, să plaseze o serie de sinecuri în aproape toate poziţiile importante din autoritatea publică şi să introducă un nou sistem electoral croit pentru a avantaja partidul său. Aceştia sunt indicatori concreţi ai strangulării democraţiei şi libertăţilor”, explică politologul Cristian Pârvulescu.
Diferenţa dintre Polonia şi Ungaria „ţine de relaţia cu Rusia, faţă de care partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a avut un discurs negativ în campania electorală, dar acest lucru ţine de tradiţia visului polonez şi aversiunea istorică pentru Rusia a polonezilor”, mai arată Pârvulescu.
Zonele vulnerabile sunt cele din Estul Europei, unde se află state în care democraţia nu a avut timp să se închege, printre care şi România, dar de această ameninţare nu ar fi ferite nici Cehia sau Slovacia, care ar putea fi următoarele ţări unde iliberalismul s-ar putea manifesta, mai spune, în încheiere Cristian Pârvulescu.
În loc de P.S. În Cehia, preşedintele în exerciţiu Miloš Zeman a câştigat al doilea tur al alegerilor prrezidenţiale. 51,36% din alegători au votat pentru Zeman faţă de 48.63% pentru contracandidatul său, profesorul universitar Jiří Drahoš. Participarea la vot a fost de 66,5%. A fost confruntarea dintre un veteran al politicii cu evidente simpatii pro-ruse şi un „începător” liberal, avocatul integrării şi mai profunde a Cehiei în structurile euro-atlantice. În cei cinci ani de mandat Zeman a iritat pe mulţi cu stilul său de viaţă marcat de excese alcoolice şi tabagice, cu declaraţii strident anti-imigraţioniste, anti-musulmane şi cu admiraţia faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, exprimată într-o perioadă când mulţi se tem că Kremlinul se amestecă în afacerile interne ale ţărilor occidentale, inclusiv în alegeri. Zeman promovează, de asemenea relaţii, mai strânse cu China. Quod erat demonstrandum.
